Rămâi conectat

Sport

Alpar Meszaros, numit director tehnic la CS Ocna Mureș

Publicat

în

Noile reglementări impuse de Federația Română de Fotbal în privința licențelor antrenorilor au ecouri și în fotbalul județean. Astfel CS Ocna Mureș are din această săptămână un nou director tehnic – pe Alpar Meszaros.

Gruparea din orașul salin a decis să efectueze această modificare în structura staff-ului tehnic pentru a nu mai fi probleme, după ce la meciul inaugural din 2023, 0-3 acasă cu CSM Unirea Alba Iulia, Dan Roman nu a avut voie să ofere indicații de la marginea terenului. În consecință, s-a încheiat colaborarea cu Valentin Șandru, cel care acoperea în documente postul de antrenor principal, întrucât respectivul nu poate participa la meciuri.

Dan Roman este înscris la Chișinău pentru obținerea Licenței B, dar va mai intra și în teren în această primăvară, întrucât “lanterna roșie” are și probleme de efectiv, după rezilierea contractului cu Ceaca (pentru manifestări nesportive, ca să ne exprimăm elegant, la adresa spectatorilor din Ocna Mureș, la partida din 11 martie).

Alpar Meszaros va fi prezent sâmbătă la partida CS Ocna Mureș – ACS Tg. Mureș, din ultima rundă a sezonului regular a Seriei 9. Alpar Meszaros (58 de ani) și-a făcut junioratul la “U” Cluj, a mai evoluat la Dinamo și la diverse echipe din Germania. A activat ca antrenor la diverse echipe din zonă, Unirea Dej, Unirea Jucu, AFC Odorheiu Secuiesc, Someșul Dej, iar în vară a fost instalat președinte la Minerul Ocna Dej (locul 6 în Seria 10).




Publicitate
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sport

Teodora Damian, golghetera Campionatului European Universitar din Italia: 53 de goluri în șase meciuri

Publicat

în

Handbalista Teodora Damian (19 ani), originară din Războieni-Cetate, continuă să impresioneze la cel mai înalt nivel. Legitimată la Minaur Baia Mare, sportiva a încheiat Campionatul European Universitar de handbal, desfășurat la Salerno (Italia), în postura de golgheteră a competiției, cu 53 de goluri marcate în șase meciuri, o medie de aproape nouă reușite pe partidă.

Teodora Damian a fost și căpitanul echipei Universitatea Politehnica București, reprezentanta României în competiția feminină, formație care a încheiat turneul pe locul al cincilea. În competiția masculină, Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava a cucerit titlul european.

Performanța vine la doar o lună după un alt rezultat remarcabil. La Campionatul Mondial Under 20 din China, handbalista din Alba a fost a doua marcatoare a întrecerii, cu 55 de goluri, fiind desemnată de trei ori MVP-ul meciului.

Parcurs excelent în Italia

Echipa Universității Politehnica București a câștigat grupa preliminară după victoriile cu:

Humboldt Berlin – 51-14 (Teodora Damian – 9 goluri);
Norwegian University – 31-26 (12 goluri);
University Rouen – 41-31 (7 goluri).

În sferturile de finală, româncele au fost învinse la limită de University Minho (Portugalia), scor 31-32, după un final dramatic. Teodora Damian a înscris de șapte ori.

În meciurile de clasament pentru locurile 5-8, echipa din România a obținut două victorii:

48-35 cu University Zagreb, meci în care Teodora a marcat 12 goluri;
35-28 cu University Mainz, partidă în care handbalista din Alba a înscris de șase ori.

Cu 53 de goluri în șase partide, Teodora Damian și-a trecut în palmares un nou titlu individual important, confirmând statutul de una dintre cele mai valoroase tinere handbaliste ale României.




Citește mai mult

Sport

Teodora Damian, starul României la CM U20 de handbal: 40 de goluri și două titluri de MVP

Publicat

în

Teodora Damian, talentata handbalistă originară din Războieni-Cetate, continuă să impresioneze la Campionatul Mondial Under 20 din China. Jucătoarea din Alba este cea mai eficientă handbalistă a României și principala marcatoare a reprezentativei „tricolore”.

Evoluțiile sale excelente au fost răsplătite cu două distincții de MVP al meciului. Prima a venit după confruntarea din grupa preliminară cu Germania, iar cea de-a doua după succesul cu Coreea de Sud, scor 26-22, din ultima etapă a grupei principale, partidă în care a înscris patru goluri.

În primul meci din turneul de clasament pentru locurile 9-12, România a fost învinsă la limită de Polonia, scor 24-25 (10-10). Chiar dacă s-a accidentat în prima repriză, Teodora Damian a fost din nou cea mai bună marcatoare a echipei, cu nouă goluri.

Reprezentativa României va disputa ultimul meci al competiției pentru ocuparea locurilor 11-12, împotriva Cehiei. Până în acest moment, Teodora Damian a acumulat 40 de goluri la Campionatul Mondial din China, reușind aproape un sfert din totalul golurilor marcate de naționala României la turneul final.




Citește mai mult

Sport

Teodora Damian, handbalista originară din Războieni-Cetate, MVP-ul Trofeului Carpați Niro la tineret feminin

Publicat

în

Handbalista Teodora Damian, originară din Războieni Cetate, a avut evoluții remarcabile la Trofeul Carpați Niro la tineret feminin, de la Târgu Mureș.

Jucătoarea originară din Alba a fost desemnată MVP-ul turneului, fiind și golgheterul reprezentativei tricolore, cu 18 reușite în 3 partide, în plus fiin desemnată și cea mai bună jucătoare a confruntărilor cu Polonia (5 goluri) și Danemarca (8 goluri)! Sunt performanțe remarcabile care dovedesc potențialul uriaș al echipierei formației Minaur Baia Mare

Naţionala de handbal feminin tineret a României a încheiat, participarea la Trofeul Carpaţi, cu un bilanţ de două victorii şi o remiză, la fel ca Danemarca. Danemarca şi România împart primele două locuri, ambele cu câte 5 puncte, urmate de Polonia (2) şi Croaţia (0). Rezultatele turneului: Danemarca – Croaţia 29-20, România – Polonia 32-28, Polonia – Danemarca 21-29, România – Croaţia 32-23, Croaţia – Polonia 19-21 şi Danemarca – România 24-24.

Teodora a revenit pe teren la începutul anului după ce în septembrie a fost supusă unei intervenții chirurgicale complicate la ligamentele cotului drept (cel de aruncare), urmată de 4 luni de recuperare

„Diamantul” din Alba este o obișnuită a loturilor „tricolore”, va împlini 20 de ani în luna decembrie și din 2024 evoluează pentru Minaur Baia Mare (locul 7 în Liga Florilor). În primul sezon a reușit să marcheze 31 de goluri în 20 de partide, iar apoi a intervenit acea accidentare și perioada de recuperare. În stagiunea curentă a cunoscut și botezul competiților continentale, în European League, cu 6 reușite.

Anul trecut, la Campionatul European Under 19 a fost cea mai bună jucătoare a României, fiind a treia în topul marcatoarelor, cu 62 de goluri înscrise în 8 meciuri. După aceste evoluții excelente a venit o convocare onorantă la o acțiune a naționalei României de seniori, pentru un stagiu de pregătire.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

ocnamuresinfo, stiri ocnamures, informatii ocnamures