Rămâi conectat

Administrație

2019 este anul în care „Băile Sărate” din Ocna Mureș vor renaște din propria lor cenușă, asemenea legendarei păsări Phoenix

Publicat

în

”Băile Sărate”, simbolul orașului Ocna Mureș aproape 100 de ani, renasc din propria lor cenușă, asemenea păsării Phoenix. Clădirea veche a băilor sărate, pe care generațiile mai vechi o păstrează încă în memorie, a fost dată în folosință în 1917 și prin activitatea ei a pus orașul pe harta europeană a stațiunilor balneo-climaterice, până în anul 2000.

Apoi construcția a dispărut încetul cu încetul. În vechiul parc, obosit și el de atâta ”interes investițional”, până mai ieri trăiau doar amintirile. Realitatea anului 2018 oferă acum o construcție nouă, sub aripa castelului Teleki și a cartierului Uioara de Sus. Noua construcție – ”Baza de Tratament și Agrement în Ocna Mureș”, reprezintă principala investiție a administrației liberale din Ocna Mureș și din județul Alba. Noua bază de tratament este fericitul produs al parteneriatului dintre Consiliul Local Ocna Mureș și Consiliul Județean Alba, pentru revigorarea orașului Ocna Mureș din punct de vedere turistic și balneo-climateric. ”

Peste 27.000.000 lei reprezintă valoarea acestei investiții pe care dorim să o finalizăm la jumătatea anului 2020”, spune primarul orașului Ocna Mureș, Silviu Vințeler. Dar până la demararea lucrărilor la complexul Băilor Sărate, în oraș s-au mai făcut multe: au început lucrările de reabilitare pentru modernizarea a 9 străzi (tronsonul 2). Au intrat în reabilitare străzile Înfrățirii, Teiului, Murgului, Viitorului, Ion Ghica, Plopilor, Zorilor, 13 Septembrie și Măgurii, practic toate străzile secundare din Uioara de Sus ce nu erau încă modernizate. A

ceastă investiție este de aproape 4,5 milioane de lei. Tot în acest an s-au făcut și lucrări de modernizare a rețelei de apă și canalizare în Uioara de Jos, acesta fiind primul pas pentru a moderniza străzile laterale din zonă. Lucrările de modernizare a străzilor Piața Izvor, Libertății, Crângului, Viilor, Nouă, Livezilor, Potcoavei, Octavian Goga, Florilor, Zefirului, Câmpului și Șesului din orașul Ocna Mureș înseamnă aproape 13 milioane de lei și sunt deja contractate de executant.

Piața industrială de pe strada Nicolae Iorga se va muta în locul numit ”curtea IGO”, unde lucrările sunt în desfășurare. 560.000 lei este valoarea investiției. Lucrările de modernizare pe străzile Mihai Viteazu, Râului, Vadului, Șt. O. Iosif, Memorandumului continuă.

Investiția este de peste 7 milioane de lei. Lucrările de modernizare a străzilor din orașul Ocna Mureș presupun și executarea de rigole, trotuare, spații verzi. Sunt lucrări mari, de amploare, care necesită timp pentru a fi finalizate. lCare sunt planurile administrației din Ocna Mureș pentru 2019

Primarul Silviu Vințeler informează că vor fi continuate lucrările de modernizare începute, atât în zona centrală, cât și în Uioara de Sus și Uioara de Jos. Vor începe lucrările la trei parcuri din orașul Ocna Mureș. Proiectul presupune schimbarea totală a imaginii parcurilor respective, cu design futurist, spații verzi utile și mobilier urban de calitate. Vor începe lucrările pentru rețeaua de apă și canalizare în Războieni Cetate, lucrare cuprinsă în proiectul ”Extinderea și reabilitarea infrastructurii de apă și apă uzată în județul Alba”. Valoarea lucrărilor este de 7,4 milioane de euro, fonduri europene.

Reparațiile și consolidările la Școala Primară din Cisteiu de Mureș sunt aproape gata, la fel și la Școala Primară din Uioara de Sus. ”Ne propunem să atragem fonduri europene de peste 5.500.000 euro. Prin aceste fonduri se vor construi două blocuri de locuințe, se vor moderniza străzile din zona Rât, Abatorului tronsonul spre strada Stăvilar, strada Unirii”, completează primarul Vințeler. Nicoleta


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ocna Mureș Info și pe GOOGLE NEWS


Administrație

Lucrări de renovare la etajele I și II ale Liceului Teoretic „Petru Maior” Ocna Mureș

Publicat

în

Liceul Teoretic „Petru Maior” Ocna Mureș se află într-o etapă importantă de transformare, iar ucrările de renovare au intrat pe ultima sută de metri la etajele I și II, care sunt aproape finalizate, urmând să ofere elevilor și profesorilor săli moderne, luminoase și adaptate nevoilor actuale, a anunțat, vineri, 5 septembrie 2025, primarul orașului Ocna Mureș, Silviu Vințeler.

„Modernizarea liceului nu înseamnă doar renovarea clădirii, ci și o îmbunătățire a condițiilor de învățare. Laboratoarele de fizică, chimie, biologie și informatică vor fi dotate cu aparatură și tehnologie nouă, elevii vor avea la dispoziție echipamente IT performante, iar mobilierul va fi modern și confortabil.

Acest proiect este un exemplu concret de colaborare între administrația locală și resursele europene, în beneficiul copiilor și al comunității. Dorim ca la începutul noului an școlar copiii să pășească într-o școală renovată, primitoare și adaptată nevoilor lor.

Investiția în educație este o investiție în viitor, iar împreună construim un mediu mai bun pentru generațiile care vin”, a transmis primarul orașului Ocna Mureș.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ocna Mureș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Administrație

Băile Sărate Ocna Mureș, extinse prin supraetajare. Vezi ce se schimbă

Publicat

în

Pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Județean Alba, din data de 29 iulie 2025, se află și un proiect de hotărâre privind aprobarea documentației și a indicatorilor tehnico-economici faza Documentaţie de avizare a lucrărilor de intervenţii (DALI) ai obiectivului de investiții „Extindere cu supraetajare parţială – Baza de tratament şi agrement Ocna Mureş”.

Valoarea totală a investiţiei este de 6.880.594,21 lei, cu TVA inclus, din care C+M 4.615.380,16 lei, cu TVA inclus. Durata de realizare estimată a obiectivului de investiții este de 9 luni de la data de începere a lucrărilor.

• Extindere necesară

Potrivit referatului de aprobare a proiectului de hotărâre, numărul doritorilor de băi sărate este din ce în ce mai mare, iar unele spații ale bazei de tratament și agrement de la Ocna Mureș au devenit insuficiente.

Deficiențele semnalate se referă în principal la spațiile vestiarelor și grupurilor sanitare.

Restaurantul ar urma să funcționeze într-un spațiu închis (în locul actualei terase).

De asemenea, pentru folosirea Bazei și în timpul iernii, se impune în afara închiderii terasei restaurantului și realizarea legăturii optime, printr-un spațiu închis (coridor), între piscina interioară și zona de alimentație publică (restaurant) sau zona de vestiare.

• Ce se va schimba

Realizarea obiectivului de investiții presupune:

1. Se mărește capacitatea/suprafața/numărul de locuri la vestiare, pe sexe, cu dușuri, grupuri sanitare și cabine, aferente.

În acest sens se va supraetaja parțial clădirea existentă, amenajându-se în spațiul rezultat vestiare pe sexe, cu dușuri și grupuri sanitare și cabine. Totodată se va reorganiza și mări suprafața vestiarelor existente la parter prin întinderea lor și în alte încăperi existente, mărindu-se numărul cabinelor, grupurilor sanitare și dușurilor dar și capacitatea de amplasare a boxelor de depozitare individuale în vestiare.

2. Se va realiza o terasă utila circulabilă la etaj, cu posibilități de acces din interior și
xterior spre etaj iar numărul locurilor pentru plajă va fi sporit. Pentru rezolvarea acceselor spre etaj se vor executa trei scări, din care una este exterioară.

3. Numărul de locuri în restaurant se va mari, ajungându-se la un maxim de 180 locuri prin închiderea și acoperirea actualei terase a acestuia.

4. Un culoar acoperit și închis, de legătură intre piscina interioară (închisă și acoperită) și restaurant va aduce un confort deosebit cu posibilitatea deplasării facile iarna de la piscina închisă spre restaurant sau vestiare și invers, fară a ieși afară.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ocna Mureș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Administrație

Spitalul din Ocna Mureș va redeschide secțiile de Interne și Pediatrie, în regim de permanență

Publicat

în

Într-un demers de colaborare interinstituțională și de consolidare a serviciilor medicale din județ, o delegație oficială de la Spitalul Județean Alba (manager, director medical și personal administrativ) a efectuat o vizită în localitatea Ocna Mureș.

Scopul principal al întâlnirii a fost discutarea și sprijinirea procesului de redeschidere a două secții medicale importante în cadrul unității spitalicești existente în localitate (pediatrie și interne), din regim de zi în regim de permanență.

Potrivit primarului Silviu Vințeler, discuțiile au vizat aspecte tehnice, logistice și organizatorice legate de redeschiderea celor două secții în regim de permanență, precum și posibile parteneriate pe termen lung între cele două instituții.

„În cadrul vizitei, s-au analizat condițiile existente, necesarul de echipamente și personal, precum și calendarul estimativ pentru finalizarea procedurilor. Întreaga delegație de la Spitalul Județean Alba a rămas plăcut impresionată de condițiile de cazare și de serviciile socio-medicale pe care Unitatea Medico-Sociala Ocna Mureș le oferă pacienților internați la noi”, ne-a relatat edilul orașului Ocna Mureș.

Constantin PREDESCU


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ocna Mureș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

ocnamuresinfo, stiri ocnamures, informatii ocnamures