Rămâi conectat

Știri din zonă

În comuna Unirea au fost depistate zece cazuri de hepatită acută virală de tip A. Majoritatea bolnavilor sunt copii

Publicat

în

Compartimentul de supraveghere și control al bolilor transmisibile și compartimentul evaluarea factorilor de risc din cadrul DSP Alba desfășoară o anchetă epidemiologică în urma apariției a zece cazuri de hepatită acută virală de tip A, într-o comunitate vulnerabilă din comuna Unirea. Șapte cazuri au fost confirmate serologic, iar în cazul celorlalte trei analizele sunt în lucru.

Direcția de Sănătate Publică (DSP) Alba a intervenit, cu promptitudine, la sfârșitul lunii iulie, odată cu apariția primelor două cazuri de hepatită, iar personalul de specialitate (medic epidemiolog, asistenți igienă și asistenți comunitari) din cadrul instituției s-a deplasat în comunitate pentru a lua toate măsurile care se impun, cu scopul de a limita cât mai mult extinderea focarului.

Situație cazuri la data de 1 august pe grupe de vârstă:

Grupa de vârstă 5 – 9 ani – 6 cazuri

Grupa de vârstă 10 – 14 ani – 3 cazuri

Grupa de vârstă 45 – 49 ani – 1 caz

Medicul de familie din comunitate a stabilit contacții, adică persoanele care au avut legături directe cu bolnavii, pe care îi supraveghează clinic și prin examen de urină, pe perioada maximă de incubație a bolii.

De asemenea, au fost verificate toate sursele de apă din localitate și, în urma analizelor de laborator, s-a stabilit că apa care curge de la două cișmele, situate pe strada unde au apărut aceste cazuri, nu îndeplinește parametrii microbiologici. S-a interzis consumul acesteia și s-a recomandat consumul apei distribuite de operatorul regional, care întrunește parametrii de potabilitate. DSP Alba, în colaborare cu reprezentanții primăriei Unirea, efectuează acțiuni de dezinfecție și igienizare în cartierul în care au apărut aceste cazuri. De asemenea, se asigură o sursă potabilă de apă, iar bazinul de apă al celor două cișmele va fi dezinfectat.

Totodată, DSP Alba a dispus dezinfectarea latrinelor, iar personalul de specialitate a informat comunitatea cum poate preveni apariția și răspândirea hepatitei virale acute de tip A, boală cu transmitere fecală orală.

Toate cazurile au fost internate în spitale, majoritatea la Aiud. O parte dintre pacienți s-au vindecat și au fost externați.

Evoluția cazurilor este, în continuare, atent monitorizată, prin personalul DSP, asistența medicală comunitară și medicul de familie.

Simptomatologia hepatitei virale A variază de la ușoară până la severă și are o durata de la două săptămâni la câteva luni. Infecția cu VHA rareori produce hepatită fulminantă și insuficiență hepatică. Imunitatea după infecție este pe tot parcursul vieții.

Simptomatologia hepatitei A este dificil de diferențiat față de celelalte tipuri de hepatite virale acute. Boala are de obicei un debut brusc cu febră, stare generală de rău, anorexie, greața, disconfort abdominal, icter și urină hipercromă. Simptomatologia clinică, de obicei, nu durează mai mult de 2 luni, cu toate că la 10% -15% din persoane, semnele și simptomele se pot prelungi până la 6 luni.

Apariția simptomatologiei de infecție cu HVA este direct legata de vârstă. La copiii cu vârsta mai mica de 6 ani, cele mai multe infecții sunt asimptomatice (70%). La adulți si copii cu vârsta peste 6 ani, infecția este de obicei simptomatica, icterul apărând la peste 70% dintre pacienți.




Știri din zonă

100 de vârstnici din Hopârta și Fărău au beneficiat de consultații oftalmologice gratuite în cadrul campaniei „Ajută un bătrân să zâmbească”

Publicat

în

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, Federația Filantropia a Patriarhiei Române a desfășurat, în perioada 2–3 noiembrie 2026, o nouă acțiune în cadrul campaniei „Ajută un bătrân să zâmbească”, venind în sprijinul a 100 de persoane vârstnice din localitățile Hopârta și Fărău.

Acțiunea social-filantropică a oferit beneficiarilor posibilitatea de a beneficia de consultații oftalmologice gratuite, urmând ca, în funcție de rezultatele examinărilor medicale, aceștia să primească și ochelari de vedere, fără niciun cost.

Proiectul a fost organizat în parteneriat cu Asociația Filantropia Ortodoxă Alba Iulia și Protopopiatul Ortodox Aiud. Prezent în mijlocul beneficiarilor, părintele protopop Ioan Bogdan a evidențiat importanța acestei inițiative, arătând că sprijinirea persoanelor vârstnice reprezintă o expresie concretă a iubirii creștine și a responsabilității față de aproapele.

Potrivit părintelui protopop, dincolo de ajutorul material și medical oferit, campania aduce lumină, bucurie și speranță în viața seniorilor, care merită respectul și recunoștința comunității pentru sacrificiile și contribuția lor de-a lungul vieții.

Totodată, părintele Ioan Bogdan a subliniat că astfel de acțiuni au și un important rol educativ, întrucât grija față de părinți, bunici și persoanele aflate în suferință trebuie cultivată în rândul tinerei generații, mai ales prin puterea exemplului personal. Inițiativa reprezintă, astfel, atât o mărturie a solidarității creștine, cât și un semn că vârstnicii nu sunt uitați de comunitățile din care fac parte.

La final, părintele protopop a adresat mulțumiri Patriarhiei Române și tuturor celor care au contribuit la organizarea și desfășurarea campaniei, evidențiind implicarea preoților, a autorităților locale, a personalului medical și a tuturor celor care au sprijinit această lucrare filantropică.

Un sprijin important pentru buna desfășurare a programului a fost oferit de administrația locală a comunei Hopârta. Primarul Augustin Popa a mulțumit Protopopiatului Ortodox Aiud și Federației Filantropia pentru implicarea în organizarea acțiunii, subliniind relevanța acesteia pentru comunitatea locală, în care numeroși locuitori sunt persoane pensionate.

Edilul a atras atenția asupra dificultăților întâmpinate de vârstnici în accesarea serviciilor medicale de specialitate, care presupun adesea deplasări în orașe și cheltuieli suplimentare. În acest context, posibilitatea efectuării consultațiilor oftalmologice în propria localitate, precum și primirea gratuită a ochelarilor de vedere reprezintă un ajutor concret și binevenit pentru persoanele în vârstă.

5.903 de vârstnici sprijiniți de la lansarea campaniei

Desfășurată sub deviza „Dăruim DRAGOSTE celor care ne-au dăruit VIAȚĂ!”, campania de strângere de fonduri „Ajută un bătrân să zâmbească” este derulată de Federația Filantropia începând din luna octombrie 2023.

Prin intermediul acestei inițiative, au fost sprijinite până în prezent 5.903 persoane vârstnice aflate în dificultate, din mediul rural, beneficiare ale organizațiilor membre ale Federației. Dintre acestea, 1.647 de persoane au primit ajutor în cursul anului 2026.

Sprijinul oferit de-a lungul timpului a răspuns unor nevoi diverse, de la tratamente și dispozitive medicale, precum și acces la servicii de specialitate, până la produse alimentare de bază, lemne de foc pentru încălzirea locuințelor și ajutor pentru achitarea facturilor la gaze. De asemenea, campania a facilitat accesul persoanelor vârstnice vulnerabile la servicii oftalmologice și stomatologice.

Prin această campanie, Federația Filantropia a Patriarhiei Române continuă să susțină eforturile de la nivel național pentru îmbunătățirea calității vieții persoanelor vârstnice aflate în situații de vulnerabilitate.

Cei care doresc să contribuie la continuarea acestor activități pot sprijini campania „Ajută un bătrân să zâmbească” printr-un SMS în valoare de 4 euro, trimis la numărul 8864, cu textul „Dăruiește”.




Citește mai mult

Știri din zonă

Tânăr de 18 ani, prins la volan fără permis de conducere, în Lunca Mureșului

Publicat

în

Un tânăr în vârstă de 18 ani, din localitatea Lunca Mureșului, este cercetat de polițiști după ce a fost depistat conducând un autoturism fără a deține permis de conducere.

Potrivit IPJ Alba, incidentul a avut loc în data de 29 octombrie 2026, în jurul orei 13:30. Polițiștii Secției 4 de Poliție Rurală Ocna Mureș au oprit pentru control un autoturism care circula pe raza localității Lunca Mureșului, la volanul căruia se afla tânărul de 18 ani.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În cauză, a fost întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.




Citește mai mult

Știri din zonă

Jandarmii din Aiud, activități preventive la Școala Gimnazială „Avram Iancu” din Unirea. Siguranța elevilor, în prim-plan

Publicat

în

Jandarmii din cadrul Detașamentului 3 Jandarmi Aiud au desfășurat activități preventiv-educative la Școala Gimnazială „Avram Iancu” din localitatea Unirea, în cadrul unor acțiuni dedicate siguranței elevilor.

În timpul întâlnirii, jandarmii au discutat cu elevii despre prevenirea violenței, respectarea regulilor de conviețuire socială și importanța unui comportament responsabil atât în mediul școlar, cât și în afara acestuia.

Acțiunea a urmărit să îi încurajeze pe copii să adopte o atitudine bazată pe respect reciproc și responsabilitate, contribuind astfel la prevenirea situațiilor conflictuale.

Potrivit reprezentanților Jandarmeriei, astfel de activități fac parte din demersurile de creștere a gradului de siguranță în școli și de promovare a unui climat bazat pe respect și cooperare în rândul elevilor.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

ocnamuresinfo, stiri ocnamures, informatii ocnamures