Rămâi conectat

Învățământ-Cultură

Elevii Școlii Gimnaziale Fărău au efectuat o excursie în județul Mureș, cu prilejul săptămânii „Școala Altfel”

Publicat

în

În perioada 24-25 aprilie 2023, în cadrul programului „Școala Altfel”, un grup de elevi din clasele V-VIII de la Școala Gimnazială Fărău, a efectuat o excursie în municipiul Sighișoara, însoțiți de prof. Radu Sărar, cadru didactic pentru disciplina Religie Ortodoxă în cadrul instituției de învățământ.

Cu acest prilej, tinerii au vizitat mai multe obiective turistice din municipiu, dar au poposit și la unele așezăminte monahale și atracții turistice din județele Alba și Mureș.

Astfel, prima oprire a elevilor a fost la Mănăstirea Recea, unde au fost primiți cu căldură de monahiile care viețuiesc în această vatră monahală. Maicile le-au relatat vizitatorilor câteva date legate de istoricul acestui așezământ, le-au prezentat biserica din incinta Mănăstirii și le-au deslușit tainele legate de arta mozaicului, lămurind astfel curiozitățile învățăceilor în legătură cu pictura locașului de închinare. Apoi, grupul de excursioniști a făcut un mic popas la Grădina Zoologică din Târgu-Mureș, după care a vizitat obiectivele turistice din Sighișoara: Piața Cetății, Turnul cu Ceas, Scara Școlarilor, Turnul Măcelarilor și diferite străzi din municipiu.

Cea de-a doua zi a debutat cu participarea tinerilor la Sfânta Liturghie, oficiată la Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”, după care elevii au vizitat așezământul monahal, poposind câteva clipe lângă mormântul primului stareț al acestei Mănăstiri, Arhimandritul Ghelasie Țepeș. La întoarcere, tinerii au făcut o oprire în municipiul Blaj, unde au vizitat Câmpia Libertății, un loc încărcat cu o profundă semnificație istorică. Totodată, elevii au efectuat o vizită în cadrul unei companii din Blaj, unde au aflat informații despre Școala Duală și au făcut un tur al atelierelor didactice și al laboratoarelor moderne puse la dispoziție pentru elevii care urmează acest program.

Pe această cale, aducem mulțumiri celor care au făcut posibilă această excursie și tuturor gazdelor noastre, care ne-au primit cu bucurie și ne-au prezentat atent obiectivele vizitate. Tinerii s-au arătat extrem de încântați de fiecare moment al itinerariului și așteaptă cu nerăbdare să vizităm și alte zone ale țării noastre.

Prof. Radu Sărar


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ocna Mureș Info și pe GOOGLE NEWS


Învățământ-Cultură

Rezultate foarte bune obținute de Liceul Teoretic „Petru Maior” Ocna Mureș, la etapa națională a Concursului „Educație pentru sănătate”

Publicat

în

Concursul Național „Educație pentru sănătate” – Faza Națională 2025 și-a desemnat câștigătorii printre care s-au numărat și șase eleve de la Liceul Teoretic Petru Maior Ocna Mureș, îndrumate de dna prof. Mihaiela Hosu.

Fetele au reprezentat cu mândrie județul Alba și școala la care învață. Ambitia, perseverența și seriozitatea de care au dat dovadă încă de la faza județeană au făcut posibilă obținerea unor rezultate remarcabile în cadrul unei competiții ce promovează un stil de viață sănătos.

Premiile obținute de elevele noastre sunt:

1. TIMAR AUGUSTA – clasa X A – PREMIUL III
2. ANDREA ALEXIA – clasa X B – PREMIUL III
3. VAIDA RAISA – clasa X B – PREMIUL III
4. PUȘCAȘ MARA – clasa XI B – PREMIUL III
5. PAUL PATRICIA – clasa IX A – MENȚIUNE
6. RIGO RIANA – clasa XI B – MENȚIUNE

Felicitări fetelor pentru performanță și implicare!!!


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ocna Mureș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Învățământ-Cultură

Trei eleve de la Liceul Teoretic „Petru Maior”, calificare la etapa națională a Concursului de Educație pentru sănătate

Publicat

în

Elevii de la Liceul Teoretic „Petru Maior” Ocna Mureș au demonstrat și în acest an, faptul că stăpânesc bine domeniul educației pentru sănătate.

Concursul Național de Educație pentru sănătate – faza Județeană s-a desfășurat sâmbătă 29.03.2025 la Școala Gimnazială „Lucian Blaga” Ocna Mureș unde au participat 61 de elevi din județul Alba, iar elevii noștri au obținut următoarele rezultate frumoase, coordonați fiind de dna prof. Mihaiela Hosu.

PREMIUL I – calificare la Etapa Națională
1. Paul Patricia (clasa a IX-a A)
2. Andrea Alessia (clasa a X-a B)
3. Pușcaș Mara (clasa a XI-a B)

PREMIUL II:
1. Andone Maria (clasa a IX-a A)
2. Vaida Raisa (clasa a X-a B)
3. Rigo Riana (clasa a XI-a B)

PREMIUL III:
1. Sanislav Ștefania (clasa a XI-a B)

MENȚIUNE:
1. Gatea Iasmina (clasa a IX-a A)
2. David Daria (clasa a X-a B)
3. Petruțiu Diana (clasa a X- B)

Rezultate bune au obținut și elevii: Moldovan Carlos (clasa a IX-a A) și Vigh Petre (clasa a IX-a A).

Îi felicităm pe toți și îi încurajăm să participe și la alte competiții.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ocna Mureș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Învățământ-Cultură

Nici un elev nu a reușit să promoveze Bacalaureatul, în sesiunea din iulie 2024, la Liceul Tehnologic Ocna Mureș

Publicat

în

Situația nu este roz pentru Liceul Tehnologic din Ocna Mureș, unde nici un elev nu a reușit să promoveze examenul de Bacalaureat anul acesta.

Liceul Tehnologic din Ocna Mureș a avut 5 candidați în sala de examen, dar niciunul nu a atins punctajul necesar promovării. Media finală pentru a promova examenul de Bacalaureat trebuie să fie minim nota 6.

În contextul general al unei rate mai mari de promovare la examenul de Bacalaureat din acest an, de 80,3%, comparativ cu anul anterior, când rata a fost de 79,1%, Liceul Tehnologic Ocna Mureș se confruntă cu o realitate dezamăgitoare: niciun elev nu a reușit să treacă examenul în 2024.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ocna Mureș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

ocnamuresinfo, stiri ocnamures, informatii ocnamures