Știri din zonă
Comuna Noșlac este pe drum înspre Europa
Două dintre satele comunei Noșlac au început numărătoarea inversă până în clipa în care vor putea să spună, cu frunte sus, că arată impecabil și că pot fi numite, cu adevărat, localități rurale europene.
De aproape 20 de ani administrația locală a comunei se străduiește să rezolve infrastructura localităților pe care de are în administrație pentru a șterge diferențele dintre oraș și sat.
Potrivit declarațiilor șefului administrației nolșăcane, domnul Florin Claudiu Zilahi, primarul comunei, în luna august a acestui an lucrările de modernizare vor fi finalizate în centrul de comună Noșlac și localitatea Căptălan.
„În decursul anilor am reuşit să construim rețeaua de distribuție a gazului metan, aducțiunea și rețeaua de apă potabilă, precum și sistemul de canalizarea și epurare a apelor uzate. La această oră suntem spre finalizarea lucrărilor de refacere și modernizare a infrastructurii rutiere” ne-a declarat primarul Florin Claudiu Zilahi.
Acesta ne-a informat că la această oră firma constructoare de zor pentru ca la sfârșitul lunii august să poată predea lucrarea finalizată exact așa cum s-a angajat în contractul încheiat cu Primăria Comunei Noșlac.
Domnul Zilahi ne-a informat că prin Programul Național de Dezvoltare Rurală a beneficiat de 5.145.305,38 lei, bani cu care s-au asfaltat și se asfaltează aproximativ 10 kilometri de străzi interioare, se amenajează rigolele și se vor betonat rigolele din zonele cu pantă mare pentru a împiedica erodarea drumurilor și a proprietăților de apele pluviale.
Din cele discutate cu primarul Florin Claudiu Zilahi am aflat că acţiuni de modernizare va continua și pentru localitățile aparținătoare (Copand, Găbud, Stâna de Mureș și Valea Ciuciului) până când și acestea vor fi aduse la parametrii ceruți de o localitate rurală europeană.
Dorel Lazăr
Știri din zonă
40 de tineri voluntari din Olanda ajută comunitatea din Lunca Mureșului: repară acoperișul bisericii și dau o mână de ajutor vârstnicilor
Comuna Lunca Mureșului găzduiește în această perioadă un grup de 40 de tineri voluntari din Olanda, care participă la o serie de activități în folosul comunității locale.

Adolescenții, cu vârste cuprinse între 14 și 18 ani, provin din cadrul Bisericii Reformate De Lichtboog din Houten și se află în localitate la invitația preotului reformat Lészai Róbert.
Pe durata șederii lor în Lunca Mureșului, voluntarii contribuie la lucrările de înlocuire a acoperișului Bisericii Reformate și la vopsirea gardului lăcașului de cult. Totodată, aceștia oferă sprijin persoanelor vârstnice din comună, ajutându-le la diverse activități gospodărești.
Tinerii sunt cazați în corturi amplasate în curtea bisericii, iar programul lor îmbină munca de voluntariat cu activități de socializare și schimb cultural.
Acțiunea reprezintă o nouă colaborare între comunitatea reformată din Lunca Mureșului și cea din Houten, fiind un exemplu de implicare civică și solidaritate. Prin munca lor, voluntarii contribuie atât la întreținerea unor obiective de interes local, cât și la sprijinirea locuitorilor care au nevoie de ajutor.
Prezența celor 40 de tineri în comuna Lunca Mureșului demonstrează încă o dată importanța voluntariatului și a parteneriatelor internaționale în dezvoltarea spiritului comunitar și în apropierea oamenilor din culturi diferite.
Știri din zonă
Conductă de gaz avariată la Unirea, în timpul unor lucrări de demolare. Au intervenit pompierii militari din Aiud pentru asigurarea zonei
Pompierii din cadrul Secției Aiud au intervenit sâmbătă în localitatea Unirea, după ce o conductă de gaz a fost avariată în timpul unor lucrări de demolare desfășurate pe strada Lăutarilor.

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Alba, echipajele au fost solicitate pentru asigurarea măsurilor specifice de prevenire și gestionare a riscurilor generate de avarierea conductei de gaz.
La fața locului au fost mobilizate o autospecială de stingere cu apă și spumă, precum și un echipaj de prim ajutor, care au asigurat zona până la remedierea situației și eliminarea oricărui pericol.
Din primele informații, conducta a fost avariată ca urmare a unor lucrări de demolare. Până în acest moment, autoritățile nu au raportat victime sau alte incidente asociate evenimentului.
Știri din zonă
Accident rutier pe raza localității Căptălan, cu un autoturism implicat. Intervin pompierii militari din Aiud
Un accident rutier s-a produs joi, în jurul orei 10.00, pe DJ 107G, raza localității Căptălan, comuna Noșlac. Intervin pompierii militari din Aiud pentru asigurarea măsurilor specifice în de accident rutier.

„Secția de pompieri Aiud intervine pentru asigurarea măsurilor specifice la un accident rutier produs în com. Noșlac, sat Căptălan. În accident ar fi 1 auto implicat, fară persoane încarcerate. Forțele alocate: 1 x autospecială de stingere cu apă și spumă și 1 x ambulanță SAJ Alba”, a transmis ISU Alba.
„Traficul rutier este îngreunat pe raza localității Noșlac, satul Căptălan, județul Alba, din cauza unui eveniment rutier. Un bărbat, în vârstă de 58 de ani, din localitatea Ocna Mureș, în timp ce conducea un autoturism, ar fi pierdut controlul asupra acestuia și a intrat în coliziune cu un cap de pod, răsturnându-se, ulterior, pe partea carosabilă. În urma testării acestuia, cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,81 mg/litru alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care va fi condus la spital, în vederea stabilirii alcoolemiei. Cercetările sunt continuate”, a transmis IPJ Alba.
-
Actualitateacum 4 săptămâniFemeie de 29 de ani din Ocna Mureș, condamnată la închisoare cu excutare pentru trafic de droguri, reținută de polițiști și dusă la Penitenciarul Aiud
-
Din Județacum 3 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | ocnamuresinfo.ro
-
Actualitateacum 3 săptămâniAccident grav, pe strada Lungă din Ocna Mureș: două persoane au ajuns la spital
-
Actualitateacum 4 săptămâniTânăr de 21 de ani din Unirea, condamnat la închisoare cu executare, reținut de polițiști și dus la Penitenciarul Aiud
-
Din Județacum 4 luniMesaje de Florii 2025. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | ocnamuresinfo.ro
-
Mondenacum 3 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | ocnamuresinfo.ro
-
Știri din zonăacum 3 săptămâniBărbat de 31 de ani din Noșlac, condamnat la închisoare cu executare, reținut de polițiștii din Ocna Mureș și dus la Penitenciarul Aiud
-
Mondenacum 11 luniMesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | ocnamuresinfo.ro