ocnamuresinfo, stiri ocnamures, informatii ocnamures

Acasă » Administrație » Începând din 2014, la Ocna Mureş, va funcţiona un spital de recuperare

Începând din 2014, la Ocna Mureş, va funcţiona un spital de recuperare

Publicat în 30.01.2013 la ora 14:37

Spitalul din Ocna Mureş, care în prezent este nefuncţional, va deveni în cel mai scurt timp un centru de recuperare balneoclimateric. Totul face parte dintr-un plan mai amplu al administraţiei locale, care include şi înfiinţarea unui centru multifuncţional pentru problemele medicale ale locuitorilor oraşului.

Primarul oraşului Ocna Mureş, Silviu Vinţeler, a participat zilele trecute la “Forumul Internaţional pentru Turismul de Sănătate”, ocazie cu care a luat contact cu factori de decizie din domeniu, pentru a găsi soluţiile cele mai bune pentru înfiinţarea spitalului de recuperare.

Edilul din Ocna Mureş doreşte ca în 2014 să fie încheiat un contract cu CAS şi astfel, să spitalul să devină funcţional. Centrul de recuperare va fi amplasat în clădirea fostului spital, aşa că investiţiile se vor baza pe dotarea cu aparatura necesară într-un asemenea centru.

Acesta a mai menţionat faptul că, în ceea ce priveşte persoanlul care va lucra în spitalul de recuperare, sunt deja cadre medicale care şi-au exprimat dorinţa de a se angaja la Ocna Mureş.

Acest articol a fost citit de 317 ori

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Completează termenul lipsă * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.