Actualitate
40 de adulți cu handicap din Ocna Mureș vor fi îngrijiți de Asociația „Filantropia Ortodoxă” Alba Iulia
Asociația „Filantropia Ortodoxă” Alba Iulia a fost declarată câștigătoare a procedurii de achiziție a serviciilor sociale rezidențiale pentru 40 de adulți cu handicap în cadrul Centrului de Îngrijire și Asistență pentru Persoane Adulte cu Dizabilități (CIAPAD) Ocna Mureș, rezultă dintr-un raport al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Alba întocmit pe 4 ianuarie, după evaluarea ofertelor.
Potrivit sursei citate, la licitație s-au mai prezentat Asociația „Un Pas Înainte Alexandra” Aiud și asocierea dintre Asociația „Seniorii noștri” Alba Iulia – lider și Fundația de Abilitare „Speranța” Timișoara.
Valoarea estimată fără TVA a fost cuprinsă între 4.747.920 – 9.495.840 lei, fără TVA, adică cel mult 79.132 de lei/benficiar/an. Cei 3 ofertanți au propus următoarele sume: „Un Pas Înainte Alexandra” Aiud – 4.536.000 de lei, „Filantropia Ortodoxă” – 5.472.000 de lei, iar asocierea amintită – 6.624.000 de lei. Cu toate că în urma evaluării propunerilor financiare asociația aiudeană s-a aflat pe primul loc, având 40 de puncte, după evaluarea criteriilor de calitate Asociația „Filantropia Ortodoxă” a trecut în frunte, în plus cu 3,15 puncte față de principala contracandidată și cu peste 10 puncte comparativ cu asocierea celor două ONG-uri.
Astfel, „Filiantropia Ortodoxă” Alba Iulia va presta în următoarele 36 de luni servicii sociale pentru cei 40 de adulți cu handicap din cadrul CIAPAD Ocna Mureș.
CIAPAD Ocna Mureș funcţionează în imobilul situat pe str. Mihai Viteazul nr. 55 din oraș și corespunde standardelor specifice minime obligatorii de calitate prevăzute de Ordinul nr. 82/2019. Dotările specifice centrului rezidenţial sunt adecvate şi adaptate persoanelor adulte cu dizabilităţi.
Clădirile cu destinaţia spaţii de locuit, bucătărie, sală de mese au o suprafaţă totală desfăşurată de 1.517,19 mp şi terenul aferent are o suprafaţă de 5.850 mp. Bunurile imobiliare aparţin domeniului public al judeţului Alba şi au fost date în administrarea DGASPC Alba prin Hotărârea Consiliului Judeţean Alba nr. 256/24.08.2017.
Având în vedere că Asociația „Filantropia Ortodoxă” Alba Iulia are statut de utilitate publică, potrivit HG nr. 452/2016, aceasta nu va mai fi nevoită să plătească taxa de închiriere, de 3,31 lei/nip/lună pentru construții şi 0,35 lei/mp/lună pentru teren, spaţiul în care va funcţiona serviciul rezidenţial precum şi toate dotările vor fi acordate cu titlu gratuit de către DGASPC Alba.
Actualitate
Bărbat de 58 de ani din Ocna Mureș cercetat de polițiști, după ce a condus băut și s-a răsturnat cu autoturismul pe DJ 107G, la Căptălan
Un bărbat, în vârstă de 58 de ani, din localitatea Ocna Mureș, în timp ce conducea un autoturism, ar fi pierdut controlul asupra acestuia și a intrat în coliziune cu un cap de pod, răsturnându-se, ulterior, pe partea carosabilă.

În urma testării acestuia, cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,81 mg/litru alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care va fi condus la spital, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate.
Actualitate
Cum s-a petrecut accidentul rutier produs pe strada Lungă din Ocna Mureș, în urma căruia doi bărbați au ajuns la spital
Un accident rutier soldat cu rănirea a două persoane a avut loc în dimineața zilei de 2 iulie 2026, pe strada Lungă din orașul Ocna Mureș.

Potrivit informațiilor transmise de polițiști, în jurul orei 07:40, un tânăr de 18 ani din Ocna Mureș, aflat la volanul unui autoturism care circula dinspre strada Islazului către centrul orașului, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare. Autoturismul a lovit un cap de pod aflat pe partea dreaptă a carosabilului, după care s-a răsturnat pe șosea.
În urma impactului, doi pasageri din autoturism, bărbați în vârstă de 52 și 54 de ani, ambii din Ocna Mureș, au suferit leziuni și au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a indicat că acesta nu consumase alcool.
Polițiștii au deschis un dosar penal și continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul.
Actualitate
Accident grav, pe strada Lungă din Ocna Mureș: două persoane au ajuns la spital
Secția de Pompieri Aiud intervine pentru acordarea primului ajutor medical și efectuarea operațiunilor de descarcerare în urma unui accident rutier produs la ieșirea din localitatea Ocna Mureș, în direcția Fărău.

Potrivit informațiilor primite, în accident este implicat un autoturism, iar două persoane ar fi rămas încarcerate. Din primele date, acestea sunt conștiente.
La locul intervenției au fost mobilizate o autospecială de stingere cu apă și spumă, un echipaj de prim ajutor, două ambulanțe SAJ și un echipaj al SVSU Ocna Mureș.
UPDATE 1: „Traficul rutier este îngreunat pe strada Lungă, pe raza orașului Ocna Mureș, la ieșirea din localitatea Fărău, din cauza unui eveniment rutier. Din primele date, ar fi vorba despre un autoturism care ar fi ieșit în afara părții carosabile. Două persoane ar fi suferit leziuni corporale. Polițiștii s-au deplasat la fața locului pentru efectuarea cercetărilor și fluidizarea traficului rutier”, a trasmis IPJ Alba.
UPDATE 2: „Până la sosirea pompierilor militari, cele 2 persoane blocate în autoturism au fost extrase de către echipajul medical din cadrul SAJ Alba. Ca urmare a accidentului, au fost asistate medical 3 persoane, ulterior fiind transportate la spital, conștiente, cooperante”, a transmis ISU Alba.
-
Actualitateacum 2 săptămâniFemeie de 29 de ani din Ocna Mureș, condamnată la închisoare cu excutare pentru trafic de droguri, reținută de polițiști și dusă la Penitenciarul Aiud
-
Din Județacum 3 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | ocnamuresinfo.ro
-
Actualitateacum o săptămânăAccident grav, pe strada Lungă din Ocna Mureș: două persoane au ajuns la spital
-
Din Județacum 3 luniMesaje de Florii 2025. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | ocnamuresinfo.ro
-
Actualitateacum 2 săptămâniTânăr de 21 de ani din Unirea, condamnat la închisoare cu executare, reținut de polițiști și dus la Penitenciarul Aiud
-
Mondenacum 3 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | ocnamuresinfo.ro
-
Știri din zonăacum o săptămânăBărbat de 31 de ani din Noșlac, condamnat la închisoare cu executare, reținut de polițiștii din Ocna Mureș și dus la Penitenciarul Aiud
-
Actualitateacum 12 luniURARI, FELICITARI şi MESAJE de La mulţi ani de Sfântul Ilie 2025 | ocnamuresinfo.ro
