Rămâi conectat

Învățământ-Cultură

După ce va fi modernizată Școala Gimnazială „Lucian Blaga” va deveni cea de-a doua școală smart din județul Alba

Publicat

în

În urmă cu ceva timp, administrația locală din Ocna Mureș a anunțat că selectează o firmă care să execute lucrări de modernizare în beneficiul elevilor care frecventează una dintre şcolile orașului. La licitație s-au înscris nu mai puțin de 25 de firme specializate în lucrările cerute de caietul de sarcini prezentat de către administrația locală.

„Este vorba despre lucrări de modernizare la una dintre școlile orașului: Școala Gimnazială «Lucian Blaga», pe care vrem să o aducem la cele mai înalte standarde”, spune Silviu Vințeler, primarul orașului Ocna Mureș.

Potrivit acestuia, la sfârșitul lucrărilor „cele două școli (n.r. Școala Gimnazială «Lucian Blaga» și Liceul teoretic «Petru Maior») vor fi mai dotate și mai moderne decât vestita școală din comuna Ciugud”, aceasta datorită faptului că vor beneficia de o finanţare de nu mai puțin de 2.571.965,47 de lei, bani proveniți din aplicarea unui proiect în cadrul Programului Operațional de Competitivitate.

„Am aplicat proiectul «Educație digitală adaptată nevoilor participanților și instituțiilor de învățământ preuniversitar din oraşul Ocna Mureș» în cadrul Programului Operațional Competitivitate, Axa prioritară 2- Tehnologia Informației și Comunicațiilor. Finanțarea este de 2.571.965,47 de lei, sumă din care administrația locală trebuie să participe cu 51.299,31 lei. Dotările vor fi de ultimă tehnologie, astfel încât la final putem să spunem, fără a greși, că avem cea mai modernă dotare de acest fel din județ”, ne-a declarat primarul Vinţeler.

„Este nevoie de școli inteligente cum este cea de la Ciugud și nu numai, școli în care în care profesorii să folosească tehnologia în procesul de predare astfel încât lecțiile să devină mai atractive pentru elevi. Este absolut nevoie de așa ceva, ne-am lămurit de aceasta atunci când am vizitat alte şcoli modernizate care dispuneau de tehnologie. Suntem siguri că, odată finalizate lucrările, atât dascălii cât și elevii se vor bucura de noile școli care vor avea table interactive, tablete și softuri educaționale, la care se va adăuga o platformă online care va conține inclusiv catalogul electronic ce va permite încărcarea și descărcarea unor materiale educaționale sau, de ce nu? interacțiunea online dintre profesori și părinții elevilor”, a mai spus primarul Vințeler.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ocna Mureș Info și pe GOOGLE NEWS


Învățământ-Cultură

Alexandru Bogătean, elev al Școlii Gimnaziale „Lucian Blaga” Ocna Mureș, locul IV la etapa națională a Concursului TERRA – Mica Olimpiadă de Georafie

Publicat

în

Alexandru Bogătean, elev în clasa a V-a A la Școala Gimnazială „Lucian Blaga” Ocna Mureș a obținut un rezultat remercabil la etapa națională a Concursului TERRA – „Mica Olimpiadă de Geografie pentru clasele V–VII”. 

Cu un punctaj impresionant de 94 de puncte, a obținut cea mai mare notă din județul Alba și s-a clasat pe un onorant loc 4 la nivel național.

„Această performanță remarcabilă reprezintă o confirmare a talentului, a pasiunii pentru geografie și a muncii depuse cu seriozitate și perseverență. Rezultatul tău aduce prestigiu școlii noastre și constituie un motiv de bucurie și mândrie pentru întreaga comunitate educațională.

Prin ambiție, responsabilitate și dorința permanentă de a te autodepăși, ai demonstrat că excelența se construiește pas cu pas, prin efort susținut și încredere în propriile forțe.

Reușita ta este dovada faptului că pasiunea pentru cunoaștere, disciplina și implicarea constantă pot conduce la rezultate de excepție la cel mai înalt nivel.

Adresăm sincere felicitări doamnei profesor Marcela Herchi, care, prin profesionalism, dedicare și îndrumare atentă, a contribuit la această frumoasă realizare.

Mulțumim părinților pentru sprijinul neîntrerupt, încurajările oferite și colaborarea permanentă în susținerea performanței școlare.

Alexandru, îți dorim să păstrezi aceeași pasiune pentru învățare, să ai încredere în propriul potențial și să obții în continuare rezultate pe măsura talentului și muncii tale!

Felicitări pentru această realizare deosebită și mult succes în toate competițiile viitoare! Suntem mândri de tine!”, au transmis reprezentanții Școlii Gimnaziale „Lucian Blaga” Ocna Mureș.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ocna Mureș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Învățământ-Cultură

Comportare excelentă a elevilor de la Școala Gimnazială „Lucian Blaga” din Ocna Mureș, la etapa județeană a Olimpiadei de Creativitate Științifică

Publicat

în

Școala Gimnazială „Lucian Blaga” a reprezentat cu succes comunitatea la etapa județeană a Olimpiadei de Creativitate Științifică, desfășurată pe 28 martie 2026, la Alba Iulia. Trei echipe de excepție au demonstrat ingeniozitate și pasiune pentru știință, sub îndrumarea dedicată a doamnei profesor Elena Pop.

Rezultatele obținute sunt remarcabile și aduc cinste atât școlii, cât și orașului:

• Juniorii A, formați din Andreica Dorothea și Groza Giulia-Ioana, au obținut Locul I, calificându-se la etapa națională. Proiectul lor, intitulat „Plămânul de Smarald”, reprezintă o investigație aplicată asupra capacității fotobioreactoarelor cu microalge de a funcționa ca sisteme bioregenerative de suport al vieții. Studiul evidențiază eficiența speciei Arthrospira platensis în transformarea carbonului anorganic în resurse organice stabile, asigurând simultan producția de oxigen molecular (O₂). O performanță cu adevărat impresionantă!

• Juniorii C, alcătuiți din Puia Laurențiu-Ionuț și Tiuca David-Călin, au obținut, de asemenea, Locul I, calificându-se la etapa națională. Proiectul lor, „SafeDrive – Creșterea gradului de siguranță rutieră”, abordează siguranța în trafic dintr-o perspectivă accesibilă, propunând o alternativă eficientă la sistemele avansate de asistență (ADAS). Felicitări pentru această realizare!

• Juniorii B, echipa formată din Huhn Anna-Elisabeth și Palko Szofia-Gabriella, s-au clasat pe Locul al II-lea, obținând un punctaj foarte ridicat și demonstrând o pregătire exemplară. Suntem mândri de performanța lor!

Aceste rezultate reflectă munca susținută a elevilor și dedicarea doamnei profesor Elena Pop, care a reușit să inspire și să valorifice potențialul creativ al acestora.

Privim acum cu încredere către etapa națională, care va avea loc la Iași, în perioada 26–29 mai 2026, în cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa”. Competiția se desfășoară pe echipe, în trei secțiuni dedicate claselor V–VIII.

Le urăm mult succes echipelor calificate! Suntem convinși că vor reprezenta cu onoare Școala Gimnazială „Lucian Blaga” și orașul Ocna Mureș, demonstrând încă o dată valoarea și potențialul elevilor noștri.

Felicitări tuturor participanților și  doamnei profesor Elena Pop!


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ocna Mureș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Învățământ-Cultură

Vineri, 13 februarie 2026, la Liceului Teoretic „Petru Maior”, a fost lansată cea de a treia ediție a revistei „THOUGHTS”

Publicat

în

Vineri, 13 februarie 2026, în cadrul Liceului Teoretic „Petru Maior”, din Ocna Mureș, a fost lansată cea de a treia ediție a revistei „THOUGHTS”.

Pentru unii este doar o revistă, însă pentru cei care au contribuit la conceperea și dezvoltarea acesteia este mai mult decât atât. Reprezintă sensibilitatea, afecțiunea și sentimentele de care au dat dovadă poetii, a căror „ganduri” au fost transpuse în cuvinte, cuvinte care au desenat pe hârtie luând forma sufletului acestora.

Într-o lume pe care mulți o numesc ,,haotică”, aceștia au reușit în cea mai bună formă posibilă să refacă ordinea, ceva ce ei numesc „acasă”.

Titlul revistei nu este întâmplător, „THOUGHTS” – drept traducere „GÂNDURI”. Titlul a fost ales de către elevii clasei a XII-a C, care totodată sunt nucleul și cei care cu mult devotament, au împins acest proiect spre realizarea sa și spre continuitatea acestuia. „Omul se exprimă clar când este stăpânit de un gând, dar o face şi mai clar, atunci când el însuşi stăpâneşte gândul” – Vissarion Belinski.

Este un mod prin care poeții au reușit să se stăpânească pe ei înșiși , dobândind capacitatea de a evolua. Alături de aceștia, au luat parte în cadrul evenimentului și ceilalți elevi mai mici, care au ales să sustragă tot ceea ce este mai bun de la cei mai mari. Cu multă speranță în suflet, sperăm , ca aceștia să ducă mai departe acest univers unde fiecare își poate găsi liniștea.

Însă toate aceste lucruri nu ar fi fost posibile fără ca profesoarele coordonatoare: Daciana Maxim și Andreea Man să le fi fost alături. Doar cine își asumă rolul de a ghida un suflet sensibil, care la cea mai mică ploaie este posibil să cadă, îi vor înțelege. Însă norocul pentru acești copii este ca dragostea doamnelor profesor pentru elevii acestora este ca un zid care a prins rădăcini, separând răul de bine, umbra de întuneric, tot ceeea ce este frumos de ceea ce este urât, clădind imposibilul. Le mulțumim din tot sufletul!

Mulțumim domnului și doamnei director, Adrian Marele și Olimpia Onac, domnului primar, Silviu Vințeler, împreună cu domnul viceprimar, Paul Podariu, domnilor profesori, doamnelor coordonator, poeților, dar și celorlalți invitați care au luat parte cu noi în cadrul desfășurării evenimentului.

Până când ne vom revedea, vă dorim tot ceea ce este mai frumos și bun pentru dumneavoastră.

Realizatorii revistei „THOUGHTS”


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ocna Mureș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

ocnamuresinfo, stiri ocnamures, informatii ocnamures