Rămâi conectat

Sport

Eșec dramatic, la ultima fază a meciului, pentru „Soda Dragă”: Viitorul Cluj – CS Ocna Mureș 2-1 (0-1)

Publicat

în

CS Ocna Mureș a ratat la ultima fază oportunitatea de a obține un rezultat pozitiv, fiind învinsă cu un gol marcat în minutul 90+4 de Viitorul Cluj, ce s-a impus cu scorul de 2-1 (0-1).

Ocnamureșenii au condus la pauză, însă au irosit toate punctele după ce amfitrionii au realizat o revenire remarcabilă. Echipa lui Paul Ciucă rămâne cu mâna goală după acest meci dramatic, are un singur punct în ultimele 4 etape și etapa viitoare o așteaptă un examen de foc, acasă, cu CS Hunedoara, liderul Seriei a 9-a.

În minutul 41, Ceaca a deschis scorul cu un eurogol. un șut de senzație din afara careului. E prima reușită a vârfului venit de la Sănătatea Cluj în „alb-albastru”! Imediat, la reluare, amfitrionii au izbutit să restabilească egalitatea la prima fază de poartă a mitanului secund, prin D. Roman (46, reluare din 3 metri), fostul coechipier al lui Ceaca în atacul „virușilor verzi”. Vizitatorii au controlat ostilitățile, au avut numeroase oportunități, cel puțin 5 situații clare, cu Cioară în prim-plan, inclusiv o bară a acestuia (82), dar au pierdut neverosimil, după un contraatac purtat de Viitorul și finalizat de același D. Roman (90+4). Și disputa poate fi rezumată succint, „Soda dragă” a rămas cu ocaziile s-a întors fără puncte din a doua deplasare stagională întrucât duelul foștilor jucători de la Sănătatea i-a revenit lui Dan Roman. „Scurt și la obiect: în loc de 6-2 pentru noi a fost 2-1 pentru adversari. Restul sunt vorbe în vânt„, a transmis antrenorul Paul Ciucă.

Clujenii, pregătiți de Marius Popescu (originar din Totoi), au învins pe Sănătatea (2-0) și au dat lovitura Unirii Alba Iulia (1-0 în etapa a 3-a). De partea cealaltă, CS Ocna Mureș a căpătat moral după egalul intern cu conjudețenii de la Metalurgistul Cugir, însă nu poate sta deloc liniștită întrucât are un singur punct în ultimele 3 jocuri (poziția a 7-a, cu 4 puncte), iar peste o săptămână primește vizita liderului CS Hunedoara. În distribuția vizitatorilor, modificări comparativ cu precedentul joc: lipsesc Cioplântă și Cunțan din motive medicale, ultimul e rezervă, iar D. Lupșan și Pintilie sunt titulari  în premieră (Cioară este rezervă).

Au evoluat echipele:

Viitorul: Cebotari –  Șerbănescu, N. Moldovan, Duda, Apărascăi – Fărăgău, Al. Roșca, Râză, R. Baciu, M. Pop, D. Roman; rezerve: Stângă, Pojar, Selegean, Pintea, Dolghi, Calo, Al. Pop, T. Cociș, Cr. Istrate. Antrenor Marius Popescu.

CS Ocna Mureş: Ed. Mihai – Pintilie (68, Cunțan), Haiduc, D. Lupșan, Al. Kiraly – Socaci/ cpt, Casian (62, Guț) – Hetea (62, Cioară), Frențiu (75, Cl. Marcu), Căt. Creț – Ceaca (75, Coltor): rezerve An. Anghel, Ov. Truță, Neșan. Antrenor Paul Ciucă – principal, Romeo Arinar – secund.

Arbitri R. Ladăr, Al. Turian (Zalău), Fl. Seiche (Sînmihaiu Almașului) Observatori C. Por (Satu Mare), J. Toma (Tg. Mureș).




Sport

„Soda dragă”, înfrângere în fața liderului: Industria Galda – CS Ocna Mureș 3-1 (2-1)

Publicat

în

CS Ocna Mureș a cedat cu 1–3 (1-2) în deplasarea de la Industria Galda, formația care conduce clasamentul SuperLigii Alba. „Soda dragă” nu a reușit să obțină un rezultat pozitiv în fața liderului, într-o partidă decisă în mare măsură de eficiența ofensivă a gazdelor.

Vlad Domșa a fost omul meciului pentru Industria Galda, atacantul reușind toate cele trei goluri ale liderului și trecându-și în cont un hat-trick.

CS Ocna Mureș a încheiat partida în inferioritate numerică, după ce Coltor a fost eliminat în minutul 90+3.

Astfel, Industria Galda își consolidează poziția de lider al Superligii Alba, în timp ce CS Ocna Mureș părăsește terenul învinsă în duelul cu prima clasată.




Citește mai mult

Sport

Victorie muncită pentru „Soda dragă”, într-un meci cu două eliminări: CS Ocna Mureș – ACS Valea Frumoasei 1-0 (1-0)

Publicat

în

CS Ocna Mureș a obținut, sâmbătă, o victorie importantă pe teren propriu, scor 1-0 (1-0), în partida disputată împotriva formației ACS Valea Frumoasei.

Unicul gol al întâlnirii a fost înscris de Eduard Fuli, într-un meci echilibrat și disputat, în care cele două formații au rămas în inferioritate numerică încă din minutul 20.

Florin Socaci, de la CS Ocna Mureș, și Fulea, de la ACS Valea Frumoasei, au fost eliminați în urma unei altercații de pe teren. Potrivit reprezentanților formației din Ocna Mureș, incidentul a avut loc după ce jucătorul gazdelor ar fi fost scuipat de adversar.

În ciuda eliminărilor, partida a continuat într-o notă de luptă, iar formația din Ocna Mureș a reușit să-și păstreze avantajul până la fluierul final. Cele trei puncte au rămas astfel în contul gazdelor.

Partida a consemnat și revenirea în lotul formației din Ocna Mureș a atacantului Alin Gherman, jucător crescut de club și revenit la echipă după o perioadă îndelungată petrecută la Inter Unirea.

Victoria a venit într-o zi specială pentru familia clubului, colegul și golgheterul echipei, Claudiu Coltor, sărbătorindu-și căsătoria.

La final, reprezentanții CS Ocna Mureș le-au transmis felicitări jucătorilor pentru dăruirea arătată pe teren, precum și staffului tehnic, și le-au mulțumit spectatorilor care au fost prezenți la stadion.




Citește mai mult

Sport

Derby cu șase goluri și răsturnări spectaculoase de situație: Inter Unirea – CS Ocna Mureș 3-3 (2-2)

Publicat

în

Inter Unirea și CS Ocna Mureș au încheiat la egalitate, 3-3, într-o partidă cu nu mai puțin de șase goluri și cu o desfășurare de infarct: de la 2-0 pentru gazde, la 2-3 pentru „Soda dragă” și, în final, 3-3.

Prima repriză a fost una spectaculoasă, cu patru goluri și numeroase momente de poartă. Unul dintre protagoniști a fost Chișu, autorul unei „duble” împotriva fostei sale formații. De asemenea, au înscris împotriva fostelor echipe A. Bălan, pentru CS Ocna Mureș, și Paleoca, în tricoul Interului.

Aflată la a doua deplasare consecutivă, „Soda dragă” a avut forța să revină de la 0-2. Ocnamureșenii au întors rezultatul și au preluat conducerea, 3-2, însă avantajul nu a rezistat până la final.

Inter Unirea a restabilit egalitatea în minutul 89, în urma unei lovituri de la 11 metri. Decizia de acordare a penalty-ului a fost însă vehement contestată de formația vizitatoare, care a considerat faza discutabilă.

Astfel, derby-ul s-a încheiat 3-3, după un meci în care ambele formații au trecut, pe rând, prin postura de echipă aflată în avantaj.

Confruntările directe din ediția precedentă au fost adjudecate de formația din Curbă, care s-a impus în ambele partide, 3-0 și 2-1, ultima victorie fiind obținută chiar în etapa de închidere a campionatului.

 

FOTO: Szilágyi Péter




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

ocnamuresinfo, stiri ocnamures, informatii ocnamures