Rămâi conectat

Sport

21 de jucători prezenți la reunirea lotului CS Ocna Mureș. Alexandru Giurgiu – prezent, dar fără a se antrena

Publicat

în

CS Ocna Mureș este a doua divizionară terță din Alba care și-a reluat antrenamentele, în această după-amiază fiind prevăzută, la lumina reflectoarelor,  prima ședință de pregătire pe stadionul din localitatea salină.

21 de jucători au fost prezenți la reunire, alături de aceștia fiind și mijlocașul Alexandru Giurgiu, care însă nu s-a antrenat, invocând motive medicale. Căpitanul ocnamureșenilor în toamna trecută vrea să plece în această iarnă, fiind decis să facă pasul spre despărțire, deși mai are contract până la finele campionatului, având oferte clare de la CSM Unirea Alba Iulia și CS Universitatea Alba Iulia.

„Mai căutăm jucători, asta e clar, iar despre situația lui Giurgiu, sper să o rezolve conducerea. În actuala situație, toată lumea are de pierdut, dar în primul rând el. Vrem să ne antrenăm cât mai bine pentru a ne atinge obiectivele. Trebuie să reglăm problemele în defensivă, dar și în privința pregătirii fizice, pentru a nu mai avea acele căderi din reprizele secunde”, a concluzionat Dan Roman

Au răspuns „prezent” apelului făcut de antrenorii Dan Roman și Nicolae Suciu următorii: Fl. Stângă (deocamdată pe loc, deși e posibil să revină la Viitorul Cluj), M. Țăranu – A. Țăranu, D. Mic, Bucșa, Cimpoieșu – Cioargă, Socaci, Oprinca, Guț, G. Goronea, Căt. Creț – D. Ghiță, Ceaca, Ad. Coman, plus juniorul Sebastian Toth (n. 2006, mijlocaș), și nou-veniții Potra, Haiduc, Cos. Năcreală și D. Maier, dar și clujeanul Răzvan Pop (mijlocaș dreapta, 26 de ani), fost în județul Satu Mare, ce va fi testat în această perioadă. A absentat, din motive medicale, Al. Kiraly, ce nu va juca în această primăvară întrucât a suferit o intervenție chirurgicală la genunchi, în decembrie, la Budapesta.

Din postură de “lanternă roșie” a Seriei 9 din Liga 3, cu o zestre precară strânsă în 15 etape, doar 9 puncte (spre comparație, în 2021 se ierna pe poziția a 6-a, cu 16 puncte), “alb-albaștrii” au în față o primăvară fierbinte și complicată, misiunea fiind de evitare a retrogradării.

Până în prezent au fost rezolvate 3 achiziții, fundașii Potra (ex-Gloria Bistrița), Haiduc (revenit din Italia, de la muncă) și Cos. Năcreală (CSU Alba Iulia), fiind foarte aproape de a semna și portarul aiudean David Maier (Inter Unirea). Au mai plecat Cadar (i s-a dat dezlegarea, probabil la Victoria Carei), Gorba (CSM Satu Mare), Paleoca (CSU Alba Iulia), ultimii doi fiind titulari în prima parte a campionatului, dar și Coltor (la care s-a renunțat în tur)

Echipa condusă de Dan Roman și-a stabilit și programul partidelor de verificare din această perioadă, după cum urmează: o dublă cu Retezatul Hațeg (28 ianuarie și 4 februarie), Viitorul Vama Seacă (11 februarie), CFR Cluj II (18 februarie), S[n[tatea Cluj (probabil, 25 februarie), Gloria Bistrița (ultima repetiție, în 4 martie, pe teren propriu, contra echipei ex-uniristului Adrian Falub, ldierul Seriei 10).

FOTO: ARHIVĂ




Sport

„Soda dragă”, înfrângere în fața liderului: Industria Galda – CS Ocna Mureș 3-1 (2-1)

Publicat

în

CS Ocna Mureș a cedat cu 1–3 (1-2) în deplasarea de la Industria Galda, formația care conduce clasamentul SuperLigii Alba. „Soda dragă” nu a reușit să obțină un rezultat pozitiv în fața liderului, într-o partidă decisă în mare măsură de eficiența ofensivă a gazdelor.

Vlad Domșa a fost omul meciului pentru Industria Galda, atacantul reușind toate cele trei goluri ale liderului și trecându-și în cont un hat-trick.

CS Ocna Mureș a încheiat partida în inferioritate numerică, după ce Coltor a fost eliminat în minutul 90+3.

Astfel, Industria Galda își consolidează poziția de lider al Superligii Alba, în timp ce CS Ocna Mureș părăsește terenul învinsă în duelul cu prima clasată.




Citește mai mult

Sport

Victorie muncită pentru „Soda dragă”, într-un meci cu două eliminări: CS Ocna Mureș – ACS Valea Frumoasei 1-0 (1-0)

Publicat

în

CS Ocna Mureș a obținut, sâmbătă, o victorie importantă pe teren propriu, scor 1-0 (1-0), în partida disputată împotriva formației ACS Valea Frumoasei.

Unicul gol al întâlnirii a fost înscris de Eduard Fuli, într-un meci echilibrat și disputat, în care cele două formații au rămas în inferioritate numerică încă din minutul 20.

Florin Socaci, de la CS Ocna Mureș, și Fulea, de la ACS Valea Frumoasei, au fost eliminați în urma unei altercații de pe teren. Potrivit reprezentanților formației din Ocna Mureș, incidentul a avut loc după ce jucătorul gazdelor ar fi fost scuipat de adversar.

În ciuda eliminărilor, partida a continuat într-o notă de luptă, iar formația din Ocna Mureș a reușit să-și păstreze avantajul până la fluierul final. Cele trei puncte au rămas astfel în contul gazdelor.

Partida a consemnat și revenirea în lotul formației din Ocna Mureș a atacantului Alin Gherman, jucător crescut de club și revenit la echipă după o perioadă îndelungată petrecută la Inter Unirea.

Victoria a venit într-o zi specială pentru familia clubului, colegul și golgheterul echipei, Claudiu Coltor, sărbătorindu-și căsătoria.

La final, reprezentanții CS Ocna Mureș le-au transmis felicitări jucătorilor pentru dăruirea arătată pe teren, precum și staffului tehnic, și le-au mulțumit spectatorilor care au fost prezenți la stadion.




Citește mai mult

Sport

Derby cu șase goluri și răsturnări spectaculoase de situație: Inter Unirea – CS Ocna Mureș 3-3 (2-2)

Publicat

în

Inter Unirea și CS Ocna Mureș au încheiat la egalitate, 3-3, într-o partidă cu nu mai puțin de șase goluri și cu o desfășurare de infarct: de la 2-0 pentru gazde, la 2-3 pentru „Soda dragă” și, în final, 3-3.

Prima repriză a fost una spectaculoasă, cu patru goluri și numeroase momente de poartă. Unul dintre protagoniști a fost Chișu, autorul unei „duble” împotriva fostei sale formații. De asemenea, au înscris împotriva fostelor echipe A. Bălan, pentru CS Ocna Mureș, și Paleoca, în tricoul Interului.

Aflată la a doua deplasare consecutivă, „Soda dragă” a avut forța să revină de la 0-2. Ocnamureșenii au întors rezultatul și au preluat conducerea, 3-2, însă avantajul nu a rezistat până la final.

Inter Unirea a restabilit egalitatea în minutul 89, în urma unei lovituri de la 11 metri. Decizia de acordare a penalty-ului a fost însă vehement contestată de formația vizitatoare, care a considerat faza discutabilă.

Astfel, derby-ul s-a încheiat 3-3, după un meci în care ambele formații au trecut, pe rând, prin postura de echipă aflată în avantaj.

Confruntările directe din ediția precedentă au fost adjudecate de formația din Curbă, care s-a impus în ambele partide, 3-0 și 2-1, ultima victorie fiind obținută chiar în etapa de închidere a campionatului.

 

FOTO: Szilágyi Péter




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

ocnamuresinfo, stiri ocnamures, informatii ocnamures