Rămâi conectat

Știri din zonă

Bărbați condamnați la închisoare, după ce au bătut cu sălbăticie o persoană care pescuia pe balta de la Găbud

Publicat

în

Trei bărbați din Luduș, județul Mureș, au fost condamnați la Tribunalul Alba la închisoare cu executare pentru tentativă de omor. Vicitma acestora a fost un bărbat care pescuia pe o baltă din satul Găbud, comuna Noșlac. Fapta a avut loc în 14 septembrie 2022, iar prima hotărâre a fost publicată în 18 aprilie 2024.

Potrivit rechizitoriului, cei trei au mobilizat victima, un alt bărbat care se afla la pescuit, și au agresat-o prin aplicarea în mod repetat de lovituri cu o bâtă în zona capului, „cu suficientă intensitate cât să producă fracturarea antebrațului stâng, ridicat cu scopul protecției capului victimei”.

Persoana agresată a suferit leziuni la cap și la nivelul mâinilor, a căror gravitate a fost evaluată la 40-45 de zile de îngrijiri medicale. Inițial, cei trei (Carol K., cu antecedente penale, Ștefan N. și Ștefan O.), cu domiciliul în Luduș, județul Mureș, au fost cercetați pentru lovire și alte violențe. Ulterior, după ce medicul legist a constatat că viața victimei a fost pusă în pericol, a fost schimbată încadrarea juridică, în tentativă de omor, iar dosarul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba.

Cei trei inculpați au încercat să obțină, pe parcursul analizei dosarului în camera preliminară, restituirea cauzei la Parchet, invocând administrarea nelegală a unor probe, precum și faptul că persoana agresată și-a retras plângerea. Retragerea plângerii prealabile a victimei s-a produs în 20 septembrie 2022, dar schimbarea încadrării juridice în tentativă de omor a anulat această probă favorabilă inculpaților. Dacă se păstra infracțiunea de lovire sau alte violențe, cei trei ar fi scăpat de răspunderea penală.

Agresiunea ar fi fost determinată de faptul că unul dintre cei trei inculpați revendica balta de pescuit și era nemulțumit de faptul că existau persoane care pescuiau. Un martor, care se afla și el la pescuit, a declarat că a văzut venind o dubă albă, din care au coborât în viteză două persoane necunoscute, care l-au întrebat ce face acolo.

„Martorul s-a speriat, a fugit, nu înainte să fie lovit cu pumnul în cap de unul dintre ei, iar alți colegi erau în apropiere de containerele de cazare și se uitau. În timp ce fugea, martorul a văzut o altă mașină tip jeep, condusă de (…), care are o pescărie în vecinătatea locului respectiv, din care a coborât o persoană care a luat o bâtă din spatele mașinii, lungă de cca 1 metru, neprelucrată, din salcâm, cu care a pornit în fugă spre victima care între timp abandonase pescuitul. Speriat, martorul a ajuns la locul de cazare, spunându-le colegilor că «a luat o bâtă și îl omoară pe băiat», cu referire la victimă.

Speriat, s-a băgat în containerul de cazare, fără să mai vadă ce se întâmplă”, a declarat martorul, potrivit încheierii pronunțate de judecătorul de cameră preliminară.

• Lovit cu bâta în zona capului de 5 ori

În final, Ștefan N. și Ștefan O. au fost condamnați, fiecare, la câte 3 ani și 4 luni de închisoare cu executare, iar Carol K. a primit 4 ani după gratii. Cei trei au fost obligați să nu se apropie de victimă timp de 3 ani de la data executării pedepsei.

„Cu privire la circumstanțele reale ale faptei reținute în sarcina celor trei inculpaţi, instanţa constată că, pe fondul pescuitului neautorizat de către victimă, aceasta a fost agresată cu pumnii şi picioarele de către inculpaţii (…), iar mai apoi, de inculpatul (…) care a lovit-o cu o bâtă în zona capului de 5 ori, de sus în jos, cu intensitate, în timp ce era imobilizată de ceilalţi doi inculpaţi, victima reuşind să se elibereze şi să ridice mâna stângă deasupra capului, parând astfel loviturile.

Loviturile aplicate au fost deosebit de intense, având în vedere că s-a fracturat braţul victimei, aşa cum s-a reţinut şi prin raportul de expertiză. În acest context, reiese că inculpaţii au luat cu ușurință rezoluția infracțională, comportamentul infracțional fiind declanșat pe fondul pescuitului neautorizat, iar modalitatea în care inculpaţii au comis infracțiunea denotă agresivitatea crescută a acestora, dar și indiferență față de cea mai importantă valoare socială protejată de lege – viața”, a precizat magistratul de la Tribunalul Alba.

Hotărârea instanței poate fi contestată la Curtea de Apel.




Știri din zonă

100 de vârstnici din Hopârta și Fărău au beneficiat de consultații oftalmologice gratuite în cadrul campaniei „Ajută un bătrân să zâmbească”

Publicat

în

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, Federația Filantropia a Patriarhiei Române a desfășurat, în perioada 2–3 noiembrie 2026, o nouă acțiune în cadrul campaniei „Ajută un bătrân să zâmbească”, venind în sprijinul a 100 de persoane vârstnice din localitățile Hopârta și Fărău.

Acțiunea social-filantropică a oferit beneficiarilor posibilitatea de a beneficia de consultații oftalmologice gratuite, urmând ca, în funcție de rezultatele examinărilor medicale, aceștia să primească și ochelari de vedere, fără niciun cost.

Proiectul a fost organizat în parteneriat cu Asociația Filantropia Ortodoxă Alba Iulia și Protopopiatul Ortodox Aiud. Prezent în mijlocul beneficiarilor, părintele protopop Ioan Bogdan a evidențiat importanța acestei inițiative, arătând că sprijinirea persoanelor vârstnice reprezintă o expresie concretă a iubirii creștine și a responsabilității față de aproapele.

Potrivit părintelui protopop, dincolo de ajutorul material și medical oferit, campania aduce lumină, bucurie și speranță în viața seniorilor, care merită respectul și recunoștința comunității pentru sacrificiile și contribuția lor de-a lungul vieții.

Totodată, părintele Ioan Bogdan a subliniat că astfel de acțiuni au și un important rol educativ, întrucât grija față de părinți, bunici și persoanele aflate în suferință trebuie cultivată în rândul tinerei generații, mai ales prin puterea exemplului personal. Inițiativa reprezintă, astfel, atât o mărturie a solidarității creștine, cât și un semn că vârstnicii nu sunt uitați de comunitățile din care fac parte.

La final, părintele protopop a adresat mulțumiri Patriarhiei Române și tuturor celor care au contribuit la organizarea și desfășurarea campaniei, evidențiind implicarea preoților, a autorităților locale, a personalului medical și a tuturor celor care au sprijinit această lucrare filantropică.

Un sprijin important pentru buna desfășurare a programului a fost oferit de administrația locală a comunei Hopârta. Primarul Augustin Popa a mulțumit Protopopiatului Ortodox Aiud și Federației Filantropia pentru implicarea în organizarea acțiunii, subliniind relevanța acesteia pentru comunitatea locală, în care numeroși locuitori sunt persoane pensionate.

Edilul a atras atenția asupra dificultăților întâmpinate de vârstnici în accesarea serviciilor medicale de specialitate, care presupun adesea deplasări în orașe și cheltuieli suplimentare. În acest context, posibilitatea efectuării consultațiilor oftalmologice în propria localitate, precum și primirea gratuită a ochelarilor de vedere reprezintă un ajutor concret și binevenit pentru persoanele în vârstă.

5.903 de vârstnici sprijiniți de la lansarea campaniei

Desfășurată sub deviza „Dăruim DRAGOSTE celor care ne-au dăruit VIAȚĂ!”, campania de strângere de fonduri „Ajută un bătrân să zâmbească” este derulată de Federația Filantropia începând din luna octombrie 2023.

Prin intermediul acestei inițiative, au fost sprijinite până în prezent 5.903 persoane vârstnice aflate în dificultate, din mediul rural, beneficiare ale organizațiilor membre ale Federației. Dintre acestea, 1.647 de persoane au primit ajutor în cursul anului 2026.

Sprijinul oferit de-a lungul timpului a răspuns unor nevoi diverse, de la tratamente și dispozitive medicale, precum și acces la servicii de specialitate, până la produse alimentare de bază, lemne de foc pentru încălzirea locuințelor și ajutor pentru achitarea facturilor la gaze. De asemenea, campania a facilitat accesul persoanelor vârstnice vulnerabile la servicii oftalmologice și stomatologice.

Prin această campanie, Federația Filantropia a Patriarhiei Române continuă să susțină eforturile de la nivel național pentru îmbunătățirea calității vieții persoanelor vârstnice aflate în situații de vulnerabilitate.

Cei care doresc să contribuie la continuarea acestor activități pot sprijini campania „Ajută un bătrân să zâmbească” printr-un SMS în valoare de 4 euro, trimis la numărul 8864, cu textul „Dăruiește”.




Citește mai mult

Știri din zonă

Tânăr de 18 ani, prins la volan fără permis de conducere, în Lunca Mureșului

Publicat

în

Un tânăr în vârstă de 18 ani, din localitatea Lunca Mureșului, este cercetat de polițiști după ce a fost depistat conducând un autoturism fără a deține permis de conducere.

Potrivit IPJ Alba, incidentul a avut loc în data de 29 octombrie 2026, în jurul orei 13:30. Polițiștii Secției 4 de Poliție Rurală Ocna Mureș au oprit pentru control un autoturism care circula pe raza localității Lunca Mureșului, la volanul căruia se afla tânărul de 18 ani.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În cauză, a fost întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.




Citește mai mult

Știri din zonă

Jandarmii din Aiud, activități preventive la Școala Gimnazială „Avram Iancu” din Unirea. Siguranța elevilor, în prim-plan

Publicat

în

Jandarmii din cadrul Detașamentului 3 Jandarmi Aiud au desfășurat activități preventiv-educative la Școala Gimnazială „Avram Iancu” din localitatea Unirea, în cadrul unor acțiuni dedicate siguranței elevilor.

În timpul întâlnirii, jandarmii au discutat cu elevii despre prevenirea violenței, respectarea regulilor de conviețuire socială și importanța unui comportament responsabil atât în mediul școlar, cât și în afara acestuia.

Acțiunea a urmărit să îi încurajeze pe copii să adopte o atitudine bazată pe respect reciproc și responsabilitate, contribuind astfel la prevenirea situațiilor conflictuale.

Potrivit reprezentanților Jandarmeriei, astfel de activități fac parte din demersurile de creștere a gradului de siguranță în școli și de promovare a unui climat bazat pe respect și cooperare în rândul elevilor.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

ocnamuresinfo, stiri ocnamures, informatii ocnamures