Actualitate
Amendă penală pentru un bărbat din Ocna Mureș, după ce a aruncat cu un topor într-o autospecială de poliție
Un bărbat din Ocna Mureș care a provocat daune importante cu un topor unei autospeciale de poliție a fost condamnat penal. Iosif P. a primit, în 23 februarie 2024, pedeapsa amenzii penale în valoare de 1.500 de lei, pe care trebuie să o plătească.
De asemenea, acesta va trebui să achite aproape 3.500 de lei, bani cheltuiți pentru reparații la mașina poliției. Incidentul a avut loc în octombrie 2020, când o femeie a sesizat poliția în legătură cu faptul că la domiciliul ei se află fostul concubin care provoacă scandal.
„Urmare a sesizării, patrula constituită la nivelul Poliției Oraşului Ocna Mureș s-a deplasat la faţa locului cu autospeciala de poliție, proprietatea I.P.J. Alba. La locul faptei, au fost identificate cele două persoane, respectiv persoana apelantă şi inculpatul, după care acesta din urmă a plecat spre domiciliul său (la aproximativ 200 de metri de locul unde a fost legitimat inițial), situat la imobilul cu nr. 11 de pe aceeași stradă, fiind urmat de echipajul sosit la fața locului.
Pe parcursul drumului, inculpatul a proferat injurii și amenințări cu moartea la adresa polițiștilor, iar în momentul în care a intrat în curtea imobilului său, a luat un topor, pe care l-a aruncat peste gardul ce împrejmuiește casa și a lovit autospeciala de poliție în care se aflau cei 4 polițiști, provocând daune materiale în zona aripii stângi și a parbrizului, în valoare totală de 3.474,93 lei”, se precizează în dosar.
Fiind audiat în calitate de suspect şi de inculpat, acesta a recunoscut săvârşirea faptei, precizând că era sub influenţa băuturilor alcoolice în acel moment şi nu îşi mai aminteşte cu exactitate toate detaliile. De altfel, acesta a ajuns și la închisoare pentru infracțiunea de ultraj comisă la adresa celor 4 polițiști. A fost condamnat definitiv în 4 martie 2021 la 1 an și 3 luni de închisoare cu executare, fiind liberat condiționat în septembrie 2021.
„Fapta săvârşită de inculpat prezintă un pericol social foarte ridicat, nu atât prin prisma urmărilor concrete produse, ci mai ales prin modalitatea în care acesta a acţionat. Astfel, cunoscând că în urma consumului de alcool are un comportament total inadecvat, a tratat cu totală indeferenţă acest aspect şi a aruncat cu toporul spre autospeciala de poliţie cu care poliţiştii s-au deplasat la locul unde acesta se afla nu în mod întâmplător, ci ca să atenueze conflicte generate tot de el. Unul dintre aspectele relevante în ceea ce priveşte persoana inculpatului este trecutul său infracţional, care denotă o specializare a acestuia în comiterea de infracţiuni contra patrimoniului. Practic, pedepsele pe care le-a executat nu doar că nu şi-au atins scopul, ci mai degrabă l-au specializat în perseverenţa sa infracţională”, astfel a fost caracterizat bărbatul de către instanța de judecată.
Actualitate
„Popas prin istorie”, eveniment cultural dedicat Zilei Naționale a României, la Ocna Mureș
Casa de Cultură „Ion Sângereanu” din Ocna Mureș va găzdui, în data de 27 noiembrie 2026, manifestarea culturală „Popas prin istorie”, organizată cu prilejul Zilei Naționale a României.
Evenimentul va începe la ora 16:00 și este organizat cu sprijinul Primăriei orașului Ocna Mureș, al Casei de Cultură „Ion Sângereanu”, al Liceului Teoretic „Petru Maior” și al Școlii Gimnaziale „Lucian Blaga” din Ocna Mureș.
Programul manifestării va include momente artistice și activități dedicate istoriei și identității naționale. Publicul va putea urmări un program de cântece patriotice, o expoziție de picturi și desene realizate de elevii Centrului de Egalitate și Șanse „Asmeea”, precum și un recital de poezie susținut de membrii „Cercului de lectură și creație” din Ocna Mureș.
Prin această manifestare, organizatorii își propun să marcheze apropierea Zilei Naționale prin cultură, artă și implicarea tinerei generații, oferind comunității locale un prilej de celebrare a valorilor și tradițiilor românești.
Constantin PREDESCU
Actualitate
Amenzi de peste 8.000 de lei, în urma unei acțiuni cu efective mărite la Ocna Mureș. Zeci de persoane, verificate de polițiști
Polițiștii din Ocna Mureș au desfășurat o acțiune cu efective mărite, pe raza orașului și a localităților arondate, pentru prevenirea faptelor de violență și menținerea ordinii și siguranței publice. În urma controalelor, au fost aplicate 32 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 8.000 de lei.
Acțiunea a avut loc joi, 12 noiembrie 2026, și a vizat atât prevenirea faptelor săvârșite cu violență, cât și verificarea respectării normelor legale de către participanții la traficul rutier și cetățeni.
Potrivit informațiilor transmise de polițiști, în cadrul activităților au fost efectuate 98 de verificări de persoane, prin intermediul aplicației eDAC, și au fost controlate 71 de autovehicule.
De asemenea, polițiștii au efectuat 15 testări pentru depistarea conducătorilor auto aflați sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Bilanțul acțiunii s-a încheiat cu 32 de abateri contravenționale constatate și sancționate cu amenzi în valoare de peste 8.000 de lei.
Totodată, în cadrul activităților preventive, 26 de persoane implicate în situații conflictuale au beneficiat de consiliere din partea polițiștilor.
Reprezentanții Poliției Române subliniază că prevenirea și combaterea violenței reprezintă un obiectiv prioritar, astfel de acțiuni urmând să contribuie la menținerea unui climat de siguranță în comunitate.
Actualitate
Joi, 12 noiembrie 2026: Campanie de colectare gratuită a deșeurilor electrice și electrocasnice la Ocna Mureș. Preluarea se face direct de la domiciliu
Locuitorii orașului Ocna Mureș, dar și reprezentanții firmelor și instituțiilor, pot scăpa gratuit de aparatele electrice și electrocasnice vechi sau defecte. Campania de colectare este programată joi, 12 noiembrie 2026.
O nouă acțiune de colectare a deșeurilor de echipamente electrice și electronice (DEEE) va avea loc joi, 12 noiembrie, în orașul Ocna Mureș.
Campania se adresează atât persoanelor fizice, cât și celor juridice, care au posibilitatea de a preda gratuit aparatele electrice și electrocasnice vechi, uzate sau defecte, pentru a fi reciclate în condiții corespunzătoare.
Printre echipamentele acceptate se numără frigiderele, mașinile de spălat, televizoarele, aspiratoarele și aparatele electrice de mici dimensiuni utilizate în gospodărie.
Un avantaj al campaniei este faptul că preluarea deșeurilor se realizează gratuit, direct de la domiciliul persoanelor fizice sau de la sediul firmelor și instituțiilor participante.
Cei interesați pot solicita ridicarea echipamentelor la numărul de telefon 0755 406 406, unde pot programa preluarea acestora.
Acțiunea este organizată de RoEcollect, în parteneriat cu Primăria orașului Ocna Mureș.
Campania oferă comunității locale posibilitatea de a elimina responsabil aparatele electrice și electrocasnice de care nu mai are nevoie, contribuind astfel la protejarea mediului și la valorificarea materialelor reciclabile.
-
Actualitateacum 5 luni
Femeie de 29 de ani din Ocna Mureș, condamnată la închisoare cu excutare pentru trafic de droguri, reținută de polițiști și dusă la Penitenciarul Aiud
-
Din Județacum 7 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | ocnamuresinfo.ro
-
Actualitateacum 5 luni
Accident grav, pe strada Lungă din Ocna Mureș: două persoane au ajuns la spital
-
Actualitateacum 5 luni
Tânăr de 21 de ani din Unirea, condamnat la închisoare cu executare, reținut de polițiști și dus la Penitenciarul Aiud
-
Din Județacum 7 luni
Mesaje de Florii 2025. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | ocnamuresinfo.ro
-
Știri din zonăacum 5 luni
Bărbat de 31 de ani din Noșlac, condamnat la închisoare cu executare, reținut de polițiștii din Ocna Mureș și dus la Penitenciarul Aiud
-
Mondenacum 7 luni
MESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | ocnamuresinfo.ro
-
Actualitateacum 5 luni
Un bărbat de 70 de ani a decedat, după ce a căzut de la etajul III al unui bloc din Ocna Mureș



