Sport
Astăzi, în Cupa României: CS Ocna Mureș – Chindia Târgoviște 1-0 (1-0)
“Soda dragă” a furnizat o uriașă surpriză în Cupa României, învingând pe propriul teren pe Chindia Târgoviște, scor 1-0 (1-0), în prima etapă a grupei D.
Ocnamureșenii au produs astfel primul eșec al lui Toni Petrea pe banca prim-divizionarei, câștigând totodată suma de 12.000 de euro (premiere FRF).
Peste 1300 de spectatori, o tribună plină, au asistat la acest joc al cărui lovitură de start a fost dată de Augustin Drăguț, gloria sportivă a urbei. Chindia a aliniat un prim unsprezece în care nu s-a regăsit niciun titular din precedentul meci din Liga 1, cu CS Mioveni. Dâmbovițenii s-au jucat cu ocaziile în prima repriză, ratând pe rând Chamed (7, bară), Passaglia, Cooper și Grubac (42, dublă paradă M. Țăranu), dar au fost taxați de ex-uniristul Al. Giurgiu, cel mai bun de pe teren, ce a transformat un penalty (34, după faultul lui Dima asupra lui Ad. Coman). CS Ocna Mureș a avut și noroc la o nouă bară (Orozco, 86) și trăiește momente de vis, urmând examenele cu Universitatea Craiova (9 noiembrie) și Minaur Baia Mare (7 decembrie).
• 1-0, MIN. 34: Al. GIURGIU transformă un penalty, șut puternic, în stânga, obținut de Ad. Coman în duel cu Dima, în laterala careului mare!
Au evoluat formațiile:
CS Ocna Mureș: M. Țăranu – Gorba, Cimpoieșu, Paleoca. D. Mic (57, Kiraly) – Guț (80, Cioargă), Al. Giurgiu/ cpt, Socaci, G. Goronea, Ceaca (80, D. Ghiță), Căt. Creț (18, Ad. Coman); rezerve Cadar, Bucșa, Al. Țăranu, Roman, Oprinca. Antrenor Dan Roman
Chindia: D. Moldovan – C. Dinu/ cpt (32, C. Avram), Boldor, Dima (37, Orozco), Al. Ioniță – Mihaiu (46, Akhmatov), Passaglia, Chamed (70, An. Șerban), Atanase – Cooper (46, Cherchez), Grubac; rezerve Eșanu, Jipa, Dumitrașcu, Vorobjovas. Antrenor Toni Petrea.
Arbitri M. Ardelean (Arad), R. Soponar (Baia Mare), G. Suciu (Câmpia Turzii); rezervă G. Roman (Timișoara) Observatori Fl. Marcu (Oradea), M. Ștefan (Orăștie).
Avertismente: Kiraly (72), Ceaca (80).
Sport
Teodora Damian, golghetera Campionatului European Universitar din Italia: 53 de goluri în șase meciuri
Handbalista Teodora Damian (19 ani), originară din Războieni-Cetate, continuă să impresioneze la cel mai înalt nivel. Legitimată la Minaur Baia Mare, sportiva a încheiat Campionatul European Universitar de handbal, desfășurat la Salerno (Italia), în postura de golgheteră a competiției, cu 53 de goluri marcate în șase meciuri, o medie de aproape nouă reușite pe partidă.

Teodora Damian a fost și căpitanul echipei Universitatea Politehnica București, reprezentanta României în competiția feminină, formație care a încheiat turneul pe locul al cincilea. În competiția masculină, Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava a cucerit titlul european.
Performanța vine la doar o lună după un alt rezultat remarcabil. La Campionatul Mondial Under 20 din China, handbalista din Alba a fost a doua marcatoare a întrecerii, cu 55 de goluri, fiind desemnată de trei ori MVP-ul meciului.
Parcurs excelent în Italia
Echipa Universității Politehnica București a câștigat grupa preliminară după victoriile cu:
Humboldt Berlin – 51-14 (Teodora Damian – 9 goluri);
Norwegian University – 31-26 (12 goluri);
University Rouen – 41-31 (7 goluri).
În sferturile de finală, româncele au fost învinse la limită de University Minho (Portugalia), scor 31-32, după un final dramatic. Teodora Damian a înscris de șapte ori.
În meciurile de clasament pentru locurile 5-8, echipa din România a obținut două victorii:
48-35 cu University Zagreb, meci în care Teodora a marcat 12 goluri;
35-28 cu University Mainz, partidă în care handbalista din Alba a înscris de șase ori.
Cu 53 de goluri în șase partide, Teodora Damian și-a trecut în palmares un nou titlu individual important, confirmând statutul de una dintre cele mai valoroase tinere handbaliste ale României.
Sport
Teodora Damian, starul României la CM U20 de handbal: 40 de goluri și două titluri de MVP
Teodora Damian, talentata handbalistă originară din Războieni-Cetate, continuă să impresioneze la Campionatul Mondial Under 20 din China. Jucătoarea din Alba este cea mai eficientă handbalistă a României și principala marcatoare a reprezentativei „tricolore”.

Evoluțiile sale excelente au fost răsplătite cu două distincții de MVP al meciului. Prima a venit după confruntarea din grupa preliminară cu Germania, iar cea de-a doua după succesul cu Coreea de Sud, scor 26-22, din ultima etapă a grupei principale, partidă în care a înscris patru goluri.
În primul meci din turneul de clasament pentru locurile 9-12, România a fost învinsă la limită de Polonia, scor 24-25 (10-10). Chiar dacă s-a accidentat în prima repriză, Teodora Damian a fost din nou cea mai bună marcatoare a echipei, cu nouă goluri.
Reprezentativa României va disputa ultimul meci al competiției pentru ocuparea locurilor 11-12, împotriva Cehiei. Până în acest moment, Teodora Damian a acumulat 40 de goluri la Campionatul Mondial din China, reușind aproape un sfert din totalul golurilor marcate de naționala României la turneul final.
Sport
Teodora Damian, handbalista originară din Războieni-Cetate, MVP-ul Trofeului Carpați Niro la tineret feminin
Handbalista Teodora Damian, originară din Războieni Cetate, a avut evoluții remarcabile la Trofeul Carpați Niro la tineret feminin, de la Târgu Mureș.

Jucătoarea originară din Alba a fost desemnată MVP-ul turneului, fiind și golgheterul reprezentativei tricolore, cu 18 reușite în 3 partide, în plus fiin desemnată și cea mai bună jucătoare a confruntărilor cu Polonia (5 goluri) și Danemarca (8 goluri)! Sunt performanțe remarcabile care dovedesc potențialul uriaș al echipierei formației Minaur Baia Mare
Naţionala de handbal feminin tineret a României a încheiat, participarea la Trofeul Carpaţi, cu un bilanţ de două victorii şi o remiză, la fel ca Danemarca. Danemarca şi România împart primele două locuri, ambele cu câte 5 puncte, urmate de Polonia (2) şi Croaţia (0). Rezultatele turneului: Danemarca – Croaţia 29-20, România – Polonia 32-28, Polonia – Danemarca 21-29, România – Croaţia 32-23, Croaţia – Polonia 19-21 şi Danemarca – România 24-24.
Teodora a revenit pe teren la începutul anului după ce în septembrie a fost supusă unei intervenții chirurgicale complicate la ligamentele cotului drept (cel de aruncare), urmată de 4 luni de recuperare
„Diamantul” din Alba este o obișnuită a loturilor „tricolore”, va împlini 20 de ani în luna decembrie și din 2024 evoluează pentru Minaur Baia Mare (locul 7 în Liga Florilor). În primul sezon a reușit să marcheze 31 de goluri în 20 de partide, iar apoi a intervenit acea accidentare și perioada de recuperare. În stagiunea curentă a cunoscut și botezul competiților continentale, în European League, cu 6 reușite.
Anul trecut, la Campionatul European Under 19 a fost cea mai bună jucătoare a României, fiind a treia în topul marcatoarelor, cu 62 de goluri înscrise în 8 meciuri. După aceste evoluții excelente a venit o convocare onorantă la o acțiune a naționalei României de seniori, pentru un stagiu de pregătire.
-
Actualitateacum 2 luniFemeie de 29 de ani din Ocna Mureș, condamnată la închisoare cu excutare pentru trafic de droguri, reținută de polițiști și dusă la Penitenciarul Aiud
-
Din Județacum 4 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | ocnamuresinfo.ro
-
Actualitateacum 2 luniAccident grav, pe strada Lungă din Ocna Mureș: două persoane au ajuns la spital
-
Actualitateacum 2 luniTânăr de 21 de ani din Unirea, condamnat la închisoare cu executare, reținut de polițiști și dus la Penitenciarul Aiud
-
Din Județacum 5 luniMesaje de Florii 2025. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | ocnamuresinfo.ro
-
Știri din zonăacum 2 luniBărbat de 31 de ani din Noșlac, condamnat la închisoare cu executare, reținut de polițiștii din Ocna Mureș și dus la Penitenciarul Aiud
-
Mondenacum 5 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | ocnamuresinfo.ro
-
Actualitateacum 2 luniUn bărbat de 70 de ani a decedat, după ce a căzut de la etajul III al unui bloc din Ocna Mureș
