Data naşterii: 2 iunie, 1943, în Războieni – Cetate
Studii: Institutul de Educaţie Fizică şi Sport din Bucureşti, promoţia 1967
Stare civilă: căsătorit, soţia Adriana Drăguţ, profesor de biologie

– Stimate domnule profesor, dacă ar fi să priviţi retrospectiv, care credeţi că au fost resorturile care v-au orientat spre sport şi apoi spre profesiile de antrenor şi profesor?
– Ar fi câteva consideraţii pe care aş dori să le expun, dar cea mai importantă dintre ele o consider dragostea faţă de sport şi competiţie, în general. De mic am iubit întrecerea şi am considerat-o ca o formă sigură de stratificare a unei colectivităţi. Ar mai fi apoi profesia de dascăl de sport pe care mi-am dorit-o atât de mult. Spre liniştea mea, toate s-au împlinit. Nu se putea altfel, mi le-am dorit prea mult şi când îţi doreşti lucruri cu ardoare şi-ţi concentrezi întreaga energie spre ele, n-ai cum să nu reuşeşti. Este, de altfel, o trăsătură pe care am insuflat-o şi elevilor mei.
Paradoxal, am rămas în memoria colectivităţii în general ca jucător şi antrenor de volei, dar primii paşi în sportul de performanţă i-am făcut în fotbal, sport pentru care am şi renunţat la volei. Voleiul l-am practicat la CSS Cluj-Napoca, în paralel cu fotbalul. L-am început în clasa a IX-a şi, după scurt timp, am ajuns ridicătorul echipei. Dar tentaţia avantajelor oferite de fotbal m-au îndepărtat rapid de volei. A fost totuşi o experienţă interesantă de care aveam să-mi aduc aminte cu plăcere mai târziu. Vezi, în viaţă eşti dator să încerci cât mai multe piste. Nu se ştie când ceea ce ai acumulat îţi va fi de folos. Iar mie, o spun cu certitudine, mi-a fost.
– Aţi avut alături de dumneavoastră o persoană iubită, care v-a sprijinit în tot ceea ce aţi realizat.
– E adevărat, soţia a fost mereu sfetnicul meu, m-a înţeles, dar cel mai important, m-a acceptat aşa cum sunt. Pentru aceasta îi mulţumesc. Sunt convins, privind retrospectiv, că fără ea n-aş fi realizat atât de multe. Fără îndoială e şi meritul ei.
– Domnule profesor, să revenim la primii ani din învăţământ.
– Frumoase amintiri. În 1969-1970, locul II la etapa zonală la fotbal şi locul I la etapa pe localitate, loc obţinut în confruntarea cu echipa Liceului Teoretic. Alături de rezultate, mult efort pentru amenajarea bazei materiale. Teren de fotbal, volei, atletism. Devenisem convins că fără acestea sportul şcolar şi cel de performanţă aveau mult de suferit. În aceeaşi perioadă am fost şi antrenor la echipa divizionară Soda Ocna Mureş, cu care, în anul 1972, am ajuns până-n sferturile de finală ale Cupei României. În anul 1973, avea să se înfiinţeze Liceul de Chimie care funcţiona în paralel cu şcoala profesională. Brusc, baza de selecţie s-a mărit. La dorinţa elevilor şi profitând şi de o situaţie conflictuală cu conducerea echipei de fotbal din localitate, am renunţat la fotbal şi m-am orientat spre volei. La început am decis să constitui o grupă de fete şi una de băieţi. Am muncit enorm cu ei. Antrenamentele durau chiar şi trei ore. Pentru mine toată munca se canaliza spre reuşită. Aşteptam acel moment. Îl aşteptau şi copiii. Primul moment a fost în 1978, când am reuşit să câştigăm locul I la finala liceelor industriale, finală în care am reuşit să ne impunem cu 3-0 în faţa celor din Piatra Neamţ. Dumnezeule, câtă euforie, câtă satisfacţie pe feţele noastre. Era prima oară când o echipă din judeţ reuşea acest lucru. S-a dovedit că şi la Ocna Mureş, un mic orăşel de provincie, se poate realiza performanţă. Îmi amintesc şi acum sextetul de bază, cum aş putea să-l uit? Cristi şi Ţuţu Strauff, Adorian Zoltan, Vultur Vasile, Sanislav Tiberiu, Grozav Vasile. Aş spune prima echipă de aur a noastră. Dintre ei, 3 au ajuns divizionari A şi 3 divizionari B. De altfel, aproximativ pe aceeaşi structură în anul 1979 am promovat în Divizia Naţională de Juniori. Din acei ani a început lupta pentru supremaţie şi căutare de noi talente. Iar supremaţia s-a concretizat în 8 titluri naţionale.
– Domnule Augustin Drăguţ, să revenim la traseul dumneavoastră de profesor, antrenor şi pedagog.
– Până-n anul 1989 am pregătit şi condus echipa divizionară de juniori a şcolii. În anul 1989 am devenit antrenor la divizionara B „Voinţa” Alba lulia. Între anii 1990 şi 1998 am fost antrenor principal la lotul naţional de juniori şi tineret, alături de care am participat la Campionatele Balcanice – medalie de bronz – două ediţii ale Campionatelor Mondiale şi Europene. Între 1992 şi 1994 am fost antrenor principal la „Universitatea Cluj”, echipă cu care în anul 1994 am promovat în Divizia A. Din anul 1994 până-n anul 2001 am fost director al Liceului de Chimie din Ocna Mureş, între anii 2000-2008, consilier local, între anii 2008-2012, primarul oraşului, iar actualmente tot consilier local. Pentru întreaga activitate desfăşurată în slujba sportului am fost distins de către Ministerul Tineretului şi Sportului şi de către Consiliul Judeţean Alba cu diploma de excelenţă în sport.
– Domnule profesor, multă lume spune că, dacă ar fi să enumeraţi jucătorii care v-au trecut prin mâini şi apoi s-au afirmat la diferite cluburi divizionare din ţară, s-ar putea constitui actualmente 3 echipe divizionare A. Este o simplă retorică sau un adevăr incontestabil?
– Adevărul e adevăr şi el poate fi probat prin jucători. Pentru corectitudinea afirmaţiei am să prezint o parte din ei: Tiberiu Sanislav (Universitatea Cluj, ASA Târgu Mureş), Sanislav Valentin (Voinţa Alba lulia, Universitatea Cluj, Italia), Strauff losif – decedat – (lotul naţional de juniori, divizionarele A, Baia Mare şi Şimleu Silvaniei), Strauff Cristian (divizionare A, Zalău, Oradea, Braşov), Ţebea Sorin (divizionare A, Dinamo Bucureşti, Zalău, Târgu Mureş), Gatea Sorin, Vancea loan, Bocsardi Ernest, Deji luliu (divizionare B şi A, Bistriţa), Grozav Stelian (lotul naţional de juniori şi seniori, divizia A, jucător, Franţa, Ungaria), Onac Gigi (Divizia A, Baia Mare), Grozav Vasile (Divizia B, „U” Cluj, Alba lulia), Radu Nicolae (campion naţional beach-voley şi antrenor Dinamo Bucureşti) etc.
– O listă impresionantă. După atâţia ani de experienţă, care credeţi că au fost ingredientele reţetei succesului?
– Perseverenţa, răbdarea, tactul pedagogic, analizele concrete şi de perspectivă, fineţea psihologică. Am învăţat în toţi aceşti ani că pentru a obţine performanţă trebuie să te comporţi cu elevii ca şi cu propriii tăi copii. Trebuie să-i înţelegi, să-i motivezi şi, de ce nu, să-i disciplinezi. Apoi ar fi empatia, intrarea în rezonanţă cu gândurile şi sentimentele lor. Dacă reuşeşti acest lucru, reuşeşti să ţi-i apropii. Iar apropierea poate fi una din cheile succesului. Ar mai fi şi selecţia. N-o plasez pe ultimul loc, poate pe primul. Jucătorul de volei se supune unui anumit tip fiziologic şi morfologic. Aici trebuie să ai ochi şi profunzime în apreciere. Şi în ultimul rând să-ţi construieşti echipa pe bazele unei familii. E foarte important. Ce m-a mai preocupat în toţi aceşti ani şi le-am cerut cu insistenţă elevilor mei a fost să nu-şi neglijeze învăţătura. Te poţi realiza prin sport şi mulţi au reuşit, dar nu toţi. Atunci intervine şi celălalt aspect. Realizarea prin şcoală. De aceea mă pot mândri că foştii mei elevi sunt astăzi profesori, ingineri, medici, oameni de afaceri, într-un cuvânt oameni realizaţi profesional. E şi aceasta o satisfacţie.
– Domnule profesor, câteva gânduri, acum la încheierea interviului nostru.
– Dacă vrei să laşi ceva în urma ta, sădeşte un pom, dar dacă vrei să rămâi în memoria colectivităţii, dăruieşte-te acesteia, dacă vrei să rămâi în memoria generaţiilor pe care le-ai educat, dăruieşte-te acestora cu toată convingerea ta. Învăţă-i tot ce cunoşti, iar dacă nu cunoşti suficient, învaţă odată cu ei. Învaţă-i ce înseamnă competiţia, dragostea, loialitatea, moralitatea, perseverenţa şi munca, învaţă-i să-şi preţuiască propriul corp şi propria persoană. Dar lucrul cel mai important, învaţă-i să dăruiască. Numai dăruind cu sinceritate, convingere şi onestitate o să reuşeşti. Şi fă aceasta ca şi cum ai face-o pentru tine. Şi un lucru foarte important „unde dragoste nu e, nimic nu e”. Dragostea rupe bariere, deschide suflete, împlineşte destine.
– În final, aş dori să mă alătur prof. Vasile Grozav şi foştilor dvs. elevi care v-au urat „La mulţi ani!” cu prilejul împlinirii vârstei de 70 de ani, să vă felicit pentru toate realizările dumneavoastră şi să vă transmit, la rândul meu, sănătate şi viaţă lungă!