Actualitate
Când sunt Paștele ortodox și Paștele catolic în anul 2022 | ocnamuresinfo.ro
Când sunt Paștele 2022 ortodox și Paștele 2022 catolic în anul 2022 | ocnamuresinfo.ro
Paștele Ortodox 2022 și Paștele Catolic 2022, spre deosebire de Crăciun, pică la date diferite în fiecare an, având în vedere că momentul Învierii Domnului este calculat în funcție de echinocțiul de primăvară și prima lună plină care urmează. Paștele catolic 2022 este în 17 aprilie, iar Paștele ortodox 2022 pică dumincă, 24 aprilie.
Paștele sau sărbătoarea Învierii Domnului Iisus Hristos este considerată cea mai importantă sărbătoare a creștinătății, motiv pentru care credincioșii se pregătesc în fiecare an așa cum se cuvine pentru acest moment.
Paștele Ortodox pică în fiecare an la o dată diferită, având o modalitate mai specială de calcul. Cu toate acestea, un singur aspect se păstrează de la an la an și anume ziua în care cade Paștele, aceasta fiind întotdeauna duminica.
Paștele Ortodox va pica destul de devreme în anul 2022. Dacă în alți ani credincioși au sărbătorit Învierea Domnului Iisus Hristos în luna mai, în 2022, Paștele Ortodox pică pe 24 aprilie, iar Floriile 2022 se sărbătoresc cu o săptămână mai devreme.
În anul 2022, Paștele Catolic pică mai devreme decât Paștele Ortodox, mai exact pe data de 17 aprilie.
Cum se calculează data la care este sărbătorit Paștele?
Că Paștele Ortodox și cel Catolic pică în fiecare an la o dată diferită nu mai este un secret pentru nimeni, însă sunt destul de puțini cei care știu cum se calculează data la care este sărbătorită Învierea Mântuitorului.
Citește și: Mesaje de Paște. Urări de Paște. Felicitări de Paște care pot fi transmise prin SMS de Sfintele Paști
Practic, există un algoritm de calcul care a fost stabilit în primul conciliu de la Niceea. Acest algoritm de calcul spune că Paștele trebuie să pice în prima duminică după prima lună plină sau după echinocțiul de primăvară. Astfel, în funcție de aceste lucruri este calculată data la care credincioșii sărbătoresc Paștele.
De ce catolicii și ortodocșii sărbătoresc Paștele la date diferite?
Foarte rar se întâmplă ca Paștele Catolic și cel Ortodox să pice în aceeași zi, iar explicația este cât se poate de simplă. Chiar dacă însemnătatea sărbătorii este aceeași pentru credincioșii celor două biserici, data Paștelui este diferită pentru că Biserica Catolică și Biserica Ortodoxă se ghidază după două calendare diferite.
Citește și: Mesaje de Florii. Felicitări de Florii. Urări de Florii care pot fi transmise prin SMS de Florii
Biserica Catolică ia în calcul calendarul gregorian, în timp ce Biserica Ortodoxă se ghidează după calendarul iulian. Automat, echinocțiul de primăvară cade în date diferite și de aici diferențele apărute între data la care este sărbătorit Paștele Catolic și cel Ortodox.
Când pică Paștele Ortodox în următorii ani?
Paște Ortodox 2023:16 aprilie
Paște Ortodox 2024: 5 mai
Paște Ortodox 2025: 20 aprilie
Paște Ortodox 2026: 12 aprilie
Paște Ortodox 2027: 2 mai
Paște Ortodox 2028: 16 aprilie
Când pică Paștele Catolic în următorii ani?
Paște Catolic 2023: 9 aprilie
Paște Catolic 2024: 31 martie
Paște Catolic 2025: 20 aprilie
Paște Catolic 2026: 12 aprilie
Paște Catolic 2027: 2 mai
Paște Catolic 2028: 16 aprilie
Actualitate
„Popas prin istorie”, eveniment cultural dedicat Zilei Naționale a României, la Ocna Mureș
Casa de Cultură „Ion Sângereanu” din Ocna Mureș va găzdui, în data de 27 noiembrie 2026, manifestarea culturală „Popas prin istorie”, organizată cu prilejul Zilei Naționale a României.
Evenimentul va începe la ora 16:00 și este organizat cu sprijinul Primăriei orașului Ocna Mureș, al Casei de Cultură „Ion Sângereanu”, al Liceului Teoretic „Petru Maior” și al Școlii Gimnaziale „Lucian Blaga” din Ocna Mureș.
Programul manifestării va include momente artistice și activități dedicate istoriei și identității naționale. Publicul va putea urmări un program de cântece patriotice, o expoziție de picturi și desene realizate de elevii Centrului de Egalitate și Șanse „Asmeea”, precum și un recital de poezie susținut de membrii „Cercului de lectură și creație” din Ocna Mureș.
Prin această manifestare, organizatorii își propun să marcheze apropierea Zilei Naționale prin cultură, artă și implicarea tinerei generații, oferind comunității locale un prilej de celebrare a valorilor și tradițiilor românești.
Constantin PREDESCU
Actualitate
Amenzi de peste 8.000 de lei, în urma unei acțiuni cu efective mărite la Ocna Mureș. Zeci de persoane, verificate de polițiști
Polițiștii din Ocna Mureș au desfășurat o acțiune cu efective mărite, pe raza orașului și a localităților arondate, pentru prevenirea faptelor de violență și menținerea ordinii și siguranței publice. În urma controalelor, au fost aplicate 32 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 8.000 de lei.
Acțiunea a avut loc joi, 12 noiembrie 2026, și a vizat atât prevenirea faptelor săvârșite cu violență, cât și verificarea respectării normelor legale de către participanții la traficul rutier și cetățeni.
Potrivit informațiilor transmise de polițiști, în cadrul activităților au fost efectuate 98 de verificări de persoane, prin intermediul aplicației eDAC, și au fost controlate 71 de autovehicule.
De asemenea, polițiștii au efectuat 15 testări pentru depistarea conducătorilor auto aflați sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Bilanțul acțiunii s-a încheiat cu 32 de abateri contravenționale constatate și sancționate cu amenzi în valoare de peste 8.000 de lei.
Totodată, în cadrul activităților preventive, 26 de persoane implicate în situații conflictuale au beneficiat de consiliere din partea polițiștilor.
Reprezentanții Poliției Române subliniază că prevenirea și combaterea violenței reprezintă un obiectiv prioritar, astfel de acțiuni urmând să contribuie la menținerea unui climat de siguranță în comunitate.
Actualitate
Joi, 12 noiembrie 2026: Campanie de colectare gratuită a deșeurilor electrice și electrocasnice la Ocna Mureș. Preluarea se face direct de la domiciliu
Locuitorii orașului Ocna Mureș, dar și reprezentanții firmelor și instituțiilor, pot scăpa gratuit de aparatele electrice și electrocasnice vechi sau defecte. Campania de colectare este programată joi, 12 noiembrie 2026.
O nouă acțiune de colectare a deșeurilor de echipamente electrice și electronice (DEEE) va avea loc joi, 12 noiembrie, în orașul Ocna Mureș.
Campania se adresează atât persoanelor fizice, cât și celor juridice, care au posibilitatea de a preda gratuit aparatele electrice și electrocasnice vechi, uzate sau defecte, pentru a fi reciclate în condiții corespunzătoare.
Printre echipamentele acceptate se numără frigiderele, mașinile de spălat, televizoarele, aspiratoarele și aparatele electrice de mici dimensiuni utilizate în gospodărie.
Un avantaj al campaniei este faptul că preluarea deșeurilor se realizează gratuit, direct de la domiciliul persoanelor fizice sau de la sediul firmelor și instituțiilor participante.
Cei interesați pot solicita ridicarea echipamentelor la numărul de telefon 0755 406 406, unde pot programa preluarea acestora.
Acțiunea este organizată de RoEcollect, în parteneriat cu Primăria orașului Ocna Mureș.
Campania oferă comunității locale posibilitatea de a elimina responsabil aparatele electrice și electrocasnice de care nu mai are nevoie, contribuind astfel la protejarea mediului și la valorificarea materialelor reciclabile.
-
Actualitateacum 5 luni
Femeie de 29 de ani din Ocna Mureș, condamnată la închisoare cu excutare pentru trafic de droguri, reținută de polițiști și dusă la Penitenciarul Aiud
-
Din Județacum 7 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | ocnamuresinfo.ro
-
Actualitateacum 5 luni
Accident grav, pe strada Lungă din Ocna Mureș: două persoane au ajuns la spital
-
Actualitateacum 5 luni
Tânăr de 21 de ani din Unirea, condamnat la închisoare cu executare, reținut de polițiști și dus la Penitenciarul Aiud
-
Din Județacum 7 luni
Mesaje de Florii 2025. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | ocnamuresinfo.ro
-
Știri din zonăacum 5 luni
Bărbat de 31 de ani din Noșlac, condamnat la închisoare cu executare, reținut de polițiștii din Ocna Mureș și dus la Penitenciarul Aiud
-
Mondenacum 7 luni
MESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | ocnamuresinfo.ro
-
Actualitateacum 5 luni
Un bărbat de 70 de ani a decedat, după ce a căzut de la etajul III al unui bloc din Ocna Mureș



