Sport
Comisia de Disciplină a FRF a hotărât ca CS Ocna Mureș să câștige cu 3-0, meciul disputat duminică cu CS Iernut
CS Ocna Mureș a câștigat la „masa verde”, cu 3-0, partida tur a barajului de menținere în Liga a 3-a cu CS Iernut, conform hotărârii de ieri a Comisiei de Disciplină și Etică din cadrul Federației Române de Fotbal.
Astfel, misiunea grupării ocnamureșene de a se menține în eșalonul terț se simplifică în mod considerabil în perspectiva returului prevăzut duminică, 23 mai de la ora 17.30, în Mureș. Pe teren a fost 3-1, însă la finele jocului CS Ocna Mureș a înaintat o contetstație soluționată favorabil, în condițiile în care adversarii au mizat în actul secund pe Adrian Crișan, transferat neregulamentar.
„În baza art. 25/2/b și art. 26 din ROAF, admite contestația CS Ocna MureșÎn baza art. 83/10/1 din RD cu aplicarea art. 34 din RD. CS Iernut se sancționează cu Forfait (3-0 în favoarea echipei CS Ocna Mureș) și ise aplică penalitate sportivă de 635 lei„, se arată pe site-ul Federației Române de Fotbal.
CS Iernut este în culpă și în privința altor jucători, înregimentați în luna aprilie de la divizionarele terțe din județ, Unirea Ungeni și Avântul Reghin.
Și dacă în urmă cu o săptămână, într-un alt baraj, cel de promovare în Liga a 2-a, CSO Cugir a pierdut la „masa verde” jocul tur de la Zalău, pentru că l-a utilizat pe Dușmanu, aflat în stare de suspendare, o altă reprezentantă a Albei, CS Ocna Mureș a beneficiat de o decizie favorabilă dinspre FRF și a câștigat 3-0.
La finele întâlnirii, reprezentanții CS Ocna Mureș au înaintat o contestație legată de dreptul de joc al lui Adrian Crișan, intrat pe teren în minutul 55, în locul lui Orban. Acesta fusese transferat în 18 aprilie de CS Iernut de la Unirea Ungheni, divizionara terță,
însă înregistrarea sa la AJF Mureș nu este conformă cu regulamentele întrucât nu era liber de contract și nici nu-și depusese memoriu pentru a fi liber înainte de 8 februarie, data limită când s-a încheiat perioada de transferuri. Din același motiv, al unui transfer înregistrat în aprilie, CS Iernut nu a mizat pe portarul titular, Tudor Negrușa, apelându-se la Emil Ștef, veteranul în vârstă de 42 de ani, ce nu a mai apărat de trei ani.
Sport
Teodora Damian, starul României la CM U20 de handbal: 40 de goluri și două titluri de MVP
Teodora Damian, talentata handbalistă originară din Războieni-Cetate, continuă să impresioneze la Campionatul Mondial Under 20 din China. Jucătoarea din Alba este cea mai eficientă handbalistă a României și principala marcatoare a reprezentativei „tricolore”.

Evoluțiile sale excelente au fost răsplătite cu două distincții de MVP al meciului. Prima a venit după confruntarea din grupa preliminară cu Germania, iar cea de-a doua după succesul cu Coreea de Sud, scor 26-22, din ultima etapă a grupei principale, partidă în care a înscris patru goluri.
În primul meci din turneul de clasament pentru locurile 9-12, România a fost învinsă la limită de Polonia, scor 24-25 (10-10). Chiar dacă s-a accidentat în prima repriză, Teodora Damian a fost din nou cea mai bună marcatoare a echipei, cu nouă goluri.
Reprezentativa României va disputa ultimul meci al competiției pentru ocuparea locurilor 11-12, împotriva Cehiei. Până în acest moment, Teodora Damian a acumulat 40 de goluri la Campionatul Mondial din China, reușind aproape un sfert din totalul golurilor marcate de naționala României la turneul final.
Sport
Teodora Damian, handbalista originară din Războieni-Cetate, MVP-ul Trofeului Carpați Niro la tineret feminin
Handbalista Teodora Damian, originară din Războieni Cetate, a avut evoluții remarcabile la Trofeul Carpați Niro la tineret feminin, de la Târgu Mureș.

Jucătoarea originară din Alba a fost desemnată MVP-ul turneului, fiind și golgheterul reprezentativei tricolore, cu 18 reușite în 3 partide, în plus fiin desemnată și cea mai bună jucătoare a confruntărilor cu Polonia (5 goluri) și Danemarca (8 goluri)! Sunt performanțe remarcabile care dovedesc potențialul uriaș al echipierei formației Minaur Baia Mare
Naţionala de handbal feminin tineret a României a încheiat, participarea la Trofeul Carpaţi, cu un bilanţ de două victorii şi o remiză, la fel ca Danemarca. Danemarca şi România împart primele două locuri, ambele cu câte 5 puncte, urmate de Polonia (2) şi Croaţia (0). Rezultatele turneului: Danemarca – Croaţia 29-20, România – Polonia 32-28, Polonia – Danemarca 21-29, România – Croaţia 32-23, Croaţia – Polonia 19-21 şi Danemarca – România 24-24.
Teodora a revenit pe teren la începutul anului după ce în septembrie a fost supusă unei intervenții chirurgicale complicate la ligamentele cotului drept (cel de aruncare), urmată de 4 luni de recuperare
„Diamantul” din Alba este o obișnuită a loturilor „tricolore”, va împlini 20 de ani în luna decembrie și din 2024 evoluează pentru Minaur Baia Mare (locul 7 în Liga Florilor). În primul sezon a reușit să marcheze 31 de goluri în 20 de partide, iar apoi a intervenit acea accidentare și perioada de recuperare. În stagiunea curentă a cunoscut și botezul competiților continentale, în European League, cu 6 reușite.
Anul trecut, la Campionatul European Under 19 a fost cea mai bună jucătoare a României, fiind a treia în topul marcatoarelor, cu 62 de goluri înscrise în 8 meciuri. După aceste evoluții excelente a venit o convocare onorantă la o acțiune a naționalei României de seniori, pentru un stagiu de pregătire.
Sport
Teodora Damian, handbalista originară din Războieni-Cetate, convocată la naționala României de tineret
Teodora Damian, talentata handbalistă originară din Războieni-Cetate, a fost convocată pentru a acțiune a echipei naționale de tineret a României, din luna martie. Teo a revenit pe teren după ce în septembrie a fost supusă unei intervenții chirurgicale complicate la ligamentele cotului drept (cel de aruncare), urmată de 4 luni de recuperare.

„Diamantul” din Alba este o obișnuită a loturilor „tricolore”, va împlini 20 de ani în luna decembrie și din 2024 evoluează pentru Minaur Baia Mare (locul 7 în Liga Florilor). În primul sezon a reușit să marcheze 31 de goluri în 20 de partide, iar apoi a intervenit acea accidentare și perioada de recuperare. În stagiunea curentă a cunoscut și botezul competiților continentale, în European League, cu 6 reușite.
Anul trecut, la Campionatul European Under 19 a fost cea mai bună jucătoare a României, fiind a treia în topul marcatoarelor, cu 62 de goluri înscrise în 8 meciuri. După aceste evoluții excelente a venit o convocare onorantă la o acțiune a naționalei României de seniori, pentru un stagiu de pregătire.
Naționala de handbal a României, categoria tineret, are planificate, în perioada 1-7 martie, un stagiu de pregătire centralizată în Mioveni și un turneu de verificare în Budapesta (Ungaria). La turneul din Ungaria, România va întâlni reprezentativele similare din Ungaria (5 martie, ora 19.00), Germania (6 martie, 16.30) și China (7 martie, 12.30).
-
Actualitateacum o lunăFemeie de 29 de ani din Ocna Mureș, condamnată la închisoare cu excutare pentru trafic de droguri, reținută de polițiști și dusă la Penitenciarul Aiud
-
Din Județacum 3 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | ocnamuresinfo.ro
-
Actualitateacum 4 săptămâniAccident grav, pe strada Lungă din Ocna Mureș: două persoane au ajuns la spital
-
Actualitateacum o lunăTânăr de 21 de ani din Unirea, condamnat la închisoare cu executare, reținut de polițiști și dus la Penitenciarul Aiud
-
Din Județacum 4 luniMesaje de Florii 2025. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | ocnamuresinfo.ro
-
Știri din zonăacum 4 săptămâniBărbat de 31 de ani din Noșlac, condamnat la închisoare cu executare, reținut de polițiștii din Ocna Mureș și dus la Penitenciarul Aiud
-
Mondenacum 4 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | ocnamuresinfo.ro
-
Mondenacum 12 luniMesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | ocnamuresinfo.ro