Sport
CS Ocna Mureș promovată oficial de F.R.F. în Liga a 3-a

Situația confuză, pentru câteva zile, s-a lămurit, semnalele fiind favorabile dinspre Federația Română de Fotbal, ce va face, în curând, un anunț în acest sens. Astfel, pentru a juca în Liga a 3-a, CS Ocna Mureș trebuie să vireze în aceste zile garanția de 20.000 de lei solicitată de FRF și imediat ar primi “undă verde”!!!
Clasată pe locul secund al miniturneului de promovare de la Ungheni, cu 3 puncte și un golaveraj pozitiv (9-6), “Soda dragă” este bine plasată în ierarhia formațiilor poziționate pe locul al 2-lea în cele 14 grupe, fiind întrecută numai de Avântul Valea Mărului, CSO Plopeni și CSM Râmnicu Sârat – cu câte 4 puncte (cu amendamentul că ultima are o victorie la “masa verde”).
Urmare atât a deciziei Comitetului de Urgență al FRF, din 11 mai 2020 care arată că “prin excepție de la prevederile art. 18 alin 1 lit. a din ROAF, locurile vacante în Liga 3 (maximum 7 locuri) vor fi completate cu cel mai bine clasate echipe de pe locul 2 în mini-grupele participante la barajul de promovare în Liga 3”, cât și a deciziei Comitetului Executiv al FRF din 25 iunie 2020, echipele promovate de pe locul secund (pe locurile vacante) sunt CSO Plopeni, CS Avântul Valea Marului, CSM Râmnicu Sărat, CS Sportul 2007 Șimleu Silvaniei, CS Măgura Cisnădie, CS Ocna Mureș, AS FC Bărăganul Ciulnița.
Pe hârtie, în măsura locurilor disponibile, maximum 7 echipe de pe locul secund în grupele de promovare fac pasul spre eșalonul terț. Pe de altă parte, există locuri disponibile pe a treia scenă fotbalistică, în condițiile în care nu toate participantele din ediția precedentă vor continua și, în consecință, lucrurile se pot lămuri de la sine și vom asista la promovarea tuturor grupărilor clasate pe locurile doi (7 la număr).
Aflată sub presiunea timpului, câtă vreme a disputat în 9 august meciul cu CS Gheorgheni, iar în 29 august este prevăzută prima rundă din viitorul campionat în Liga a 3-a, gruparea ocnamureșană a trebuit să gândească o strategia fotbalistică dependentă în proporție de 100 la sută de prezența în eșalonul superior, la acest capitol în prim-plan fiind campania de transferuri. Tânărul antrenor Gabriel Cotoarăa demarat discuțiile pentru eventuale achiziții, obligatorii pentru a întăi efectivul. “Noi oricum suntem întârziați, din cauza participării la meciurile de baraj. Avem semnale pozitive că vom juca în Liga a 3-a și sperăm să ne bucurăm de această realizare”, a transmis “principalul” formației din Ocna Mureș. S-au purtat deja negocieri în vederea realizării unor transferuri, pe listă fiind nume precum portarii Samoilă (ex-FC Avrig), Angeru (ex-Unirea Alba Iulia) și jucătorii E. Cornea (Unirea Dej), Coltor (Fotbal Comuna Recea), S. Mureșan (Industria Galda de Jos), S. Fulea (Performanța Ighiu) sau S. Szekely (aiudeanul fost la Progresul Pecica).
În urmă cu doi ani, CS Ocna Mureș a promovat în Liga a 3-a fără să joace, întrucât adversarul de la baraj, Unirea Cristuru Secuiesc (Harghita) nu a avut CIS. “Alb-albaștrii” au retrogradat însă după numai un sezon, iar în campionatut trecut, întrerupt din pricina pandemiei de coronavirus, au terminat primii în Liga a 4-a, fără a cunoaște gustul eșecului. Astfel, prin accederea echipei CS Ocna Mureș în Liga a 3-a, Alba va avea din nou 4 reprezentante, la fel ca în ediția 2018/ 2019, când conjudețenele au activat în Seria a 4-a (Metalurgistul Cugir – locul 4, Industria Galda – locul 10, Unirea Alba Iulia – poziția a 12-a, CS Ocna Mureș – locul 16, ultimul).
Sport
„Soda dragă”, înfrângere în fața liderului: Industria Galda – CS Ocna Mureș 3-1 (2-1)
CS Ocna Mureș a cedat cu 1–3 (1-2) în deplasarea de la Industria Galda, formația care conduce clasamentul SuperLigii Alba. „Soda dragă” nu a reușit să obțină un rezultat pozitiv în fața liderului, într-o partidă decisă în mare măsură de eficiența ofensivă a gazdelor.
Vlad Domșa a fost omul meciului pentru Industria Galda, atacantul reușind toate cele trei goluri ale liderului și trecându-și în cont un hat-trick.
CS Ocna Mureș a încheiat partida în inferioritate numerică, după ce Coltor a fost eliminat în minutul 90+3.
Astfel, Industria Galda își consolidează poziția de lider al Superligii Alba, în timp ce CS Ocna Mureș părăsește terenul învinsă în duelul cu prima clasată.
Sport
Victorie muncită pentru „Soda dragă”, într-un meci cu două eliminări: CS Ocna Mureș – ACS Valea Frumoasei 1-0 (1-0)
CS Ocna Mureș a obținut, sâmbătă, o victorie importantă pe teren propriu, scor 1-0 (1-0), în partida disputată împotriva formației ACS Valea Frumoasei.
Unicul gol al întâlnirii a fost înscris de Eduard Fuli, într-un meci echilibrat și disputat, în care cele două formații au rămas în inferioritate numerică încă din minutul 20.
Florin Socaci, de la CS Ocna Mureș, și Fulea, de la ACS Valea Frumoasei, au fost eliminați în urma unei altercații de pe teren. Potrivit reprezentanților formației din Ocna Mureș, incidentul a avut loc după ce jucătorul gazdelor ar fi fost scuipat de adversar.
În ciuda eliminărilor, partida a continuat într-o notă de luptă, iar formația din Ocna Mureș a reușit să-și păstreze avantajul până la fluierul final. Cele trei puncte au rămas astfel în contul gazdelor.
Partida a consemnat și revenirea în lotul formației din Ocna Mureș a atacantului Alin Gherman, jucător crescut de club și revenit la echipă după o perioadă îndelungată petrecută la Inter Unirea.
Victoria a venit într-o zi specială pentru familia clubului, colegul și golgheterul echipei, Claudiu Coltor, sărbătorindu-și căsătoria.
La final, reprezentanții CS Ocna Mureș le-au transmis felicitări jucătorilor pentru dăruirea arătată pe teren, precum și staffului tehnic, și le-au mulțumit spectatorilor care au fost prezenți la stadion.
Sport
Derby cu șase goluri și răsturnări spectaculoase de situație: Inter Unirea – CS Ocna Mureș 3-3 (2-2)
Inter Unirea și CS Ocna Mureș au încheiat la egalitate, 3-3, într-o partidă cu nu mai puțin de șase goluri și cu o desfășurare de infarct: de la 2-0 pentru gazde, la 2-3 pentru „Soda dragă” și, în final, 3-3.
Prima repriză a fost una spectaculoasă, cu patru goluri și numeroase momente de poartă. Unul dintre protagoniști a fost Chișu, autorul unei „duble” împotriva fostei sale formații. De asemenea, au înscris împotriva fostelor echipe A. Bălan, pentru CS Ocna Mureș, și Paleoca, în tricoul Interului.
Aflată la a doua deplasare consecutivă, „Soda dragă” a avut forța să revină de la 0-2. Ocnamureșenii au întors rezultatul și au preluat conducerea, 3-2, însă avantajul nu a rezistat până la final.
Inter Unirea a restabilit egalitatea în minutul 89, în urma unei lovituri de la 11 metri. Decizia de acordare a penalty-ului a fost însă vehement contestată de formația vizitatoare, care a considerat faza discutabilă.
Astfel, derby-ul s-a încheiat 3-3, după un meci în care ambele formații au trecut, pe rând, prin postura de echipă aflată în avantaj.
Confruntările directe din ediția precedentă au fost adjudecate de formația din Curbă, care s-a impus în ambele partide, 3-0 și 2-1, ultima victorie fiind obținută chiar în etapa de închidere a campionatului.
FOTO: Szilágyi Péter
-
Actualitateacum 4 luni
Femeie de 29 de ani din Ocna Mureș, condamnată la închisoare cu excutare pentru trafic de droguri, reținută de polițiști și dusă la Penitenciarul Aiud
-
Din Județacum 7 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | ocnamuresinfo.ro
-
Actualitateacum 4 luni
Accident grav, pe strada Lungă din Ocna Mureș: două persoane au ajuns la spital
-
Actualitateacum 4 luni
Tânăr de 21 de ani din Unirea, condamnat la închisoare cu executare, reținut de polițiști și dus la Penitenciarul Aiud
-
Din Județacum 7 luni
Mesaje de Florii 2025. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | ocnamuresinfo.ro
-
Știri din zonăacum 4 luni
Bărbat de 31 de ani din Noșlac, condamnat la închisoare cu executare, reținut de polițiștii din Ocna Mureș și dus la Penitenciarul Aiud
-
Mondenacum 7 luni
MESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | ocnamuresinfo.ro
-
Actualitateacum 4 luni
Un bărbat de 70 de ani a decedat, după ce a căzut de la etajul III al unui bloc din Ocna Mureș


