Sport
CS Ocna Mureș îți întărește defensiva: Potra și Haiduc, primele achiziții. Discuții cu Alexandru Giurgiu
CS Ocna Mureș, „lanterna roșie” din Seria a IX-a, din Liga 3, caută de zor în această perioadă să-și întărească efectivul, primele mutări producându-se în defensivă, apărarea fiind compartimentul nevralgic în cele 15 etape, cu 47 de goluri încasate (medie de 3,13 goluri/ meci, depășită la acest capitol doar de Sănătatea Cluj, cu 48 de goluri).
Astfel, s-a ajuns la o înțelegere cu fundașii centrali Paul Potra (22 de ani, ultima dată la Gloria Bistrița, format de CFR Cluj) și Claudiu Haiduc (33 de ani, un an și jumătate petrecut la Ocna Mureș, care a renunțat temporar la fotbal pentru a munci în Italia), în cazul ultimului discuțiile urmând a fi reluate în primele zile din ianuarie. Reunirea lotului va fi, după toate probabilitățile, miercuri, 18 ianuarie, iar până atunci se speră în concretizarea altor achiziții pentru a se evita retrogradarea. Posibile variante sunt Cosmin Năcreală și Flavius Budin, de la conjudețeana CSU Alba Iulia, grupare care intenționează să renunțe la serviciile acestora.
• Gorba, la CSM Satu Mare
În schimb o pierdere certă este a juniorului Ioan Gorba, fundașul dreapta din toamnă (a venit în startul sezonului de la Academia de Fotbal Florești), unul dintre remarcații sezonului, care a plecat la CSM Satu Mare (locul secund în Seria 10), unde va fi coleg cu un alt fost ocnamureșean, portarul Eduard Berbeacă. Sunt certe și despărțirile de Coltor (din timpul turului) și portarul Cadar, dar vor mai fi și alte despărțiri, în funcție de calitatea transferurilor.
„Căutăm de zor, mijlocaș central, dar și juniori. Trebuie să fim inspirați în campania de achiziții”, a spus președintele Ioan Paul.
• Discuții cu Giurgiu
„Soda dragă”, revelația acestei ediții a Cupei României, nădăjduiește să-l păstreze pe căpitanul Alexandru Giurgiu, care și-a exprimat dorința să plece, probabil la CSM Unirea Alba Iulia, deși mai este sub contract până în vară.
„Știm ce ne dorim, am discutat cu jucătorul pe această temă, ne-a explicat poziția sa, dar nu putem renunța prea ușor”, a mai spus Ioan Paul, o variantă fiind un schimb de jucători cu gruparea din Cetatea Marii Uniri, tocmai adversara din prima etapă din 2023.
Până în prezent sunt stabilite amicalele cu Retezatul Hațeg (28 ianuarie și 4 februarie), Viitorul Vama Seacă (11 februarie) și Gloria Bistrița (4 martie), posibili adversari mai fiind CFR Cluj II, Arieșul Mihai Viteazu sau Victoria Viișoara.
Sport
„Soda dragă”, înfrângere în fața liderului: Industria Galda – CS Ocna Mureș 3-1 (2-1)
CS Ocna Mureș a cedat cu 1–3 (1-2) în deplasarea de la Industria Galda, formația care conduce clasamentul SuperLigii Alba. „Soda dragă” nu a reușit să obțină un rezultat pozitiv în fața liderului, într-o partidă decisă în mare măsură de eficiența ofensivă a gazdelor.
Vlad Domșa a fost omul meciului pentru Industria Galda, atacantul reușind toate cele trei goluri ale liderului și trecându-și în cont un hat-trick.
CS Ocna Mureș a încheiat partida în inferioritate numerică, după ce Coltor a fost eliminat în minutul 90+3.
Astfel, Industria Galda își consolidează poziția de lider al Superligii Alba, în timp ce CS Ocna Mureș părăsește terenul învinsă în duelul cu prima clasată.
Sport
Victorie muncită pentru „Soda dragă”, într-un meci cu două eliminări: CS Ocna Mureș – ACS Valea Frumoasei 1-0 (1-0)
CS Ocna Mureș a obținut, sâmbătă, o victorie importantă pe teren propriu, scor 1-0 (1-0), în partida disputată împotriva formației ACS Valea Frumoasei.
Unicul gol al întâlnirii a fost înscris de Eduard Fuli, într-un meci echilibrat și disputat, în care cele două formații au rămas în inferioritate numerică încă din minutul 20.
Florin Socaci, de la CS Ocna Mureș, și Fulea, de la ACS Valea Frumoasei, au fost eliminați în urma unei altercații de pe teren. Potrivit reprezentanților formației din Ocna Mureș, incidentul a avut loc după ce jucătorul gazdelor ar fi fost scuipat de adversar.
În ciuda eliminărilor, partida a continuat într-o notă de luptă, iar formația din Ocna Mureș a reușit să-și păstreze avantajul până la fluierul final. Cele trei puncte au rămas astfel în contul gazdelor.
Partida a consemnat și revenirea în lotul formației din Ocna Mureș a atacantului Alin Gherman, jucător crescut de club și revenit la echipă după o perioadă îndelungată petrecută la Inter Unirea.
Victoria a venit într-o zi specială pentru familia clubului, colegul și golgheterul echipei, Claudiu Coltor, sărbătorindu-și căsătoria.
La final, reprezentanții CS Ocna Mureș le-au transmis felicitări jucătorilor pentru dăruirea arătată pe teren, precum și staffului tehnic, și le-au mulțumit spectatorilor care au fost prezenți la stadion.
Sport
Derby cu șase goluri și răsturnări spectaculoase de situație: Inter Unirea – CS Ocna Mureș 3-3 (2-2)
Inter Unirea și CS Ocna Mureș au încheiat la egalitate, 3-3, într-o partidă cu nu mai puțin de șase goluri și cu o desfășurare de infarct: de la 2-0 pentru gazde, la 2-3 pentru „Soda dragă” și, în final, 3-3.
Prima repriză a fost una spectaculoasă, cu patru goluri și numeroase momente de poartă. Unul dintre protagoniști a fost Chișu, autorul unei „duble” împotriva fostei sale formații. De asemenea, au înscris împotriva fostelor echipe A. Bălan, pentru CS Ocna Mureș, și Paleoca, în tricoul Interului.
Aflată la a doua deplasare consecutivă, „Soda dragă” a avut forța să revină de la 0-2. Ocnamureșenii au întors rezultatul și au preluat conducerea, 3-2, însă avantajul nu a rezistat până la final.
Inter Unirea a restabilit egalitatea în minutul 89, în urma unei lovituri de la 11 metri. Decizia de acordare a penalty-ului a fost însă vehement contestată de formația vizitatoare, care a considerat faza discutabilă.
Astfel, derby-ul s-a încheiat 3-3, după un meci în care ambele formații au trecut, pe rând, prin postura de echipă aflată în avantaj.
Confruntările directe din ediția precedentă au fost adjudecate de formația din Curbă, care s-a impus în ambele partide, 3-0 și 2-1, ultima victorie fiind obținută chiar în etapa de închidere a campionatului.
FOTO: Szilágyi Péter
-
Actualitateacum 4 luni
Femeie de 29 de ani din Ocna Mureș, condamnată la închisoare cu excutare pentru trafic de droguri, reținută de polițiști și dusă la Penitenciarul Aiud
-
Din Județacum 7 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | ocnamuresinfo.ro
-
Actualitateacum 4 luni
Accident grav, pe strada Lungă din Ocna Mureș: două persoane au ajuns la spital
-
Actualitateacum 4 luni
Tânăr de 21 de ani din Unirea, condamnat la închisoare cu executare, reținut de polițiști și dus la Penitenciarul Aiud
-
Din Județacum 7 luni
Mesaje de Florii 2025. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | ocnamuresinfo.ro
-
Știri din zonăacum 4 luni
Bărbat de 31 de ani din Noșlac, condamnat la închisoare cu executare, reținut de polițiștii din Ocna Mureș și dus la Penitenciarul Aiud
-
Mondenacum 7 luni
MESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | ocnamuresinfo.ro
-
Actualitateacum 4 luni
Un bărbat de 70 de ani a decedat, după ce a căzut de la etajul III al unui bloc din Ocna Mureș



