Rămâi conectat

Actualitate

Dotări pentru Liceul Teoretic Petru Maior și unitățile de învățământ preuniversitar din Ocna Mureș, finanțate prin PNRR

Publicat

în

Primăria orașului Ocna Mureș a câștigat două proiecte, finanțare integral prin PNRR, mai exact „Dotare SMARTLAB Liceul Teoretic Petru Maior Ocna Mureș”, în valoare de peste 350.000 lei și „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar din orașul Ocna Mureș”, în valoare de peste 3 milioane de lei.

„Veștile bune despre investiții continuă să sosească la Ocna Mureș. De această dată vorbim despre investiții în educație.

Miercuri, 9 mai 2023 au fost publicate listele cu proiectele aprobate și finanțate prin PNRR din cadrul apelurilor „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar și a unităților conexe” și „Dotarea cu laboratoare inteligente a unităților de învățământ secundar superior, a palatelor și a cluburilor copiilor” pentru care orașul Ocna Mureș a avut depus câte un proiect: „DOTARE SMARTLAB LICEUL TEORETIC PETRU MAIOR OCNA MUREȘ” și „DOTAREA CU MOBILIER, MATERIALE DIDACTICE ȘI ECHIPAMENTE DIGITALE A UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT PREUNIVERSITAR DIN ORAȘUL OCNA MUREȘ”.

Proiectul „DOTARE SMARTLAB LICEUL TEORETIC PETRU MAIOR OCNA MUREȘ” a fost depus de către Liceul Teoretic „Petru Maior” și are o valoare de 351.203 lei, iar proiectul „DOTAREA CU MOBILIER, MATERIALE DIDACTICE ȘI ECHIPAMENTE DIGITALE A UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT PREUNIVERSITAR DIN ORAȘUL OCNA MUREȘ” a fost depus de către Primăria orașului Ocna Mureș și are o valoare de 3.187.383 lei. Ambele proiecte au fost aprobate spre finanțare.

Prin cele două proiecte se realizează o dotare corespunzătoare a tuturor școlilor din orașul Ocna Mureș (mobilier, mobilier specific învățământului preșcolar, table interactive, material didactic general și specific, inclusiv echipare completă de laboratoare – informatică, biologie -, ateliere practică tehnologică etc).

Finanțarea este asigurată prin PNRR în procent de 100%”, au transmis reprezentanții orașului Ocna Mureș, prin intermediul paginii de socializare.




Actualitate

Ziua Curățeniei la Ocna Mureș: sute de voluntari au ieșit la ecologizare

Publicat

în

Ocna Mureș s-a alăturat, sâmbătă, 19 septembrie 2026, campaniei „Ziua Curățeniei”, într-o amplă acțiune de ecologizare la care au participat sute de voluntari.

Acțiunea a fost organizată de Primăria orașului Ocna Mureș și Casa de Cultură „Ion Sângerean”, în parteneriat cu Asociația „Let’s Do It, Romania!”, și a mobilizat voluntari din mai multe instituții de învățământ din oraș.

Elevi și cadre didactice din școli și licee, precum și reprezentanți ai centrelor pentru copii, s-au alăturat demersului și au contribuit la curățarea mai multor zone din Ocna Mureș. Străzi, parcuri și terenuri din oraș au fost vizate de acțiunea de ecologizare.

Prin implicarea lor, voluntarii au transmis un mesaj important despre responsabilitatea față de comunitate și mediul înconjurător, demonstrând că un oraș curat este rezultatul implicării fiecăruia.

„Un mediu curat este un mediu sănătos” a fost, în esență, mesajul acestei acțiuni, care a reunit oameni de toate vârstele în jurul unui obiectiv comun: un Ocna Mureș mai curat și mai îngrijit.

Organizatorii le-au mulțumit tuturor celor care s-au implicat și au contribuit la reușita acțiunii.

Felicitări tuturor voluntarilor, instituțiilor și partenerilor implicați în „Ziua Curățeniei” la Ocna Mureș!




Citește mai mult

Actualitate

Vineri, 2 octombrie 2026: Carnavalul Toamnei, la Ocna Mureș. Spectacole, dansuri și parada costumelor de toamnă

Publicat

în

Orașul Ocna Mureș va găzdui, vineri, 2 octombrie 2026, o nouă ediție a evenimentului „Carnavalul Toamnei”, dedicat sosirii anotimpului de toamnă. Manifestarea va avea loc în piațeta orașului, începând cu ora 17.00.

Evenimentul este organizat de Primăria orașului Ocna Mureș, Casa de Cultură „Ion Sângerean” și Clubul Copiilor Ocna Mureș și are o componentă culturală și educativă, cu activități dedicate în special copiilor.

Programul va include spectacole și momente artistice inspirate de specificul anotimpului, precum și activități în care copiii vor putea participa la manifestările dedicate roadelor și culorilor toamnei.

Pe scena evenimentului sunt programate momente de muzică ușoară, dansuri, jocuri populare și muzică populară. Unul dintre momentele principale ale manifestării va fi parada costumelor de toamnă, pregătită pentru participanții de vârstă școlară.

Organizatorii anunță și alte momente-surpriză pe parcursul programului.

Spectacolul va fi prezentat de profesoara Camelia Ilea.

„Carnavalul Toamnei” este programat pentru 2 octombrie 2026, de la ora 17.00, în piațeta orașului Ocna Mureș, iar accesul publicului este liber.

 

Constantin PREDESCU




Citește mai mult

Actualitate

Sâmbătă, 19 septembrie 2026: Ziua de Curățenie Națională va fi marcată la Ocna Mureș printr-o mare mobilizare civică

Publicat

în

Sâmbătă,  19 septembrie 2026, începând cu ora 09.00, orașul Ocna Mureș se alătură celei mai mari mobilizări civice din țară: „Ziua de Curățeniei Naționale 2026”, organizată de Asociația Let’s Do It, Romania!, în parteneriat cu Primăria orașului Ocna Mureș, Casa de Cultură „Ion Sângerean”, școlile și liceele din oras.

„Grija față de mediu nu este doar o opțiune, ci o responsabilitate pe care o purtăm cu toții. Un oraș curat și sănătos reflectă respectul pe care îl avem față de noi înșine și față de comunitatea în care trăim. Exemplul personal este cel mai puternic apel la responsabilitate. Vă așteptăm alături de familie, prieteni, colegi sau vecini să arătăm că la Ocna Mures ne pasă de mediul înconjurător și de viitorul comunității noastre”, este mesajul primarului Silviu Vințeler.

Edilul localității a precizat că administrația locală va asigura mănuși, saci de colectare și apă potabilă pentru toți participanții.

 

Constantin PREDESCU




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

ocnamuresinfo, stiri ocnamures, informatii ocnamures