La Ocna Mureş, din cauza unor interese succesorale, ajunse pe rolul instanţelor, ale moştenitorilor de drept ai fostului proprietar care a fost deposedat de regimul comunist, un castel medieval declarat de multă vreme ca fiind monument istoric şi arhitectural riscă să devină o amintire dacă proprietarii sau autorităţile nu intervin rapid pentru restaurarea lui.

Aflat pe dealul pe care s-a dezvoltat cartierul Uioara de Sus al oraşului Ocna Mureş, castelul respectiv are o istorie lungă şi zbuciumată. Considerat sute de ani ca fiind o imagine emblematică în zonă, despre „Castelul Teleki” se spune că ar fi fost edificat pe locul în care cu aproximativ două mii de ani în urmă ar fi existat o fortificaţie romană care străjuia şi asigura paza celor mai vechi exploatări de clorură de sodiu din zonă, ocnele de sare, cărora li se datorează apariţia primelor aşezări umane din zonă şi în jurul cărora, în decursul istoriei, a luat fiinţă oraşul Ocna Mureş.
Semeaţa construcţie, ruinele acesteia, le putem spunem aşa deoarece după cum arată la această dată nu credem că ar fi altceva, „Novum Castrum” (Castelul Teleki) a fost edificată pe ruinele unui vechi castel medieval, amintit la rândul său în documentele anului 1290. Potrivit istoriei locului şi a atestatelor documentare “Castelul Nou” a fost construit la sfârşitul secolului al XIII-lea, din ordinul regalităţii maghiare şi avea rolul de a proteja ocnele de sare din imediata apropiere, iar ulterior a devenit proprietatea unor nobili. Istoria spune că Mihai Viteazul l-ar fi avut în proprietate şi că ar fi donat castelul de la Uioara de Sus sfetnicului său, banul Mihalcea, drept răsplată pentru serviciul său credincios.
Dar măreţia şi frumuseţea sa din acele vremuri a apus, se pare, destul de repede. Din ceea ce a fost pe vremea lui Mihai Viteazul, astăzi se mai pot vedea ruinele unui turn pentagonal, reprezentând vechiul donjon. Prin anii 1850-1860, fiind dărâmat parţial, în locul său s-a ridicat un impunător castel neogotic, în care a locuit iniţial familia nobiliară Banffy, edificiul intrând ulterior în proprietatea conţilor Teleki (din familia cărora unul dintre componenţi, Mihaly Teleki, fiind unul dintre cancelarii Transilvaniei, iar Pal Teleki prim-ministrul Ungariei).
Perioda respectivă a fost pentru „Castelul Nou” una înfloritoare, construcţiei alăturându-i-se unele locuinţe anexe destinate personalului auxiliar de administrare şi întreţinere a domeniului, o pivniţă de vinuri, o capelă, care, iniţial a fost dotată cu o orgă şi un parc cu alei şi arbori, printre care specii aclimatizate, unele fiind rarităţi dendrologice. Clădirea compactă, cu parter, etaj şi acoperiş înalt, căruia îi sunt ataşate un turn de poartă şi un turn de colţ hexagonal, de dimensiuni reduse, cu acoperiş baroc, cu decoraţiuni în tencuială specifice neogoticului transilvan arată la această oră aproape la fel ca şi după incendiul din timpul Revoluţiei din 1848 când a fost incendiată, fiind distrusă aproape în totalitate. În urma naţionalizării, domeniul a fost împărţit, grădina a fost distrusă, iar reşedinţa a adăpostit diverse funcţiuni, ultima fiind aceea de fabrică pentru decoraţiuni de Crăciun. În anul 2006, clădirea a fost retrocedată urmaşilor familiei Teleki, dar aceştia nu s-au ocupat de clădire din cauza unor litigii succesoriale în instanţele de judecată. Castelul este într-o stare avansată de degradare, vegetaţia deasă care îl înconjoară încercând să-i cotropească interioarele, iar uşile, care acum câţiva câţiva ani erau încuiate turiştilor, dar care se deschideau celor ce munceau la fabrica de decoraţiuni de Crăciun ce funcţiona în interior, au dispărut de mult sau sunt la pământ, lăsând pentru o perioadă îndelungată de timp, la discreţia oricui interiorul construcţiei.
Credem că doar masivitatea zidurilor, groase de peste un metru, a reuşit să menţină cât de cât în picioare această bijuterie transilvană. Degradarea se întinde în fiecare zi tot mai mult cucerind şi nimicind, încet dar sigur, clădirea. Acoperişul este spart în nenumărate locuri şi a lăsat ploile şi zăpezile să-şi facă de cap. Apa ploilor şi a zăpezilor a perforat de mult plafoanele. Masivitatea incredibilă a grinzilor nu a putut face faţă putregaiului generat de înfiltraţiile care au pătruns peste tot şi au căzut împovărate de apa înfiltrată şi de neglijenţa celor care ar fi trebuit să se ocupe de întreţinerea castelului. Zugrăvelile şi decoraţiunile interioare, odată fastuoase, au dispărut de mult, aproape că nu se mai vede nimic din ele. Vânătorii de „fier vechi” au tăiat şi dus la centrele de colectare impresionanta balustradă de fier forjat a scării interioare. Pentru câteva sute de lei s-a distrus o lucrare de artă, care cu greu va putea fi refăcută.
Administraţia publică afirmă că nu are nicio putere asupra domeniului, acesta fiind retrocedat şi că responsabilitatea restaurării şi întreţinerii aparţine de drept moştenitorilor familiei Teleki, care de aproape opt ani se judecă. Regretul multora dintre cetăţenii oraşului Ocna Mureş este faptul că această „bijuterie transilvană” nu a putut fi transformată sau folosită în scop turistic. Mulţi spun că impresionantul „Castel Teleki” ar fi putut, pe lângă „Băile sărate”, să dea speranţe de dezvoltare economică urbei. „Este păcat de această clădire. Mai bine rămânea în proprietatea statului sau a administraţiei locale. Poate aşa aveam şi noi un castel pus la punct cum este cel de la Sâncrai, de la Aiud, Castelul Kemeny, pe care consiliul judeţean, cu fonduri europene, l-a transformat într-o adevărată bijuterie”, ne-a declarat unul dintre locuitorii cartierului Uioara de Sus din Ocna Mureş. Nu ştim cum şi mai ales când se va termina litigiul succesoral, dar ştim că, dacă acesta va mai dura câţiva ani, cu siguranţă restaurarea castelului va fi aproape imposibilă, din cauza gradului tot mai avansat de degradare şi a sumelor imense ce ar fi necesare pentru a reda faima şi fastuozitatea de odinioară a clădirii. Ceea ce este sigur e faptul că în majoritatea lor ocnamureşenii, şi nu numai, aşteaptă să vadă care va fi evoluţia sau… involuţia Castelului Teleki.