Rămâi conectat

Știri din zonă

Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu a efectuat o vizită pastorală la Aşezământul social „Acoperământul Maicii Domnului”, din comuna Unirea

Publicat

în

Vineri, 28 aprilie 2023, de la ora 10.00, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu a efectuat o vizită pastorală la Aşezământul social „Acoperământul Maicii Domnului” din comuna Unirea.

În contextul Anului omagial al pastorației persoanelor vârstnice, Arhiepiscopul Alba Iuliei s-a aflat în mijlocul beneficiarilor acestui centru, cărora le-a adresat sfaturi duhovnicești și cuvinte ziditoare de suflet. La final, ÎPS Irineu le-a oferit tuturor vârstnicilor iconițe și daruri, prilej cu care i-a îndemnat pe angajații de aici să dea dovadă de iubire jertfelnică în misiunea pe care o au de îndeplinit în ogorul Bisericii lui Hristos.

În cuvântul rostit cu acest prilej, ÎPS Irineu a spus: „Înaintarea în vârstă şi sporul de ani ne îndeamnă să ne luăm rămas bun de la cele greu de îndeplinit şi să ne mulţumim cu cele posibile pentru vârsta cărunteţelor. Nimeni nu trebuie să regrete că îmbătrâneşte; acesta este un privilegiu pe care atâţia oameni nu îl au astăzi. Foarte mulţi bătrâni posedă virtuţi şi calităţi admirate de cei mai tineri. De aceea, «lor le datorăm onoare şi iubire», ei, bătrânii, fiind «un adevărat patrimoniu naţional». Aşa spunea oarecând compatrioata noastră Dr. Ana Aslan, care avea pentru bătrâni un adevărat cult”.

Așezământul social din comuna Unirea a fost înființat în luna februarie a anului 2018, reprezentând o investiție a Primăriei și Consiliului Local, cu drept de administrare și folosire de către Asociația Filantropia Ortodoxă Alba Iulia – filiala Unirea. Centrul social pune la dispoziție 37 de locuri în camere amenajate cu trei sau patru paturi, precum și numeroase dotări moderne care contribuie la crearea unui ambient confortabil și primitor. Totodată, rezidenții beneficiază de servicii complexe de îngrijire, precum: servicii permanente de cazare, consiliere duhovnicească și activități recreative.

De asemenea, o echipă de profesioniști formată din asistente medicale, infirmiere și personal specializat oferă beneficiarilor servicii medicale permanente. În ceea ce privește meniul, acesta este pregătit zilnic de către un personal calificat și este unul echilibrat și personalizat, în funcție de starea de sănătate a beneficiarilor. Slujba de binecuvântare a Așezământului „Acoperământul Maicii Domnului” din comuna Unirea a fost oficiată în data de 12 iulie 2018 de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu. Centrul social se află sub atenta coordonare a părintelui Cosmin Gherasim, preot al parohiei Unirea II.




Știri din zonă

Jandarmii din Aiud, activități preventive la Școala Gimnazială „Avram Iancu” din Unirea. Siguranța elevilor, în prim-plan

Publicat

în

Jandarmii din cadrul Detașamentului 3 Jandarmi Aiud au desfășurat activități preventiv-educative la Școala Gimnazială „Avram Iancu” din localitatea Unirea, în cadrul unor acțiuni dedicate siguranței elevilor.

În timpul întâlnirii, jandarmii au discutat cu elevii despre prevenirea violenței, respectarea regulilor de conviețuire socială și importanța unui comportament responsabil atât în mediul școlar, cât și în afara acestuia.

Acțiunea a urmărit să îi încurajeze pe copii să adopte o atitudine bazată pe respect reciproc și responsabilitate, contribuind astfel la prevenirea situațiilor conflictuale.

Potrivit reprezentanților Jandarmeriei, astfel de activități fac parte din demersurile de creștere a gradului de siguranță în școli și de promovare a unui climat bazat pe respect și cooperare în rândul elevilor.




Citește mai mult

Știri din zonă

Bărbat de 35 de ani din Unirea, reținut după ce a fost prins conducând băut și fără permis o autoutilitară

Publicat

în

Un bărbat de 35 de ani din Unirea a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru conducere fără permis și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Polițiștii l-au oprit în jurul orei 20.05, pe raza localității Unirea, în timp ce conducea o autoutilitară. Testarea cu aparatul etilotest a indicat 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost dus la spital pentru stabilirea alcoolemiei.

Verificările au arătat că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. A fost depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Alba.

Cercetările continuă.




Citește mai mult

Știri din zonă

Accident la Lunca Mureșului: un tânăr de 24 de ani, aflat sub influența alcoolului, a intrat cu bicicleta într-o mașină parcată

Publicat

în

Un incident rutier soldat cu rănirea unei persoane și avarierea unui autoturism s-a produs în după-amiaza zilei de sâmbătă, 3 octombrie 2026, în localitatea Lunca Mureșului.

Un tânăr în vârstă de 24 de ani, din aceeași localitate, se deplasa cu bicicleta, împreună cu tatăl său, când lanțul bicicletei ar fi sărit. Acesta a pierdut controlul direcției și a intrat într-un autoturism staționat regulamentar pe marginea drumului.

În urma impactului, mașina a fost avariată, iar biciclistul a suferit leziuni la nivelul bărbiei. La fața locului au intervenit echipaje medicale și polițiști rutieri.

Potrivit informațiilor transmise de reprezentanții IPJ Alba, la solicitarea publicației Ziarul Unirea, tânărul urmează să fie sancționat contravențional, conform prevederilor OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

ocnamuresinfo, stiri ocnamures, informatii ocnamures