Știri din zonă
DSP Alba anunță că apa care curge la robinetele gospodăriilor din Lunca Mureșului nu este potabilă
Direcția de Sănătate Publică Alba informează locuitorii din Lunca Mureșului că apa de la robinet nu este potabilă și este recomandat să fie folosită doar în scop menajer, fără a fi utilizată la prepararea hranei sau pentru băut.
În 15 iulie, inspectorii DSP Alba au recoltat două probe de apa livrată de Serviciul de distribuție de la bazinul colector al puțurilor din Lunca Mureșului și de la robinetul din holul primăriei, iar, conform rezultatelor care au fost definitivate în 18 iulie, valoarea nitraților este depășită.
Potrivit DSP Alba, la ultima probă recoltată, pe lângă valoarea nitraților depășită, s-a adăugat și depășirea valorii normale a parametrului microbiologic – enterococci, a apei din bazinul de înmagazinare.
”Conducerea DSP Alba, conform prevederilor Legii 458/2002, analizând riscurile pentru sănătatea populației generate de întreruperea aprovizionării cu apă ai cărei parametri chimici și microbiologici nu corespund prevederilor legale, dispune să se livreze această apă cu recomandarea expresă să fie folosită doar în scop menajer, fără a fi utilizată la prepararea hranei și nici pentru băut”, arată DSP Alba, într-un comunicat de presă.
Totodată, instituția informează că nitrații sunt substanțe chimice care pot cauza intoxicații acute la copiii mici, respectiv intoxicații cronice la adulți, iar depășirea valorii normale a parametrului microbiologic – enterococci poate cauza boli infecțioase acute.
Fierberea apei este contraindicată pentru că duce, prin scăderea volumului, la creșterea concentrației nitraților, potrivit sursei citate.
”Atenționăm celelalte autorități publice locale care dețin stații proprii de distribuție a apei potabile și care nu dețin autorizație sanitară de funcționare să întreprindă de urgență demersurile necesare pentru a intra în legalitate. Recomandăm livrarea apei către populație în parametri calitativi conform Legii 458/2002”, a declarat directorul DSP Alba, ec. Alexandru Sinea.
Potrivit legii, autoritatea de sănătate publica județeană, respectiv a municipiului București, trebuie să asigure disponibilitatea informației în ceea ce privește calitatea apei potabile, avizarea consumatorilor despre posibilele efecte asupra sănătății și despre măsurile de remediere luate sau care se impun a fi luate de către autoritățile competente ori de către consumatorii în cauza.
Știri din zonă
Bărbat reținut de polițiști după ce a condus un tractor fără permis și cu 1,24 mg/l alcool în aerul expirat, apoi a lovit un stâlp, la Fărău
Un bărbat în vârstă de 60 de ani, din localitatea Băgaciu, județul Mureș, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii Secției 4 de Poliție Rurală Ocna Mureș. Acesta este cercetat pentru conducerea unui autovehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Incidentul a avut loc în după-amiaza zilei de 10 august 2026, în jurul orei 18:30, pe raza localității Fărău. Polițiștii au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier soldat cu pagube materiale.
Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că un bărbat de 60 de ani, în timp ce conducea un tractor, ar fi acroșat un stâlp de electricitate, provocând pagube materiale.
În urma testării cu aparatul alcooltest, rezultatul a indicat o valoare de 1,24 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost transportat la spital pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Totodată, verificările efectuate de polițiști au arătat că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În urma administrării probatoriului, polițiștii au dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore.
Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul și luarea măsurilor legale.
Știri din zonă
Rețeaua de gaze naturale va fi extinsă în Ciugudu de Jos și Ciugudu de Sus. Proiectul pentru cele două sate din comuna Unirea a intrat în etapa de avizare
Locuitorii satelor Ciugudu de Jos și Ciugudu de Sus, aparținătoare comunei Unirea, sunt tot mai aproape de racordarea la rețeaua de gaze naturale. Proiectul de extindere a infrastructurii a intrat în etapa de avizare, după ce a fost depusă solicitarea pentru emiterea acordului de mediu.

Direcția Județeană de Mediu Alba a anunțat public depunerea documentației pentru proiectul „Extindere distribuție de gaze naturale cu rețea inteligentă în comuna Unirea, satele Ciugudu de Jos și Ciugudu de Sus”, investiție al cărei titular este Comuna Unirea.
Rețea de peste 7,4 kilometri și aproape 300 de branșamente
Potrivit documentației tehnice, în cele două sate nu există în prezent alimentare cu gaze naturale, locuitorii utilizând pentru încălzire și prepararea hranei lemne de foc, butelii cu gaze lichefiate, peleți și alți combustibili solizi.
Proiectul prevede realizarea unei rețele inteligente de distribuție a gazelor naturale, cu o lungime totală de 7.433 de metri, astfel:
- 3.052 metri în satul Ciugudu de Jos;
- 2.528 metri în satul Ciugudu de Sus;
- 1.853 metri pe sectorul de extravilan.
Totodată, vor fi realizate 291 de branșamente individuale, cu o lungime totală estimată la aproximativ 1.310 metri, pentru racordarea gospodăriilor la noua rețea.
Sistem inteligent de distribuție și monitorizare
Investiția nu vizează doar extinderea conductelor de gaze, ci și implementarea unui sistem inteligent de monitorizare a distribuției.
Rețeaua va fi supravegheată prin intermediul unui dispecerat care va centraliza informațiile din teren, iar fiecare consumator va beneficia de contor fiscal cu transmitere la distanță a consumului. Soluția propusă urmărește eficientizarea exploatării rețelei și monitorizarea permanentă a funcționării acesteia.
Beneficii pentru locuitori și economie
Potrivit memoriului de prezentare, introducerea gazului natural va contribui la creșterea confortului populației și la reducerea dependenței de combustibilii utilizați în prezent pentru încălzire și prepararea apei calde.
Printre avantajele estimate se numără:
- reducerea costurilor cu încălzirea și prepararea hranei;
- creșterea confortului în gospodării;
- diminuarea poluării;
- reducerea consumului de lemn de foc;
- creșterea atractivității comunei pentru investiții și dezvoltarea mediului de afaceri.
Impact pozitiv asupra mediului
Un argument important al investiției îl reprezintă reducerea utilizării combustibililor solizi, în special a lemnului de foc.
Conform documentației, extinderea rețelei de gaze naturale ar putea contribui la diminuarea consumului de masă lemnoasă și la reducerea emisiilor generate de încălzirea cu sobe tradiționale, cu efecte favorabile atât asupra calității aerului, cât și asupra fondului forestier.
În ce constau lucrările
Proiectul presupune executarea de săpături pentru montarea conductelor și realizarea branșamentelor către consumatori. În zonele unde traseul va intersecta drumuri, căi ferate, cursuri de apă sau alte rețele edilitare, conductele vor fi montate în tuburi de protecție, conform normelor tehnice în vigoare.
Rețeaua va fi realizată din conducte din polietilenă de înaltă densitate PEHD 100 SDR11, iar îmbinările vor fi executate prin electrofuziune și sudură cap la cap, în conformitate cu legislația și standardele aplicabile sistemelor de distribuție a gazelor naturale.
În această etapă, proiectul se află în procedura de obținere a acordului de mediu, unul dintre pașii necesari înaintea demarării investiției.
Știri din zonă
Trafic blocat pe DN1, la ieșirea din Unirea, după un accident între un autoturism și o autocisternă
Traficul rutier este blocat marți seara pe DN1, în zona localității Unirea, în urma unui accident rutier în care au fost implicate un autoturism și o autocisternă care transporta motorină.

La fața locului au intervenit polițiștii, care desfășoară cercetări pentru stabilirea împrejurărilor producerii accidentului și acționează pentru fluidizarea circulației.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Alba, Secția de Pompieri Aiud a intervenit pentru asigurarea măsurilor specifice de prevenire și stingere a incendiilor, precum și pentru acordarea primului ajutor medical.
În accident au fost implicate un autoturism și o autocisternă încărcată cu motorină. Din fericire, nu au existat persoane încarcerate, iar autoritățile au precizat că nu s-au înregistrat scurgeri de carburant în urma impactului.
La intervenție au fost mobilizate o autospecială de stingere cu apă și spumă, un echipaj de prim ajutor SMURD și un echipaj al Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Ocna Mureș.
Cei doi conducători auto au fost evaluați medical la locul accidentului, însă au refuzat transportul la spital.
-
Actualitateacum 2 luniFemeie de 29 de ani din Ocna Mureș, condamnată la închisoare cu excutare pentru trafic de droguri, reținută de polițiști și dusă la Penitenciarul Aiud
-
Din Județacum 4 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | ocnamuresinfo.ro
-
Actualitateacum 2 luniAccident grav, pe strada Lungă din Ocna Mureș: două persoane au ajuns la spital
-
Actualitateacum 2 luniTânăr de 21 de ani din Unirea, condamnat la închisoare cu executare, reținut de polițiști și dus la Penitenciarul Aiud
-
Din Județacum 4 luniMesaje de Florii 2025. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | ocnamuresinfo.ro
-
Știri din zonăacum 2 luniBărbat de 31 de ani din Noșlac, condamnat la închisoare cu executare, reținut de polițiștii din Ocna Mureș și dus la Penitenciarul Aiud
-
Mondenacum 4 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | ocnamuresinfo.ro
-
Actualitateacum 2 luniUn bărbat de 70 de ani a decedat, după ce a căzut de la etajul III al unui bloc din Ocna Mureș
Grigore
18.07.2016 la 15:51
Gunoaie de oameni….a fost potabila timp de 50 de ani…și după ce ați văzut ca nu faceți profit de pe urma rețelei de apa din Lunca Muresului va gândiți sa o faceți ne potabila pentru a va stabili interesele financiare prin intermediul mass-mediei..
Apa din comuna este potabila! Interesul vostru este doar dupa ce sa realizat instalația de apa și canalizare în proporție de 80%