Rămâi conectat

Știri din zonă

Bărbatul de 38 de ani din Noșlac care a fost surprins conducând băut și fără permis a fost reținut. Acesta nu se afla la prima abatere de acest fel

Publicat

în

Ieri, 30 decembrie 2019, polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Ocna Mureș și polițiștii Postului de Poliție Noșlac l-au reținut pe un bărbat, de 38 de ani, din comuna Noșlac, care este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere sub influența alcoolului și conducere cu permisul suspendat.

Bărbatul a fost depistat de polițiști, la data de 27 decembrie 2019, când, fiind sub influența alcoolului și cu permisul reținut, a produs un accident de circulație cu pagube materiale, iar în urma testării acestuia cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Se pare că bărbatul nu se află la prima faptă de acest fel, acesta a mai condus băut în cursul lunii august 2019, fiind cercetat pentru aceiași faptă.

În cursul zilei de azi, 31 decembrie, va fi prezentat în fața magistraților din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud, pentru dispunerea măsurilor legale.

Informații de background

 În seara zilei de 27 decembrie 2019, în timp ce patrulau pe raza localității Copand, polițiștii au observat un autoturism răsturnat în afara carosabilului.

 Polițiștii l-au identificat pe șoferul autoturismului, pe care l-au testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care l-au condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

 În urma accidentul nicio persoană nu a suferit leziuni corporale. 




Publicitate
2 Comentarii

Un comentariu

  1. Popica

    01.01.2020 la 15:04

    Participa la sondaje online .
    Sondajele valoreaza între 0.10€ si 2,5€
    Bonus la inregistrare
    Inregistreaza-te aici http://bit.ly/31pLncZ

  2. Cristi

    03.01.2020 la 6:26

    Sense a inceput activitatea in luna februarie 2007, de atunci fiind imbunatatit in permanenta. Au fost adaugate noi metode de castig, devenind cel mai popular site de acest gen din lume. In momentul de fata poti castiga bani din completarea de Taskuri, din Sondaje de opinie, din Oferte, Bonusuri etc. Surveys (sondajele) le primiti in limba romana, verificati din cand in cand ele apar cand va calificati, incercati Task daca stiti putina engleza, apar cand sunt disponibile.
    Mai poti castiga bani din Oferte etc.Modalitatile de plata acceptate sunt: Paypal, Skrill, Payoneer pentru Romania

    Pentru inregistrare accesati acest link
    https://bit.ly/2ucWZ8q

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Știri din zonă

Jandarmii din Aiud, activități preventive la Școala Gimnazială „Avram Iancu” din Unirea. Siguranța elevilor, în prim-plan

Publicat

în

Jandarmii din cadrul Detașamentului 3 Jandarmi Aiud au desfășurat activități preventiv-educative la Școala Gimnazială „Avram Iancu” din localitatea Unirea, în cadrul unor acțiuni dedicate siguranței elevilor.

În timpul întâlnirii, jandarmii au discutat cu elevii despre prevenirea violenței, respectarea regulilor de conviețuire socială și importanța unui comportament responsabil atât în mediul școlar, cât și în afara acestuia.

Acțiunea a urmărit să îi încurajeze pe copii să adopte o atitudine bazată pe respect reciproc și responsabilitate, contribuind astfel la prevenirea situațiilor conflictuale.

Potrivit reprezentanților Jandarmeriei, astfel de activități fac parte din demersurile de creștere a gradului de siguranță în școli și de promovare a unui climat bazat pe respect și cooperare în rândul elevilor.




Citește mai mult

Știri din zonă

Bărbat de 35 de ani din Unirea, reținut după ce a fost prins conducând băut și fără permis o autoutilitară

Publicat

în

Un bărbat de 35 de ani din Unirea a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru conducere fără permis și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Polițiștii l-au oprit în jurul orei 20.05, pe raza localității Unirea, în timp ce conducea o autoutilitară. Testarea cu aparatul etilotest a indicat 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost dus la spital pentru stabilirea alcoolemiei.

Verificările au arătat că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. A fost depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Alba.

Cercetările continuă.




Citește mai mult

Știri din zonă

Accident la Lunca Mureșului: un tânăr de 24 de ani, aflat sub influența alcoolului, a intrat cu bicicleta într-o mașină parcată

Publicat

în

Un incident rutier soldat cu rănirea unei persoane și avarierea unui autoturism s-a produs în după-amiaza zilei de sâmbătă, 3 octombrie 2026, în localitatea Lunca Mureșului.

Un tânăr în vârstă de 24 de ani, din aceeași localitate, se deplasa cu bicicleta, împreună cu tatăl său, când lanțul bicicletei ar fi sărit. Acesta a pierdut controlul direcției și a intrat într-un autoturism staționat regulamentar pe marginea drumului.

În urma impactului, mașina a fost avariată, iar biciclistul a suferit leziuni la nivelul bărbiei. La fața locului au intervenit echipaje medicale și polițiști rutieri.

Potrivit informațiilor transmise de reprezentanții IPJ Alba, la solicitarea publicației Ziarul Unirea, tânărul urmează să fie sancționat contravențional, conform prevederilor OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

ocnamuresinfo, stiri ocnamures, informatii ocnamures