Administrație
Despre groapa de la ”Plus” şi despre lacurile din Ocna Mureș
Reprezentanții Primăriei Ocna Mureș răspund întrebărilor puse de localnici privitor la amenajarea zonei centrale a orașului, mai precis a zonei unde, în urmă cu aproape doi ani, a avut loc surparea terenului pe care a fost construit supermarketul ”Plus”:
”Una din problemele care ne doare cel mai mult e groapa de la Plus. Groapă care a apărut aşa cum ştim cu toţii şi care din păcate este un simbol negativ al oraşului. Oricine vorbeşte de Ocna Mureş vorbeşte invariabil de groapa asta, cine vine la noi în oraş primul lucru pe care vrea să-l vadă sunt urmele dezastrului din 2010. Groapa de la Plus a devenit un simbol, din păcate unul negativ, al oraşului.
Există foarte multe păreri şi soluţii mai mult sau mai puţin viabile, mai mult sau mai puţin realiste. Dacă nu ar fi extrem de costisitoare oricare din ele, dacă aplicarea lor nu ar afecta zona de lângă groapă, am putea să le aplicăm pe rând şi până la urmă ceva tot va fi bine.
Una din soluţii ar fi să o umplem cu pământ sau cu deşeuri din halde şi s-ar părea că am rezolvat problema. Din păcate nu e aşa de simplu. Se pare că fundul de acum al gropii e unul fals. Incărcând groapa nu facem decât să acumulăm presiune suplimentară pe acest fund şi acesta să se prăbuşească în continuare, apărând din nou groapă. Când şi cum se va întâmpla din nou nimeni nu poate spune, iar pericolul unei noi surpări este constant şi permanent dacă aplicăm această metodă. Şi mai ales nu putem estima efectul unei noi prăbuşiri în zonă. Recomandarea celor care au făcut şi fac în continuare studiile şi observaţiile asupra întregii zone acoperite de lacuri este de a lăsa deocamdată deschisă această groapă pentru a putea previziona la un moment dat evoluţia fenomenului şi înlăturarea lui.
Mai ştim că toate lacurile sunt legate între ele (mai puţin celebra groapă) şi că orice cantitate de apă dulce care intră şi stagnează în bălţi este periculoasă pentru că nu face decât să dizolve sarea din adânc în moduri care nu pot fi bănuite. E destul să ne amintim de vremea anilor ’80 când o minte “luminată” s-a gândit că e bine să scoată apa sărată din lacuri şi să o înlocuiască cu apă dulce, pentru a mări capacitatea de producţie a nu ştiu cărei întreprinderi de prin oraş. Asta după ce prin anii ’50 aceeaşi întreprindere a băgat în lacuri saramura produsă timp de 2 ani tocmai pentru a stabiliza eroziunea în muntele de sare.
Din fericire acum salinitatea apelor din lacuri creşte, s-a ajuns până la 307 grame pe un litru de apă. Asta se datorează şi secetei prelungite pe doi ani de zile, iar apele pânzei freatice, din acelaşi motiv, au devenit şi ele sărate, foarte sărate. Aşa că chiar şi intrarea lor în lacuri nu afectează semnificativ salinitatea şi stabilitatea malurilor şi galeriilor din adâncuri. Cu atât mai mult cu cât punctele de intrare a apelor din pânza freatică sunt destul de sus şi se ridică imediat la suprafaţă datorită diferenţei de densitate, fără să afecteze galeriile scufundate. Apele care vin de pe deal spre groapă prin pânza freatică se despart în două sub pământ şi din fericire ocolesc lacurile. De aceea apele sunt aşa scăzute, pentru că bălţile nu sunt alimentate cu apă dulce. Şi asta e bine, e foarte bine.
Una peste alta se pare că acum putem vorbi de o stabilitate a solului mai mare decât în alte vremuri. Şi acum măcar se ţine cont de rezultatele unor prospectiuni geologice, de evoluţiile pe care le constată acestea. Nu o mai comitem după ureche sau după ce ni se pare bine sau nu.
Să sperăm că stabilitatea va dura în timp şi vom scăpa de frica unor noi dezastre precum cel cu groapa de la Plus. Că în sfârşit vom şti exact ce e sigur şi ce nu cu solul oraşului, unde se poate construi sigur şi unde nu.
Din păcate celebra groapă va mai rămâne un timp oarecare aşa cum e acum dar cu speranţa că vom găsi o soluţie pentru a scăpa de ea. Acum e cu nivelul apei la aproape un metru peste nivelul apei din celelalte lacuri. Dar nu ne deranjează, apa nu are ce dizolva aici. Şi asta e iarăşi o veste bună.
Motive de îngrijorare nu sunt, putem fi optimişti. Să sperăm că eforturile celor care acum fac studiile geologice şi forajele se vor finaliza şi cu o soluţie pentru ca groapa de la Plus să devină doar o amintire neplăcută.
Poate un parc mic şi cochet, cine ştie…”. (Iulian OLARIU, purtător de cuvânt al Primăriei Ocna Mureș).
Administrație
Bozdog Adela, propusă de CJ Alba ca nou reprezentant în Adunarea Generală a Acționarilor de la Băile Sărate Ocna Mureș
Consiliul Județean Alba urmează să desemneze un nou reprezentant în Adunarea Generală a Acționarilor la Societatea „Baza de Tratament și Agrement Băile Sărate Ocna Mureș SA”, după expirarea mandatului de patru ani al actualului reprezentant. Proiectul de hotărâre se află pe ordinea de zi a ședinței ordinare de joi, 26 august 2026.

Mandatul doamnei Găiseanu Dana, desemnată prin Hotărârea Consiliului Județean Alba nr. 222 din 25 august 2022, se încheie la data de 24 august 2026, după o perioadă de patru ani de la semnarea contractului. În acest context, administrația județeană propune numirea unei noi persoane care să reprezinte interesele Județului Alba în cadrul acționariatului.
Potrivit referatului de aprobare a proiectului de hotărâre, propunerea pentru noul mandat este doamna Bozdog Adela. Decizia vine în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, care impune desemnarea unui nou reprezentant la expirarea mandatului anterior.
Societatea „Baza de Tratament și Agrement Băile Sărate Ocna Mureș S.A.” funcționează ca societate pe acțiuni de tip închis, având ca acționari Unitatea Administrativ-Teritorială Județul Alba și Unitatea Administrativ-Teritorială Orașul Ocna Mureș. Sediul social se află în Ocna Mureș, pe strada Fabricii nr. 12, iar societatea este înregistrată la Registrul Comerțului sub numărul J2022001054011, C.I.F. RO 46589673.
Obiectul principal de activitate al societății îl constituie administrarea imobilelor pe bază de comision sau contract, iar complexul pe care îl gestionează – Baza de Tratament și Agrement din Ocna Mureș – include o gamă variată de facilități: bază de agrement, sală de fitness, restaurant, birouri, săli de tratamente terapeutice, recuperare medicală, înfrumusețare și sănătate, magazine de echipamente și produse balneare și cosmetice, piscină și locuri de joacă pentru copii. Această diversitate conferă societății o complexitate deosebită și o importanță strategică pentru turismul și sănătatea publică din regiune.
Desemnarea noului reprezentant se face în baza prevederilor art. 46^1 din O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, care acordă unităților administrativ-teritoriale competența de a numi reprezentanți în Adunarea Generală a Acționarilor și de a le aproba mandatul. Adunarea Generală a Acționarilor este organul de conducere al societății, iar atribuțiile acesteia sunt stabilite de acționari prin Actul constitutiv.
Totodată, potrivit art. 175 și art. 176 din O.U.G. nr. 57/2019 (Codul administrativ), reprezentarea intereselor unității administrativ-teritoriale în societăți se realizează de către persoana desemnată prin hotărâre a consiliului județean, cu respectarea regimului incompatibilităților.
Rămâne de văzut dacă propunerea va primi votul favorabil al consilierilor județeni în ședința de joi, 26 august 2026, iar noul mandat va intra în vigoare imediat după aprobare.
Administrație
Băile Sărate Ocna Mureș se extind. Peste 500 de vestiare noi vor fi amenajate pentru turiști
Băile Sărate Ocna Mureș trec printr-o nouă etapă de extindere, în contextul creșterii numărului de turiști. La complexul balnear se lucrează la amenajarea unui nou etaj, unde vor fi construite între 500 și 600 de vestiare, dotate cu dușuri și cabine de schimb.

Investiția este finanțată din fondurile Societății Băile Sărate S.A., compania care administrează complexul, și are ca obiectiv creșterea confortului și a capacității pentru clienți. După finalizarea lucrărilor, numărul total de locuri în vestiare ar urma să ajungă la aproximativ 1.500-1.600.
„Avem nevoie de mai multe vestiare”
Primarul orașului Ocna Mureș, Silviu Vințeler, spune că extinderea a devenit necesară ca urmare a numărului ridicat de clienți înregistrat în ultimii ani.
„Având în vedere numărul mare de clienți pe care l-am avut în ultima perioadă, în ultimii trei ani, împreună cu directorul și Consiliul de Administrație al Societății Băilor Sărate, am ajuns la concluzia că avem nevoie de mai multe vestiare”, a declarat edilul pentru ziarulunirea.ro.
Potrivit acestuia, noul etaj va cuprinde între 500 și 600 de locuri de vestiar, precum și spațiile necesare pentru schimb și dușuri.
„În final, vor fi amenajate 500-600 de vestiare, cu dușuri și cabine de schimb, tot ceea ce este necesar pentru confortul clienților. Se va construi încă un etaj, unde vor fi amenajate aceste 500-600 de locuri de vestiar”, a explicat Silviu Vințeler.
Două scări suplimentare și acces direct către plajă
Proiectul prevede și realizarea a două scări suplimentare pentru accesul la noul etaj. Acestea au fost prevăzute în proiect și autorizate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență.
Totodată, va fi amenajată o scară care va asigura accesul direct către zona de „plajă”, destinată utilizării în sezonul cald. În perioada rece, accesul către noile spații va fi realizat prin scările interioare.
Complexul are în prezent aproximativ 1.000 de locuri în vestiare
În prezent, Băile Sărate Ocna Mureș dispun de aproximativ 1.000 de locuri în vestiare. Potrivit administrației, capacitatea existentă devine insuficientă în perioadele cu afluență mare de turiști.
„Vestiarele au undeva în jur de 1.000 de locuri, dar sunt câteodată insuficiente. Și atunci am ajuns la concluzia că încă 500-600 de vestiare sunt necesare. Bazinele sunt generoase, sunt foarte mari și nu dau impresia de aglomerație, însă vestiarele sunt destul de aglomerate”, a precizat primarul.
După finalizarea lucrărilor, capacitatea totală a vestiarelor ar urma să ajungă la aproximativ 1.500-1.600 de locuri.
Investiție finanțată de societatea care administrează complexul
Lucrările sunt finanțate din fondurile Societății Băile Sărate S.A., compania care administrează complexul balnear. Acționarii societății sunt Consiliul Județean Alba și orașul Ocna Mureș, fiecare cu câte 50% din participație.
„Investiția este finanțată de societatea care administrează Băile Sărate, Societatea Băile Sărate S.A., unde parteneri sunt Consiliul Județean Alba, cu 50%, și orașul Ocna Mureș, cu 50%”, a mai declarat Silviu Vințeler.
Termenul estimat pentru finalizarea investiției este noiembrie 2026.
Administrație
Reabilitarea centurii Ocna Mureș: investiție pentru infrastructură și dezvoltarea turismului la Băile Sărate
Lucrările de reabilitare completă a centurii orașului Ocna Mureș au început, într-un context în care dezvoltarea infrastructurii reprezintă unul dintre factorii importanți pentru susținerea turismului și a economiei locale.

Accesul către Băile Sărate Ocna Mureș este asigurat prin mai multe rute județene și naționale. Dinspre județul Cluj, principala legătură este DN1 – Unirea – Ocna Mureș. Dinspre județul Mureș, accesul se poate face pe ruta Fărău – Ocna Mureș, în timp ce dinspre județul Sibiu există traseul Cetatea de Baltă – Jidvei – Sânmiclăuș – Fărău – Ocna Mureș, pe DJ 107V.
Consiliul Județean Alba a decis reabilitarea completă a centurii orașului Ocna Mureș, proiect considerat necesar în perspectiva dezvoltării orașului și a extinderii complexului Băilor Sărate. Investiția vine în contextul proiectelor de dezvoltare derulate la nivel local și al creșterii interesului turistic pentru această zonă.
Băile Sărate Ocna Mureș reprezintă unul dintre obiectivele turistice importante ale județului Alba și au devenit, în ultimii ani, un punct de referință pentru turismul balnear din regiune. Dezvoltarea infrastructurii rutiere este de natură să contribuie la îmbunătățirea accesului și la susținerea activităților economice generate de turism.
Evoluția lucrărilor de pe centura orașului Ocna Mureș va putea fi urmărită pe parcursul desfășurării proiectului, prin informații și imagini de la fața locului.
-
Actualitateacum 2 luniFemeie de 29 de ani din Ocna Mureș, condamnată la închisoare cu excutare pentru trafic de droguri, reținută de polițiști și dusă la Penitenciarul Aiud
-
Din Județacum 4 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | ocnamuresinfo.ro
-
Actualitateacum 2 luniAccident grav, pe strada Lungă din Ocna Mureș: două persoane au ajuns la spital
-
Actualitateacum 2 luniTânăr de 21 de ani din Unirea, condamnat la închisoare cu executare, reținut de polițiști și dus la Penitenciarul Aiud
-
Din Județacum 5 luniMesaje de Florii 2025. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | ocnamuresinfo.ro
-
Știri din zonăacum 2 luniBărbat de 31 de ani din Noșlac, condamnat la închisoare cu executare, reținut de polițiștii din Ocna Mureș și dus la Penitenciarul Aiud
-
Mondenacum 5 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | ocnamuresinfo.ro
-
Actualitateacum 2 luniUn bărbat de 70 de ani a decedat, după ce a căzut de la etajul III al unui bloc din Ocna Mureș