Rămâi conectat

Actualitate

Bărbat de 49 de ani din Ocna Mureș, reținut pentru furturi comise în Alba Iulia. Ce au găsit polițiștii la percheziții

Publicat

în

Un bărbat în vârstă de 49 de ani, din Ocna Mureș, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din Alba Iulia, fiind cercetat pentru furt calificat. Acesta este suspectat că ar fi pătruns în două imobile din municipiu, iar dintr-unul dintre acestea ar fi furat bani și bijuterii.

Potrivit polițiștilor, prima faptă ar fi fost comisă în perioada 30 iulie – 2 august 2026. Bărbatul ar fi forțat ușa de acces a unui imobil din Alba Iulia și ar fi pătruns în interior, fără să sustragă însă bunuri.

Ulterior, în perioada 31 august – 9 septembrie, acesta ar fi pătruns într-un alt imobil din municipiul Alba Iulia. De aici ar fi fost sustrase 4.900 de dolari canadieni, 6.000 de euro, 800 de lei și bijuterii.

Percheziții în Ocna Mureș

Pentru documentarea activității infracționale, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia au efectuat, în 11 septembrie, două percheziții domiciliare în Ocna Mureș.

În urma perchezițiilor, anchetatorii au descoperit și ridicat 6.000 de euro, 4.000 de lei, precum și alte bunuri de interes pentru anchetă.

Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și ulterior depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba.

Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale și a tuturor împrejurărilor în care s-ar fi produs faptele.

Bărbatul este cercetat pentru furt calificat, iar până la o eventuală hotărâre definitivă a instanței beneficiază de prezumția de nevinovăție.




Actualitate

Acțiune a polițiștilor în Ocna Mureș: peste 80 de persoane și 50 de mașini, verificate

Publicat

în

Polițiștii din Ocna Mureș au desfășurat, în seara zilei de joi, 10 septembrie 2026, o acțiune pentru creșterea gradului de siguranță publică și prevenirea faptelor comise cu violență.

Acțiunea a avut loc în data de 10 septembrie 2026, în intervalul 19:00–22:00, pe raza orașului Ocna Mureș și a localităților arondate.

În cadrul verificărilor, polițiștii au utilizat aplicația eDAC și au efectuat peste 80 de verificări de persoane și mai mult de 50 de verificări de autovehicule, în scopul prevenirii și combaterii faptelor ilegale.

În urma controalelor, au fost constatate 21 de abateri contravenționale. Cele mai multe dintre acestea au vizat încălcarea normelor privind circulația pe drumurile publice.

Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat amenzi în valoare totală de 5.257 de lei.

Polițiștii anunță că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică în Ocna Mureș și localitățile arondate.




Citește mai mult

Actualitate

Șofer de 68 de ani din Ocna Mureș, prins băut la volan în Unirea. Avea aproape 1 mg/l alcool pur în aerul expirat

Publicat

în

Un bărbat în vârstă de 68 de ani, din Ocna Mureș, a fost depistat de polițiști în timp ce conducea un autoturism, deși consumase alcool. Incidentul a avut loc miercuri seara, pe raza localității Unirea.

Polițiștii Secției 4 de Poliție Rurală Ocna Mureș au oprit autoturismul pentru control, în jurul orei 20:20. La testarea conducătorului auto cu aparatul alcooltest, rezultatul a indicat 0,99 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Având în vedere valoarea înregistrată, bărbatul a fost condus la spital, unde urma să îi fie stabilită alcoolemia prin recoltarea probelor biologice.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea situației de fapt și luarea măsurilor legale.




Citește mai mult

Actualitate

Biciclist rănit după ce a fost lovit de o mașină, pe strada 8 martie din Ocna Mureș

Publicat

în

Un biciclist în vârstă de 53 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs miercuri seara, pe strada 8 Martie din Ocna Mureș.

Potrivit polițiștilor, accidentul a avut loc în jurul orei 18:58. Un bărbat de 43 de ani, din Cluj-Napoca, conducea un autoturism pe strada 8 Martie, iar la un moment dat l-ar fi acroșat pe un biciclist în vârstă de 53 de ani, tot din Cluj-Napoca, care se deplasa regulamentar.

În urma impactului, biciclistul a suferit leziuni corporale și a fost transportat la spital pentru a primi îngrijiri medicale.

Atât conducătorul auto, cât și biciclistul au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul. În cauză sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

ocnamuresinfo, stiri ocnamures, informatii ocnamures