ocnamuresinfo, stiri ocnamures, informatii ocnamures

Acasă » Politică » Duminică, la Noşlac, liberalii vor pescui în ape… tulburi?

Duminică, la Noşlac, liberalii vor pescui în ape… tulburi?

Publicat în 27.07.2013 la ora 14:12

cupa-pnl-ocna-mures-pescuitOrganizaţia PNL Ocna Mureş va organiza „Cupa PNL la Pescuit – Ocna Mureş”  prima ediţie. 

Evenimentul, la care sunt invitaţi să participe pescarii amatori din zona Ocna Mureş, va avea loc duminică, 4 august, în satul Căptălan din comuna Noşlac, la ”Balta lui Petrişor”. Dimineaţa de la ora 8.00 se vor trage la sorţi locurile de pescuit, la 8.30 începe concursul iar la ora 12.30, la final, vor fi cântăriţi peştii şi va fi desemnat câştigătorul în funcţie de kilogramele de peşte prins. Concurenţii vor folosi doar două undiţe pentru pescuit la suprafaţa apei şi vor respecta atât regulamentul impus de proprietarul bălţii, cât şi cerinţele comisiei. Aceasta din urmă va fi alcătuită din trei membri ai PNL Ocna Mureş, cunoscători ai tainelor pescuitului, mai exact domnii Dorel Decean (preşedinte), Aurel Onac (secretar), Vasile Andone (membru). Premiile puse în joc nu sunt nici ele de neglijat, acestor premii adăugându-li-se, evident, şi diplome. Se vor acorda locurile I, II, III şi menţiuni. „Cu acest concurs, zona Ocna Mureş începe să devină un punct de reper tot mai important pe harta judeţului Alba, în ceea ce priveşte competiţiile pentru pescarii amatori, mai ales că intenţia noastră este de a face din acest eveniment unul anual, sau poate chiar bianual”, ne-a spus Ciprian MIHĂIESCU, preşedintele PNL Ocna Mureş.

N.I.T.

Acest articol a fost citit de 584 ori

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Completează termenul lipsă * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.