Rămâi conectat

Știri din zonă

Drumuri asfaltate în Șpălnaca

Publicat

în

primaria-hoparta-albaÎn apropierea sărbătorilor pascale locuitorii din Șpălnaca, sat component al comunei Hopârta, vor primi din partea administrației locale un cadou deosebit.

Autorităţile locale vor asfalta toate străzile din localitate, cheltuielile pentru aceste investiţii urmând să fie decontate din fonduri propii și din cele primite de la Consiliul Județean Alba și Guvernul României ca urmare a aplicării OUG 2/2015. Augustin Popa, primarul comunei Hopârta, spune că lucrările au demarat și că până de sărbători vor fi finalizate, astfel ca cei peste 1130 de sătenii din Șpălnaca să beneficieze de binefacerile unor drumuri moderne, așa cum își doresc de zeci de ani. Valoarea investiţiei se ridică la peste 1.350.000 lei și vor consta în pregătirea stratului de bază și turnarea de covor asfaltic pe 5,5 kilometri de drumuri comunale și străzi interioare. „Acesta nu este primul proiect pe care îl demarăm. Noi am mai făcut și alte asemenea lucrări de modernizare a drumurilor comunale și a ulițelor satelor componente. Încet, încet vom ajunge ca fiecare sat să dispună de utilități moderne”, a precizat edilul. Lucrările vor viza atât partea carosabilă, cât și rezolvarea accesului către propietăți și zonele de exploatare agricolă, lucrările urmând să înceapă imediat ce vremea se va îndrepta, iar condițiile meteo vor permite afectuarea lucrărilor.

Dorel LAZĂR


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ocna Mureș Info și pe GOOGLE NEWS


Publicitate
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Știri din zonă

Cursul de apă Fărău, decolmatat pe un sector de 3 kilometri pentru reducerea riscului de inundații în zonă

Publicat

în

Recent, au fost finalizate lucrările de decolmatare a cursului de apă Fărău, au anunțat reprezentanții Administrației Bazinale de Apă Mureș.

„Colegii noștri din cadrul Formației Aiud, Sistemul Hidrotehnic Aiud, în strânsă colaborare cu Serviciul Atelier Mecanic, au finalizat cu succes lucrările de decolmatare pe cursul de apă Fărău, în aval de localitatea Fărău, județul Alba. Rezultatul? Un sector de 3 km igienizat și pus în siguranță, reducând semnificativ riscul de inundații în zonă. Le mulțumim colegilor care, prin munca lor împletită cu forța utilajelor, au asigurat recalibrarea albiei și tranzitul optim al debitelor – lucrări preventive executate astăzi, pentru a evita intervențiile de urgență de mâine!”, au precizat reprezentanții Administrației Bazinale de Apă Mureș.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ocna Mureș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Știri din zonă

Târgul de animale din comuna Unirea închis temporar. Cauza – un focar de variolă ovină descoperit în localitatea Pietriș din județul Mureș

Publicat

în

Directorul executiv DSVSA Alba, dr. Vasile Spînu, a precizat că toate târgurile de animale din județ rămân deschise, cu excepția celui de la Unirea. Anunțul a fost făcut în cadrul unei ședințe ordinare a Colegiului Prefectural al Județului Alba.

 

Acesta a fost închis temporar, conform reglementărilor Uniunii Europene, deoarece se află la o distanță mai mică de 30 km de un focar de variolă ovină identificat în județul Mureș.

Reamintim că în județele Bistrița-Năsăud și Mureș este alertă după ce inspectorii sanitar-veterinari au descoperit un focar de variolă la oi și capre, la stâna unui cioban.

Focarul de variolă ovină a fost descoperit la o stână din localitatea Pietriș, județul Mureș.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ocna Mureș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Știri din zonă

Bombă de aruncător, calibru 82 mm, descoperită pe un teren din Ciugudu de Jos. A intervenit echipajul pirotehnic din Alba Iulia

Publicat

în

În cursul dimineții de marți, 26 mai 2026, echipajul pirotehnic din cadrul ISU Alba a fost solicitat să intervină pentru asanarea unei muniții rămase nexplodate, în localitatea Ciugudu de Jos, comuna Unirea.

„Echipajul pirotehnic din cadrul Detașamentului de pompieri Alba Iulia a fost solicitat sa intervină pentru asanarea unei muniții rămase neexplodate în loc. Ciugudu de Jos, com. Unirea. A fost asanată o bombă pentru aruncător de calibru 82 mm cu focos, din al doilea război mondial. Aceasta a fost transportată și depozitată în siguranță, in vederea distrugerii ulterioare. Forțe alocate: 1 x autospecială pirotehnică”, a transmis ISU Alba.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ocna Mureș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

ocnamuresinfo, stiri ocnamures, informatii ocnamures