Sport
Debut cu stângul în meciurile de pregătire: CS Ocna Mureș – Metalurgistul Cugir 2-4 (2-3)

Șirul golurilor a fost deschis de golgheterul Val. Drăgan (4), ce l-a lobat pe portarul advers, după ce a fost lansat la limita ofsaidului de T. Cristea.
Cugirul și-a impus cadența dominând primul mitan, trei jucători nou-veniți marcând pentru echipa lui Călin Moldovan. Egalarea a fost reușită de Mihaiu (27) – șut de la marginea careului la care a greșit Decean. Peste două minute, atacantul Brian Lemac (29) a adus avantajul în tabăra vizitatorilor, reluae cu capul la un corner executat de Vaștag. Mijlocașul Andrei Vaștag (33) a interceptat un balon și a finalizat simplu. Un penalty ușor acordat pentru gazde, la un duel T. Cristea – Vaștag a a adus al doilea gol în contul gazdelor. După pauză s-au făcut numeroase modificări în ambele garnituri, ultimul gol fiind marcat de „roș-albaștrii”, prin juniorul Dican (86), după un corner executat de Șuteu.
CS Ocna Mureș: Decean – Kiss, Vaidasigan, Gorba, Cr. Ivașcu – Cociș, P. Man, Cimpoieșu, T. Cristea, Chiorean – Val. Drăgan; rezerve Țiboc, Pereat, Brie, Moise, Ov. Maier. Antrenori Ionuț Pereat și Ovidiu Maier. au absentat Domșa, Căt. Ivașcu, S. Șimandi, G. Oltean, Olar, Csegoldi și Guț.
Metalurgistul: Crivăț – Stanciu (junior, Hunedoara), I. Tătar, Itu, M. Neagu – Necșulescu, Vaștag – G. Goronea, Ungur, Mihaiu (25 ani, Spania, liga a 3-a, FC Pozuelo de Alarcon) – B. Lemac; rezerve N. Bănică, R. Jeler (17 ani, Sporting Cluj), Șaucă, Făgărășanu, Vărărean, M. Codrea, Șuteu, Dican (nu a evoluat Șt. Radu). Antrenori Călin Moldovan și Lucian Itu.
Următorul meci amical pentru CS Ocna Mureș este programat a avea loc sâmbăta viitoare în compania celor de la cu Sticla Turda.
Sport
„Soda dragă”, înfrângere în fața liderului: Industria Galda – CS Ocna Mureș 3-1 (2-1)
CS Ocna Mureș a cedat cu 1–3 (1-2) în deplasarea de la Industria Galda, formația care conduce clasamentul SuperLigii Alba. „Soda dragă” nu a reușit să obțină un rezultat pozitiv în fața liderului, într-o partidă decisă în mare măsură de eficiența ofensivă a gazdelor.
Vlad Domșa a fost omul meciului pentru Industria Galda, atacantul reușind toate cele trei goluri ale liderului și trecându-și în cont un hat-trick.
CS Ocna Mureș a încheiat partida în inferioritate numerică, după ce Coltor a fost eliminat în minutul 90+3.
Astfel, Industria Galda își consolidează poziția de lider al Superligii Alba, în timp ce CS Ocna Mureș părăsește terenul învinsă în duelul cu prima clasată.
Sport
Victorie muncită pentru „Soda dragă”, într-un meci cu două eliminări: CS Ocna Mureș – ACS Valea Frumoasei 1-0 (1-0)
CS Ocna Mureș a obținut, sâmbătă, o victorie importantă pe teren propriu, scor 1-0 (1-0), în partida disputată împotriva formației ACS Valea Frumoasei.
Unicul gol al întâlnirii a fost înscris de Eduard Fuli, într-un meci echilibrat și disputat, în care cele două formații au rămas în inferioritate numerică încă din minutul 20.
Florin Socaci, de la CS Ocna Mureș, și Fulea, de la ACS Valea Frumoasei, au fost eliminați în urma unei altercații de pe teren. Potrivit reprezentanților formației din Ocna Mureș, incidentul a avut loc după ce jucătorul gazdelor ar fi fost scuipat de adversar.
În ciuda eliminărilor, partida a continuat într-o notă de luptă, iar formația din Ocna Mureș a reușit să-și păstreze avantajul până la fluierul final. Cele trei puncte au rămas astfel în contul gazdelor.
Partida a consemnat și revenirea în lotul formației din Ocna Mureș a atacantului Alin Gherman, jucător crescut de club și revenit la echipă după o perioadă îndelungată petrecută la Inter Unirea.
Victoria a venit într-o zi specială pentru familia clubului, colegul și golgheterul echipei, Claudiu Coltor, sărbătorindu-și căsătoria.
La final, reprezentanții CS Ocna Mureș le-au transmis felicitări jucătorilor pentru dăruirea arătată pe teren, precum și staffului tehnic, și le-au mulțumit spectatorilor care au fost prezenți la stadion.
Sport
Derby cu șase goluri și răsturnări spectaculoase de situație: Inter Unirea – CS Ocna Mureș 3-3 (2-2)
Inter Unirea și CS Ocna Mureș au încheiat la egalitate, 3-3, într-o partidă cu nu mai puțin de șase goluri și cu o desfășurare de infarct: de la 2-0 pentru gazde, la 2-3 pentru „Soda dragă” și, în final, 3-3.
Prima repriză a fost una spectaculoasă, cu patru goluri și numeroase momente de poartă. Unul dintre protagoniști a fost Chișu, autorul unei „duble” împotriva fostei sale formații. De asemenea, au înscris împotriva fostelor echipe A. Bălan, pentru CS Ocna Mureș, și Paleoca, în tricoul Interului.
Aflată la a doua deplasare consecutivă, „Soda dragă” a avut forța să revină de la 0-2. Ocnamureșenii au întors rezultatul și au preluat conducerea, 3-2, însă avantajul nu a rezistat până la final.
Inter Unirea a restabilit egalitatea în minutul 89, în urma unei lovituri de la 11 metri. Decizia de acordare a penalty-ului a fost însă vehement contestată de formația vizitatoare, care a considerat faza discutabilă.
Astfel, derby-ul s-a încheiat 3-3, după un meci în care ambele formații au trecut, pe rând, prin postura de echipă aflată în avantaj.
Confruntările directe din ediția precedentă au fost adjudecate de formația din Curbă, care s-a impus în ambele partide, 3-0 și 2-1, ultima victorie fiind obținută chiar în etapa de închidere a campionatului.
FOTO: Szilágyi Péter
-
Actualitateacum 4 luni
Femeie de 29 de ani din Ocna Mureș, condamnată la închisoare cu excutare pentru trafic de droguri, reținută de polițiști și dusă la Penitenciarul Aiud
-
Din Județacum 7 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | ocnamuresinfo.ro
-
Actualitateacum 4 luni
Accident grav, pe strada Lungă din Ocna Mureș: două persoane au ajuns la spital
-
Actualitateacum 4 luni
Tânăr de 21 de ani din Unirea, condamnat la închisoare cu executare, reținut de polițiști și dus la Penitenciarul Aiud
-
Din Județacum 7 luni
Mesaje de Florii 2025. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | ocnamuresinfo.ro
-
Știri din zonăacum 4 luni
Bărbat de 31 de ani din Noșlac, condamnat la închisoare cu executare, reținut de polițiștii din Ocna Mureș și dus la Penitenciarul Aiud
-
Mondenacum 7 luni
MESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | ocnamuresinfo.ro
-
Actualitateacum 4 luni
Un bărbat de 70 de ani a decedat, după ce a căzut de la etajul III al unui bloc din Ocna Mureș



awork
27.07.2018 la 14:24
S-a lansat https://www.awork.ro, cea mai nouă platformă de locuri de muncă