Rămâi conectat

Actualitate

Duminică, 22 octombrie 2023: Casa de Cultură „Ion Sângerean” va fi gazda celei de-a XXXV-a ediții a festivalului național de folclor „Mureș, pe marginea ta”

Publicat

în

Festivalul național de folclor „Mureș, pe marginea ta”, de la Ocna Mureș, revine cu cea de-a XXXV-a ediție, în data de 22 octombrie 2023, de la ora 18.00, la Casa de Cultură „Ion Sângerean”.

Concurenții din acest, proveniți din diferite zone ale țării, vor duce mai departe tradiția acestui important festival-concurs ajuns la cea de-a XXXV-a ediție, un proiect cultural-artistic de promovare a tinerilor interpreți de folclor muzical care și-a dovedit și păstrat valoarea prin cei care au obținut premii de-a lungul timpului și astăzi sunt nume importante ale scenei românești.

Pe o parte dintre aceștia vom avea ocazia să-i ascultăm chiar în spectacolul de anul acesta: Ilie Medrea (câștigător al Marelui Premiu la ediția din anul 1994), Mirela Manescu-Felea (câștigătoare a Marelui Premiu la ediția din anul următor), Roxana Reche (câștigătoarea Marelui Premiu la ediția din anul 2005), Floricica Moga (câștigătoarea Marelui Premiu la ediția din anul 2003) și Vasile Raul Balogh (câștigător al Marelui Premiu la ediția de anul trecut).

Vă așteptăm să petrecem împreună o seară minunată de toamnă, pe acordurile Orchestrei Ansamblului Folcloric al Județului Alba dirijată cu pasiune și responsabilitate de Alexandru Pal, alături de tineri și consacrați interpreți de folclor muzical.

Gazdele culturale ale evenimentului sunt membrii Ansamblului folcloric ,,Tradiții Uiorene” din Ocna Mureș și Virgil Moga, cei care vor susține un moment artistic în finalul serii de duminică, 22 Octombrie 2023.

Concursul va fi jurizat de personalități marcante din domeniul muzicii tradiționale românești care, prin activitatea lor susținută, contribuie substanțial la promovarea, valorificarea și conservarea elementelor de patrimoniu cultural imaterial.




Actualitate

Vineri, 24 iulie 2026: Consultații oftalmologice gratuite, la Ocna Mureș

Publicat

în

Campania Națională „Ai Grijă de Ochii Tăi” revine la Ocna Mureș vineri, 24 iulie 2026, oferind consultații gratuite pentru determinarea dioptriilor.

Evenimentul va avea loc la Casa de Cultură „Ion Sângerean”, situată pe strada Nicolae Iorga nr. 34, unde specialiști în optică vor efectua consultații gratuite pentru persoanele care doresc să își verifice vederea și să afle dacă au nevoie de ochelari.

Participanții care aleg să își comande ochelari vor avea posibilitatea de a achita contravaloarea acestora în două rate.

Organizatorii anunță și o serie de promoții:

  • reducere de 20% pentru persoanele cu vârsta de peste 50 de ani;
  • reducere de 10% pentru persoanele cu vârsta de peste 40 de ani;
  • ramele sunt oferite gratuit, clienții achitând doar lentilele;
  • pentru lentilele bifocale și progresive, a doua lentilă este oferită gratuit.

Pentru programări și informații suplimentare, cei interesați pot apela numerele de telefon 0737 600 007 și 0726 770 405.

 

Constantin PREDESCU




Citește mai mult

Actualitate

Bărbat de 58 de ani din Ocna Mureș cercetat de polițiști, după ce a condus băut și s-a răsturnat cu autoturismul pe DJ 107G, la Căptălan

Publicat

în

Un bărbat, în vârstă de 58 de ani, din localitatea Ocna Mureș, în timp ce conducea un autoturism, ar fi pierdut controlul asupra acestuia și a intrat în coliziune cu un cap de pod, răsturnându-se, ulterior, pe partea carosabilă.

În urma testării acestuia, cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,81 mg/litru alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care va fi condus la spital, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate.




Citește mai mult

Actualitate

Cum s-a petrecut accidentul rutier produs pe strada Lungă din Ocna Mureș, în urma căruia doi bărbați au ajuns la spital

Publicat

în

Un accident rutier soldat cu rănirea a două persoane a avut loc în dimineața zilei de 2 iulie 2026, pe strada Lungă din orașul Ocna Mureș.

Potrivit informațiilor transmise de polițiști, în jurul orei 07:40, un tânăr de 18 ani din Ocna Mureș, aflat la volanul unui autoturism care circula dinspre strada Islazului către centrul orașului, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare. Autoturismul a lovit un cap de pod aflat pe partea dreaptă a carosabilului, după care s-a răsturnat pe șosea.

În urma impactului, doi pasageri din autoturism, bărbați în vârstă de 52 și 54 de ani, ambii din Ocna Mureș, au suferit leziuni și au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a indicat că acesta nu consumase alcool.

Polițiștii au deschis un dosar penal și continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

ocnamuresinfo, stiri ocnamures, informatii ocnamures