Rămâi conectat

Sport

CS Ocna Mureș a scăpat de retrogradarea directă din Liga a 3-a

Publicat

în

Astăzi, 7 aprilie 2021, Federația Română de Fotbal a făcut un compromis prin Comitetul de Urgență format din Răzvan Burleanu, Gino Iorgulescu și Octavian Goga.

Întrucât activitatea fotbalistică a Ligii a 4-a este aproape inexistentă în acest an, din cauza pandemiei, s-a luat decizia modificării sistemului competițional al campionatului Liga 3, ediția 2020/2021, cu doar patru etape înainte de finalul sezonului regular.

Nicio echipă din actualul sezon al Ligii 3 nu va mai retrograda direct, fiindcă, mai nou, se vor organiza baraje de menținere/promovare în Liga 3 cu echipele câștigătoare ale jocurilor de baraj între câștigătoarele Ligii 4, anunță acum FRF.

În acest moment, în țară, doar AJF Arad a reluat competiția Ligii a 4-a, iar AJF Hunedoara e și ea pe punctul de a reporni-o pe cea ”înghețată” în toamnă. Deci, doar două AJF-uri dintr-un total de 41, cărora li se adaugă și AMFB. Astfel că, jocurile de baraj între echipele din Liga 4 sunt un vis, fiindcă AJF-urile care nu vor relua competițiile și nu vor disputa un minim de șapte jocuri într-o lună nu au dreptul să desemneze o candidată la barajul de promovare. Sau poate mai face FRF încă un compromis și se va permite!

Înainte de startul actualului sezon s-a luat decizia, știută până astăzi, că ultimele două clasate din fiecare serie (ocupantele locurilor 9 și 10 din cele 10 serii), împreună cu echipa de pe locul 8 cu cea mai slabă linie de clasament, vor retrograda direct.

Echipele CSM Pașcani (Seria 1), CS Balotești (Seria 4), Fortuna Becicherecu Mic (Seria 8) și Industria Galda (Seria 9) erau deja retrogradate matematic după 14 etape, iar acum pot spune bogdaproste FRF.

FRF a schimbat sistemului competițional al Ligii 3 cu patru etape înainte de finalul sezonului regular

Decizia FRF de schimbare a sistemului competițional al Ligii 3 cu doar patru etape înainte de finalul sezonului regular, una probabil istorică pentru federație și compromițătoare pentru viitor, este explicată astfel:

”În conformitate cu dispoziţiile art. 49 din Statutul Federaţiei Române de Fotbal, Comitetul de urgenţă compus din Răzvan BURLEANU – Preşedinte FRF, Gino IORGULESCU – Prim-vicepreşedinte FRF, Octavian GOGA – Vicepreşedinte FRF:

Având în vedere necesitatea respectării principiului de promovare/retrogradare pentru echipele participante la campionatele naționale Liga a 4-a și Liga a 3-a,

Având în vedere situația excepțională încă existentă care a determinat imposibilitatea organizării și desfășurării competițiilor la nivelul AJF/AMFB, inclusiv Liga a 4-a,

Luând în considerare principiul sustenabilității cluburilor participante în competițiile FRF

Aprobă modificarea sistemului competitional al Ligii a 3-a, sezonul 2020/2021, astfel cum a fost acesta stabilit prin Hotărârea Comitetului Executiv al FRF din 18.08.2020, în sensul modificării sistemului de retrogradare astfel:

Nicio echipă nu retrogradează direct.

Echipele clasate pe locurile 9 și 10 din cele 10 serii, precum și echipa de pe locul 8 cel mai slab clasată vor disputa jocuri de baraj pentru menținerea/promovarea în Liga a 3-a cu echipele câștigătoare ale jocurilor de baraj între câștigătoarele Ligii a 4-a.

Stabilirea echipei/echipelor cele mai slabe (de ex. Echipa de pe locul 8 sau echipa/echipele de pe locul 9 sau 10, după caz) se va efectua pe baza unui clasament calculat doar prin raportare la rezultatele cu echipele din seria Ligii a 3-a mai bine clasate decât echipa în cauză.

În situația în care numărul echipelor din Liga a 4-a care se vor regăsi în situația de a disputa baraj de menținere/promovare în Liga a 3-a va fi mai mic de 21, atunci numărul de echipe din Liga a 3-a care participă la baraj se va reduce în mod corespunzător.

Aprobă Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea jocurilor de baraj pentru menţinerea/promovarea în liga 3, campionatul ediţiei 2021 / 2022 (Anexă).

Aprobă solicitarea Comisiei Centrale a Arbitrilor ca pentru toate jocurile de baraj, în toate competițiile (masculin, feminin, fotbal în sală), baremul oficialilor de joc să fie cel de nivelul superior, nivel pentru care se desfșoară jocul de baraj. De exemplu pentru jocurile de baraj pentru menținerea/promovarea în Liga a 3-a, baremul oficialilor de joc va fi cel pentru Liga a 3-a.”

Din Liga 3 mai pică doar cine se desființează și cine nu mai vrea să joace în această competiție!!

Presupunând că doar AJF Arad și AJF Hunedoara vor relua competiția Ligii a 4-a din subordine, campioanele desemnate vor juca între ele un baraj, iar învingătoarea va juca un alt baraj cu cea mai slabă echipă dintre cele 100 din Liga 3. Cine câștigă promovează, respectiv se menține în Liga 3.

În rest, nimeni nu pică, cum, de altfel, s-a tot întâmplat în ultimele ediții ale Ligii 3, când cine s-a desființat sau cine nu a mai dorit să joace în Liga 3 nu a mai continuat în această competiție care se pare că mai are o miză doar pentru cluburile care țintesc promovarea în Liga 2.

sursa: prosport.ro




Sport

„Soda dragă”, înfrângere în fața liderului: Industria Galda – CS Ocna Mureș 3-1 (2-1)

Publicat

în

CS Ocna Mureș a cedat cu 1–3 (1-2) în deplasarea de la Industria Galda, formația care conduce clasamentul SuperLigii Alba. „Soda dragă” nu a reușit să obțină un rezultat pozitiv în fața liderului, într-o partidă decisă în mare măsură de eficiența ofensivă a gazdelor.

Vlad Domșa a fost omul meciului pentru Industria Galda, atacantul reușind toate cele trei goluri ale liderului și trecându-și în cont un hat-trick.

CS Ocna Mureș a încheiat partida în inferioritate numerică, după ce Coltor a fost eliminat în minutul 90+3.

Astfel, Industria Galda își consolidează poziția de lider al Superligii Alba, în timp ce CS Ocna Mureș părăsește terenul învinsă în duelul cu prima clasată.




Citește mai mult

Sport

Victorie muncită pentru „Soda dragă”, într-un meci cu două eliminări: CS Ocna Mureș – ACS Valea Frumoasei 1-0 (1-0)

Publicat

în

CS Ocna Mureș a obținut, sâmbătă, o victorie importantă pe teren propriu, scor 1-0 (1-0), în partida disputată împotriva formației ACS Valea Frumoasei.

Unicul gol al întâlnirii a fost înscris de Eduard Fuli, într-un meci echilibrat și disputat, în care cele două formații au rămas în inferioritate numerică încă din minutul 20.

Florin Socaci, de la CS Ocna Mureș, și Fulea, de la ACS Valea Frumoasei, au fost eliminați în urma unei altercații de pe teren. Potrivit reprezentanților formației din Ocna Mureș, incidentul a avut loc după ce jucătorul gazdelor ar fi fost scuipat de adversar.

În ciuda eliminărilor, partida a continuat într-o notă de luptă, iar formația din Ocna Mureș a reușit să-și păstreze avantajul până la fluierul final. Cele trei puncte au rămas astfel în contul gazdelor.

Partida a consemnat și revenirea în lotul formației din Ocna Mureș a atacantului Alin Gherman, jucător crescut de club și revenit la echipă după o perioadă îndelungată petrecută la Inter Unirea.

Victoria a venit într-o zi specială pentru familia clubului, colegul și golgheterul echipei, Claudiu Coltor, sărbătorindu-și căsătoria.

La final, reprezentanții CS Ocna Mureș le-au transmis felicitări jucătorilor pentru dăruirea arătată pe teren, precum și staffului tehnic, și le-au mulțumit spectatorilor care au fost prezenți la stadion.




Citește mai mult

Sport

Derby cu șase goluri și răsturnări spectaculoase de situație: Inter Unirea – CS Ocna Mureș 3-3 (2-2)

Publicat

în

Inter Unirea și CS Ocna Mureș au încheiat la egalitate, 3-3, într-o partidă cu nu mai puțin de șase goluri și cu o desfășurare de infarct: de la 2-0 pentru gazde, la 2-3 pentru „Soda dragă” și, în final, 3-3.

Prima repriză a fost una spectaculoasă, cu patru goluri și numeroase momente de poartă. Unul dintre protagoniști a fost Chișu, autorul unei „duble” împotriva fostei sale formații. De asemenea, au înscris împotriva fostelor echipe A. Bălan, pentru CS Ocna Mureș, și Paleoca, în tricoul Interului.

Aflată la a doua deplasare consecutivă, „Soda dragă” a avut forța să revină de la 0-2. Ocnamureșenii au întors rezultatul și au preluat conducerea, 3-2, însă avantajul nu a rezistat până la final.

Inter Unirea a restabilit egalitatea în minutul 89, în urma unei lovituri de la 11 metri. Decizia de acordare a penalty-ului a fost însă vehement contestată de formația vizitatoare, care a considerat faza discutabilă.

Astfel, derby-ul s-a încheiat 3-3, după un meci în care ambele formații au trecut, pe rând, prin postura de echipă aflată în avantaj.

Confruntările directe din ediția precedentă au fost adjudecate de formația din Curbă, care s-a impus în ambele partide, 3-0 și 2-1, ultima victorie fiind obținută chiar în etapa de închidere a campionatului.

 

FOTO: Szilágyi Péter




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

ocnamuresinfo, stiri ocnamures, informatii ocnamures