Rămâi conectat

Știri din zonă

Deșeuri periculoare indisponibilizate de polițiști, de la o societate comercială din Unirea care se ocupa cu dezmembrarea autovehiculelor

Publicat

în

Miercuri, 23 iulie 2025, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au efectuat un control la o societate comercială din comuna Unirea, județul Alba, specializată în dezmembrarea autovehiculelor, în scopul verificării modului în care sunt respectate normele legale privind modul de desfășurare a activității.

Polițiștii au constatat că, în incinta societății, se aflau mai multe vehicule scoase din uz, care ar putea polua, prin scurgeri de produse petroliere. În urma controlului a fost luată măsura indisponibilizării cantităților de 125 litri și 36 kilograme de deșeuri periculoase și 9.675 kilograme de deșeuri nepericuloase.

Polițiștii au întocmit dosar penal, în cadrul căruia sunt efectuate cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de neluarea măsurilor de eliminare totală a substanțelor și preparatelor periculoase care au devenit deșeuri, faptă prevăzută și pedepsită de art. 98, alin. 5, lit. b din OUG 195/2005 privind protecția mediului și neluarea sau nerespectarea măsurilor obligatorii în desfășurarea activității de colectare, transport, valorificare și eliminare a deșeurilor periculoase, faptă prevăzută și pedepsită de art. 66 din OUG 92/2021, privind regimul deșeurilor.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ocna Mureș Info și pe GOOGLE NEWS


Știri din zonă

Bombă de aruncător, calibru 82 mm, descoperită pe un teren din Ciugudu de Jos. A intervenit echipajul pirotehnic din Alba Iulia

Publicat

în

În cursul dimineții de marți, 26 mai 2026, echipajul pirotehnic din cadrul ISU Alba a fost solicitat să intervină pentru asanarea unei muniții rămase nexplodate, în localitatea Ciugudu de Jos, comuna Unirea.

„Echipajul pirotehnic din cadrul Detașamentului de pompieri Alba Iulia a fost solicitat sa intervină pentru asanarea unei muniții rămase neexplodate în loc. Ciugudu de Jos, com. Unirea. A fost asanată o bombă pentru aruncător de calibru 82 mm cu focos, din al doilea război mondial. Aceasta a fost transportată și depozitată în siguranță, in vederea distrugerii ulterioare. Forțe alocate: 1 x autospecială pirotehnică”, a transmis ISU Alba.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ocna Mureș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Știri din zonă

Incendiu izbucnit la un autoturism, în localitatea Fărău. Intervin păompierii militari din Aiud

Publicat

în

Pompierii militari din Aiud au fost solicitați să intervină, miercuri seara, în localitatea Fărău, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autoturism.

„Secția de pompieri Aiud intervine pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o autoturism în localitatea Fărău. Forțe alocate: 1 x autospecială de stingere cu apă și spumă”, a transmis ISU Alba.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ocna Mureș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Știri din zonă

Bărbat de 66 de ani din Noșlac cercetat de polițiști, după ce a fost depistat conducând băut un tractor neînmatriculat

Publicat

în

Marți, 19 mai 2026, în jurul orei 20.00, polițiștii Secției 4 de Poliție Rurală Ocna Mureș au oprit, pentru control, pe raza localității Noșlac, un autovehicul de tip tractor agricol, care era condus de un bărbat, în vârstă de 66 de ani, din localitatea Noșlac. De asemenea, autovehiculul nu avea montate plăcuțele cu numărul de înregistrare.

Din verificări a reieșit că bărbatul are suspendat dreptul de a conduce, iar în urma testării acestuia, cu aparatul etilotest, a reieșit valoarea de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis de conducere, conducere sub influența alcoolului și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ocna Mureș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

ocnamuresinfo, stiri ocnamures, informatii ocnamures