Rămâi conectat

Actualitate

Bărbat de 56 de ani din Ocna Mureș găsit decadat la aproxiativ un kilometru de stâna unde lucra ca cioban

Publicat

în

cadavru-padure-cioban-ocna-muresCadavrul unui bărbat dat dispărut de rudele sale, în urmă cu mai multe zile, a fost găsit, în stare de putrefacție, în zona localității Asânip.

Bărbatul avea 56 de ani, era din Ocna Mureș, lucra la o stână pe raza acestui sat iar sora lui i-a anunțat pe polițiști, în data de 5 august, că nu mai știe nimic de el.

În cursul zilei de 10 august, s-au format echipe de căutare, compuse din polițiști, pompieri, salvamontiști din Alba și Cluj, dar și voluntari. Trupul în putrefacție al bărbatului a fost găsit, în jurul orei 11.00, la circa un kilometru de stână.

În urma autopsiei s-a stabilit că decesul a survenit pe fondul unei afecțiuni cardiace.




Actualitate

Roxana Maria Pop, din Cluj, a câștigat Marele Premiu la Festivalul Național de Folclor „Mureș, pe marginea ta”, de la Ocna Mureș

Publicat

în

Festivalul Național de Folclor „Mureș, pe marginea ta” a ajuns la cea de-a XXXVIII-a ediție. Marele Premiu din acest an a fost câștigat de Pop Roxana Maria, din Cluj, în urma concursului de interpretare vocală desfășurat duminică, 18 octombrie 2026, la Casa de Cultură „Ion Sângereanu” din Ocna Mureș.

Evenimentul a reunit tineri interpreți din mai multe zone folclorice, oferindu-le ocazia să își demonstreze talentul și să promoveze cântecul popular românesc. Concurenții au adus pe scenă repertorii și stiluri specifice regiunilor pe care le-au reprezentat, într-o competiție dedicată păstrării și transmiterii tradițiilor muzicale.

Juriul festivalului a fost alcătuit din interpreții și specialiștii Nicolae Furdui Iancu, Doina Ișfănoni și Nicolae Plută. În urma evaluării, premiile au fost acordate astfel:

  • Marele Premiu: Pop Roxana Maria – Cluj;
  • Premiul I: Cojocaru Daria – Gorj;
  • Premiul al II-lea: Gamurar Olena – Ucraina;
  • Premiul al III-lea: Ungur Gabriela Daniela – Maramureș;
  • Premiul special I: Drule Raluca Ioana – Cluj;
  • Premiul special II: Popa Bianca Diana – Bihor;
  • Premiul special III: Hîrșovescu Cosmina Amalia – Gorj.

Organizatorii i-au felicitat pe toți laureații și participanții pentru pregătire, curaj și dăruire, subliniind rolul festivalului în susținerea noilor generații de interpreți și în promovarea patrimoniului folcloric românesc.

Artiști consacrați, pe scena festivalului

Programul a fost completat de un spectacol folcloric susținut de îndrăgiții interpreți Nicolae Furdui Iancu, Leontina Fărcaș, Marinela Baba, Roxana Reche, Nicolae Plută, Dorina Narița și Floricica Moga.

Pe scenă a evoluat și Ansamblul Folcloric al Județului Alba, dirijat de Alexandru Pal, iar prezentarea evenimentului a fost asigurată de Georgeta Plută.

Cea de-a XXXVIII-a ediție a festivalului a fost realizată prin colaborarea Consiliului Județean Alba, Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba, Primăriei și Consiliului Local Ocna Mureș, precum și a Casei de Cultură „Ion Sângereanu” din Ocna Mureș.

Festivalul „Mureș, pe marginea ta” rămâne un reper cultural pentru comunitatea locală, contribuind la promovarea cântecului popular și la păstrarea tradițiilor românești.




Citește mai mult

Actualitate

Accident rutier în Ocna Mureș: O femeie a fost lovită de o motocicletă, pe strada Zaharia Bârsan

Publicat

în

O femeie a fost accidentată de o motocicletă, miercuri după-amiază, pe strada Zaharia Bârsan din orașul Ocna Mureș. Polițiștii au fost sesizați printr-un apel la 112 și s-au deplasat la fața locului pentru a stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul.

Potrivit primelor informații, femeia ar fi suferit leziuni corporale în urma impactului.

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ocna Mureș urmează să efectueze cercetări pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul.




Citește mai mult

Actualitate

La Ocna Mureș, muzica unește generații și păstrează vii valorile

Publicat

în

Miercuri, 14 octombrie 2026, de ziua nașterii (173 de ani) a lui Ciprian Porumbescu, la Casa de Cultură „Ion Sângerean” din Ocna Mureș a avut loc un eveniment unde s-a adus un omagiu creației marelui compozitor printr-o serie de activități desfășurate alături de elevii mai multor clase de la Școala Gimnazială “Lucian Blaga “din Ocna Mureș.

„Am cântat, am recitat, am descoperit și, mai presus de toate, ne-am bucurat împreună de frumusețea muzicii. Pentru mine, cea mai mare împlinire este să văd cum muzica ajunge la sufletele copiilor și cum, prin ei, valorile noastre culturale sunt duse mai departe”, relata prof. de educație muzicală Camelia Victoria Ilea.

Așadar, un omagiu adus prin glasurile și emoțiile copiilor, alături de oameni de cultură din localitate și o colaborare minunată cu Casa de Cultură “Ion Sangerean “ și Clubul Copiilor din Ocna Mureș.

 

Constantin PREDESCU




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

ocnamuresinfo, stiri ocnamures, informatii ocnamures