În comuna Fărău îşi trăieşte bătrâneţile unul dintre ultimii veterani de război, rămași în viață, din judeţul Alba. Ioan Loghin – sau Moşu Loghin, cum îi spun localnicii – are 101 ani şi 3 luni.

Povestea lui ”Moşu’ Loghin” este una tulburătoare. Rănit grav pe front, trăieşte de 70 de ani cu shijele războiului în el. Moşu’ Loghin e un om mărunţel, foarte călit de viaţă şi împăcat cu toate. A avut zece copii. Nouă dintre ei ii trăiesc, fiind stabiliţi în ţară şi străinătate. E tare mândru de toţi. Are o fată în satul vecin, în Sânbenedic, care vine zilnic, le face de mâncare părinţilor şi îi îngrijeşte.

La această vârstă, veteranul nu mai vede decât foarte puţin. Cu toate acestea îşi îngrijeşte soţia de 94 ani, aflată la pat, paralizată, de 12 ani. Femeia are Alzheimer, nu îl recunoaşte şi îi sărută mâna de fiecare dată când e lângă ea, mulţumindu-i, ca unui străin, că o îngrijeşte.

„La poartă are o bancă, iar până la ea ajunge pe pipăit. Cuscrul lui are 96 de ani. Locuieşte alături. Se ţine mult mai bine şi îşi alină împreună singurătatea. Acesta nu a fost în război, dar a fost prizonier. A fost luat de ruşi câteva luni, că a fost curios, spune el. În jurul satului, după ce războiul s-a terminat, se aduna armamentul rămas pe câmp, iar el s-a apropiat de zona aceea. Ruşii l-au luat cu forţa şi l-au dus la adunat de muniţie în diverse zone, ajungând aproape de Bistriţa. Într-un final, l-au eliberat şi s-a întors acasă.

Când a văzut că are oaspeţi, moşu’ Loghin s-a emoţionat, dar şi-a revenit rapid. Mi-a povestit în detaliu, cu lux de amănunte, despre experienţa sa de război. A fost încorporat la Batalionul 5 Vânători de Munte din Abrud şi a ajuns până în Cecenia. În urma unui atac al partizanilor ruşi, a fost grav rănit la picioare, în Crimeea”, povesteşte Petruţa Pop, şefa Cercului Militar Alba Iulia.

Instituţia derulează de mai mulţi ani un proiect prin care aduce în atenţia publică poveştile veteranilor de război. Ioan Loghin a fost abandonat de camarazii săi în groapa în care se refugiaseră şi unde au fost atacaţi ulterior. ”Povesteşte el că era o zi călduroasă, nimeni nu era în jurul lui şi îi era foarte sete. Picioarele ciuruite erau întoarse invers, în spate, cu tot cu bocanci.

A stat acolo inert până spre seară. De sete şi având dureri insuportabile, simţea cum i se usucă trupul şi că moare. Armata, povesteşte el, aduna noaptea în nişte camioane morţii şi, eventual, şi răniţii. Aşa au dat de el, mai mult mort decât viu. A fost pus deasupra morţilor! În noaptea aceea a fost operat într-un spital improvizat, fiind anesteziat cu morfină”, relatează Petruţa Pop.

Recuperarea a durat vreo cinci luni, în spitale din Crimeea, Corabia şi Caracal, în funcţie de cum ruşii se apropiau. A îndurat chinuri inimaginabile până s-a vindecat. Nu a crezut vreodată că va mai putea umbla. De fapt, se aştepta să-i fie amputate picioarele, mai ales că mult timp tratamentul nu avea efect. Acasă s-a întors cu greu, din cauza lipsei transporturilor, liniile de cale ferată fiind distruse de armata germană. Într-un final a ajuns în halta din Unirea, sus, urcat pe o locomotivă, nefiind vagoane disponibile, iar de acolo a mers pe jos acasă, la Fărău, unde îl asteptau fraţii mai mici, în număr de 11, şi mama. Tatăl său a decedat înainte de război la vârsta de 50 de ani.

„S-a căsătorit cu femeia lui, alături de care trăieşte din 1946, iar împreună au avut zece copii, dintre care mai trăiesc nouă. A lucrat toată viaţa la oi, iar din munca câmpului şi-a făcut o gospodărie frumoasă şi şi-a crescut copiii. Duce dorul uneia dintre fiice stabilite în Australia şi care nu a fost de mulţi ani acasă“, povesteşte Petruţa Pop. Moşu’ Loghin s-a obişnuit cu schijele rămase în corp, care au devenit parte din viaţa lui.

„Mi-a cerut palma şi am început să pipăim schijele de pe corpul său. Pielea îmbătrânită şi transparentă pe alocuri, scoate la lumină vene groase vizibile, dar şi aceste dovezi ale suferinţei: pe picior, în mai multe locuri, la degetul mic de la o mână, pe braţ, în vreo trei locuri, pe umăr şi coaste. Se pare că doctorul i-a scos schijele de la picioare şi i-a tratat rănile, dar resturile de bombă, care i-au atins corpul, au rămas acolo. Omul acesta a fost ciuruit, iar Dumnezeu l-a binecuvântat, iată, să treacă peste 100 de ani!”, se mai susţine în relatarea reprezentantei Cercului Militar Alba Iulia.

În prezent, în județul Alba mai trăiesc doar 14 veterani de război.

Foto: Ionuţ Văidean

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ocna Mureș Info și pe GOOGLE NEWS