Rămâi conectat

Administrație

Administrația locală din Ocna Mureș estimează ca revovarea Casei de Cultură va costa aproximativ 27000 de euro

Publicat

în

Administrația locală din Ocna Mureș a lansat licitația pentru contractul de lucrări reparații interioare la Casa de Cultură. Valoarea estimată a lucrărilor este de 120.900 de lei fără TVA (aproximativ 27.000 de euro), bani ce provin din bugetul orașului.

casa-de-cultura-ocna-muresLucrările trebuie finalizate în 2 luni de la semnarea contractului iar garanția oferită de executant este de 24 de luni.

Potrivit memoriului de arhitectură, clădirea a fost modernizată ultima oară în anul 2002, când destinaţia clădirii a fost schimbată din cinematograf  în Casă de Cultură.

Sunt prevăzute lucrări de schimbare a finisajelor și a mobilierului din sala de spectacole; realizarea unor trepte pe zona de scaune pentru o mai bună vizibilitate; amenajarea unei copertine care să protejeze intrarea principală şi schimbarea finisajelor pe scara de acces; amenajarea curţii interioare cu propunerea unei copertine care sa protejeze accesele în clădire.

Sala de spectacole se propune a fi amenajată în trepte pe zona de scaune, pentru o mai buna vizibilitate. Mobilierul va fi înlocuit cu scaune rabatabile. Pardoseala existentă va fi înlocuită cu una din rășină epoxidică autonivelantă, uşor de întreţinut şi rezistentă la trafic intens. De asemenea, pardoseala de pe scenă va fi şi ea înlocuită cu una din podele, lăcuită cu lacuri rezistente la uzură.

Accesul principal va fi protejat cu o copertină din sticlă pe structură metalică, în cadrul căreia se va integra un panou de afișaj. Gresia de pe scara de acces, în prezent puternic degradată, va fi înlocuită cu o gresie de exterior antiderapantă.

Curtea interioară va fi amenajată în trei zone distinct: zona de circulaţie (existentă) care va fi protejată parţial de un portic din tablă fălţuită şi care va fi pavată cu dale din beton, zona dinspre stradă destinată parcării auto pentru aprovizionare, mai joasă decât restul curţii – pavată cu dale înierbare şi zona de odihnă, retrasă de la stradă, prevăzută cu bancuţe personalizate va fi pavată cu dale din beton intercalate cu fâşii de gazon. Accesul persoanelor cu dizabilităţi se va face prin curte, prin intermediul unei rampe, direct în sala de spectacole.

Clădirea reprezintă o dotare public-urbană de mare importanţă atât ca poziţie cât şi ca funcţiune. Soluţiile propuse doresc o îmbunătăţire atât la nivel funcţional cât şi la nivel estetic. Abordarea arhitecturală este una discretă, care introduce în aspectul clădirii existente câteva linii contemporane. Modernizarea se va simţi în special la nivelul materialelor propuse, în ton cu tendinţele actuale”, precizează reprezentantul firmei de arhitectură care a întocmit proiectul.




Administrație

Reabilitarea centurii Ocna Mureș: investiție pentru infrastructură și dezvoltarea turismului la Băile Sărate

Publicat

în

Lucrările de reabilitare completă a centurii orașului Ocna Mureș au început, într-un context în care dezvoltarea infrastructurii reprezintă unul dintre factorii importanți pentru susținerea turismului și a economiei locale.

Accesul către Băile Sărate Ocna Mureș este asigurat prin mai multe rute județene și naționale. Dinspre județul Cluj, principala legătură este DN1 – Unirea – Ocna Mureș. Dinspre județul Mureș, accesul se poate face pe ruta Fărău – Ocna Mureș, în timp ce dinspre județul Sibiu există traseul Cetatea de Baltă – Jidvei – Sânmiclăuș – Fărău – Ocna Mureș, pe DJ 107V.

Consiliul Județean Alba a decis reabilitarea completă a centurii orașului Ocna Mureș, proiect considerat necesar în perspectiva dezvoltării orașului și a extinderii complexului Băilor Sărate. Investiția vine în contextul proiectelor de dezvoltare derulate la nivel local și al creșterii interesului turistic pentru această zonă.

Băile Sărate Ocna Mureș reprezintă unul dintre obiectivele turistice importante ale județului Alba și au devenit, în ultimii ani, un punct de referință pentru turismul balnear din regiune. Dezvoltarea infrastructurii rutiere este de natură să contribuie la îmbunătățirea accesului și la susținerea activităților economice generate de turism.

Evoluția lucrărilor de pe centura orașului Ocna Mureș va putea fi urmărită pe parcursul desfășurării proiectului, prin informații și imagini de la fața locului.




Citește mai mult

Administrație

Ocna Mureș are propriul serviciu de transport public: trei autobuze electrice și un microbuz au intrat în circulație

Publicat

în

Locuitorii din Ocna Mureș beneficiază, începând de astăzi, de un nou serviciu de transport public local, operat de o societate înființată de administrația locală. Sistemul de transport este deservit de trei autobuze electrice, achiziționate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), și de un microbuz transferat în administrarea noii societăți.

Transportul nu va deservi doar orașul Ocna Mureș, ci și comunele Unirea și Lunca Mureșului, în cadrul unei Asociații de Dezvoltare Intercomunitară (ADI).

Primarul orașului Ocna Mureș, Silviu Vințeler, a declarat pentru ziarulunirea.ro că fiecare autobuz are o capacitate de 52 de locuri și că toate mijloacele de transport sunt pregătite pentru exploatare.

„Sunt autobuze electrice, cumpărate prin Programul PNRR. Sunt trei autobuze electrice, cu o capacitate de 52 de persoane. Mai avem un microbuz, care, prin contractul de delegare a gestiunii, aprobat acum trei luni prin hotărâre de Consiliul Local, a fost transferat la societatea de transport”, a declarat edilul pentru ziarulunirea.ro.

Societatea funcționează cu toate licențele necesare

Potrivit primarului, noua societate de transport deține toate autorizațiile necesare și va adapta programul de circulație în funcție de nevoile locuitorilor din cele trei localități.

„Începând de astăzi, societatea de transport funcționează cu toate licențele valabile și încercăm să dezvoltăm transportul local și pe comuna Unirea și Lunca Mureșului (…). Am discutat deja cu primarii pentru a adapta programul de transport în funcție de nevoile cetățenilor”, a precizat Silviu Vințeler.

La rândul său, managerul de transport al societății, Stoica Alin Sebastian, a confirmat că operatorul a obținut toate avizele și licențele necesare pentru desfășurarea activității.

Program adaptat inclusiv pentru elevi și călătorii cu trenul

Conducerea societății lucrează la stabilirea unui program de circulație care să asigure legături cu trenurile din stația Unirea Haltă, dar și transportul elevilor odată cu începerea noului an școlar.

Potrivit managerului de transport, obiectivul este ca elevii să poată ajunge la timp la cursuri și să beneficieze de curse regulate și după terminarea programului școlar.

ADI-ul ar putea fi extins

Noua societate, Serviciul Public de Transport SRL Ocna Mureș–Unirea–Lunca Mureșului, funcționează în cadrul unei Asociații de Dezvoltare Intercomunitară înființate de cele trei administrații locale.

Primarul Silviu Vințeler a anunțat că există discuții pentru extinderea ADI-ului și către comunele Fărău și Noșlac, însă acest lucru va necesita achiziționarea a încă două autobuze electrice.

Autobuze electrice, moderne și accesibile

Mijloacele de transport sunt în proprietatea orașului Ocna Mureș și sunt administrate de noua societate în baza unui contract de delegare a gestiunii.

Edilul susține că noul serviciu reprezintă un pas important înainte față de vechiul sistem de transport.

„Autobuzele sunt noi, sunt electrice, nu poluează și oferă condiții moderne de călătorie. Sunt accesibile atât persoanelor cu dizabilități, cât și persoanelor în vârstă”, a declarat primarul.




Citește mai mult

Administrație

Cum răspunde Ocna Mureș crizei energetice: iluminat LED și dimare automată în tot orașul

Publicat

în

În contextul apelului lansat de Guvernul interimar condus de Ilie Bolojan pentru eficientizarea consumului de energie în instituțiile publice, din cauza crizei energetice, administrația locală din Ocna Mureș susține că a implementat deja soluții care contribuie la diminuarea consumului de electricitate.

Primarul Silviu Vințeler a declarat că sistemul de iluminat public din oraș este modernizat integral, fiind alcătuit exclusiv din corpuri de iluminat cu tehnologie LED, atât în Ocna Mureș, cât și în localitățile aparținătoare.

Potrivit edilului, sistemul este dotat și cu funcție de dimare automată, care reduce intensitatea luminoasă în anumite intervale orare, în funcție de necesități. Astfel, consumul de energie poate fi diminuat cu până la 50%, fără ca iluminatul public să fie oprit.

„Avem iluminatul public modernizat în totalitate. Dimarea se face automat, reducând consumul cu până la 50%. Toate lămpile din orașul Ocna Mureș și din satele aparținătoare sunt becuri cu LED economice”, a declarat primarul Silviu Vințeler.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

ocnamuresinfo, stiri ocnamures, informatii ocnamures