Administrație
Băile sărate din Ocna Mureș, aflate pe locul doi în România interbelică, sunt pe cale să renască
Lucrările la „Baza de Tratament și Agrement” din Ocna Mureș sunt în grafic, existând toate șansele ca anul viitor să fie deschisă publicului.
Viitoarele băi sunt rezultatul unui parteneriat dintre Consiliul Județean Alba și Consiliul Local Ocna Mureș, pentru revigorarea din punct de vedere turistic, balneo-climateric și nu în ultimul rând economic a orașului Ocna Mureș.
Aflați astăzi într-o vizită pe șantierul viitoarelor băi, președintele CJ Alba Ion Dumitrel, împreună cu Vicepresedintele Marius Hațegan și primarul orașului Ocna Mureș Silviu Vințeler, după ce au inspectat lucrările s-au declarat mulțumiți și au apreciat că acestea sunt în grafic, conform contractului.
„Ne bucurăm să constatăm că lucrările merg bine, sunt în grafic, ne apropiem încet-încet de momentul finalizării, și asta înseamnă specific începutul anului viitor, suntem optimiști că se va finaliza lucrarea la timp.
Se vor desfășura și alte lucrări importante pe care administrația locală le dezvoltă, va fi, la final, un proiect care se va încadra într-un proiect mult mai amplu al Consiliului Județean și al județului Alba, și anume punerea în valoare a tot ce înseamnă resursă turistică și nu numai, în județul Alba”, a declarat Președintele Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel.
„Stadiul fizic al lucrarilor este, în momentul de față, undeva la 42%, ceea ce înseamnă foarte mult, în momentul în care vor fi achiziționate și montate utilajele, atunci va crește considerabil. Legat de partea financiară, pentru că este un proiect în parteneriat cu Consiliul Județean și Pimăria Ocna Mureș suntem cu toate plățile la zi atât noi cât și Primăria Ocna Mureș.
Investiția va fi finalizată așa cum scrie în proiect, anul viitor, undeva prin luna martie”, a spus Marius Hațegan, Vicepreședintele Consiliului Județean Alba
Silviu Vințeler, Primarul Ocna Mureș, a declarat că „Acest complex este gândit atât pentru vară cât și pentru iarnă. În interior sunt trei bazine, două cu apă sărată și unul cu apă dulce, în exterior sunt tot trei bazine, unul cu apă sărată și două cu apă dulce. Ne axăm foarte mult pe tratament, deși noi am denumit-o bază de tratament și agrement pentru că este bine să le îmbini pe cele două, dar cea mai mare pondere îl va avea tratamentul pentru că știm că sarea de la Ocna Mureș are niște calități deosebite în tratarea diferitelor afecțiuni reumatologice, neurologice periferice și alte boli care se pot trata aici.”
Referitor la zvonurile online care spun că nu există capacitatea de a alimenta bazinele viitoarei băi sărate, Silviu Vințeler a răspuns că „Este o bârfă locală alimentată și susținută de cei de la PSD. Din păcate, mâhnirea mea este că această bârfă se alimentează de localnicii noștri, membrii PSD, care în loc să pună umărul la această căruță să dezvolte acest oraș, ei trag înapoi această căruță. Nu îmi fac nicio problemă, și ca să clarific pentru totdeauna acestă problemă, acum două luni am fost la ministerul industriei, cu domnul ministru Popescu, împreună cu majoritatea reprezentanților consiliului de administrației Instarom, ne-au asigurat că nu există probleme pentru asigurarea saramurii pentru această bază de tratament și agrement.”
Pe lângă băi, există încă o investiție, care va amenaja tot ce înseamnă terenul din zona Băilor Sărate,pentru ca turiștii să aibă o imagine plăcută. Va fi un complex sportiv cu terenuri de sport, piste de alergare, piste de bicicletă și tot ce înseamnă peisagistică, arbori, arbuști, gazon și utilități.
Întrebat dacă această investiție o consideră rentabilă, primarul orașului Ocna Mureș a declarat că „Eu sunt foarte optimist din acest punct de vedere pentru că feedback-ul este extraordinar de bun, deja în Ocna Mureș se vând case foarte mari care se transformă în pensiuni, se vând spații comerciale care nu erau folosite și acum se transformă în pensiuni. De ce sunt foarte optimist? Pentru că această bază de tratament și agrement nu este numai pentru Ocna Mureș, este pentru întreg județul. Se va lega și de „Transalpina Apusenilor”, care acum este în construcție, se va lega și de alte investiții de la Lopadea Nouă. Dacă vrem să facem turism în partea de nord a județului, va trebui să legăm mai multe obiective turistice”.
Ion Dumitrel, președintele Consiliului Județean Alba, promotorul acestei investiții importante pentru Ocna Mureș, a promis că va veni la viitoarea bază de tratament, după ce va deschisă publicului, să se relaxeze pentru ca ”e un loc frumos, care va fi sănătate curată”!
Administrație
Bozdog Adela, propusă de CJ Alba ca nou reprezentant în Adunarea Generală a Acționarilor de la Băile Sărate Ocna Mureș
Consiliul Județean Alba urmează să desemneze un nou reprezentant în Adunarea Generală a Acționarilor la Societatea „Baza de Tratament și Agrement Băile Sărate Ocna Mureș SA”, după expirarea mandatului de patru ani al actualului reprezentant. Proiectul de hotărâre se află pe ordinea de zi a ședinței ordinare de joi, 26 august 2026.

Mandatul doamnei Găiseanu Dana, desemnată prin Hotărârea Consiliului Județean Alba nr. 222 din 25 august 2022, se încheie la data de 24 august 2026, după o perioadă de patru ani de la semnarea contractului. În acest context, administrația județeană propune numirea unei noi persoane care să reprezinte interesele Județului Alba în cadrul acționariatului.
Potrivit referatului de aprobare a proiectului de hotărâre, propunerea pentru noul mandat este doamna Bozdog Adela. Decizia vine în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, care impune desemnarea unui nou reprezentant la expirarea mandatului anterior.
Societatea „Baza de Tratament și Agrement Băile Sărate Ocna Mureș S.A.” funcționează ca societate pe acțiuni de tip închis, având ca acționari Unitatea Administrativ-Teritorială Județul Alba și Unitatea Administrativ-Teritorială Orașul Ocna Mureș. Sediul social se află în Ocna Mureș, pe strada Fabricii nr. 12, iar societatea este înregistrată la Registrul Comerțului sub numărul J2022001054011, C.I.F. RO 46589673.
Obiectul principal de activitate al societății îl constituie administrarea imobilelor pe bază de comision sau contract, iar complexul pe care îl gestionează – Baza de Tratament și Agrement din Ocna Mureș – include o gamă variată de facilități: bază de agrement, sală de fitness, restaurant, birouri, săli de tratamente terapeutice, recuperare medicală, înfrumusețare și sănătate, magazine de echipamente și produse balneare și cosmetice, piscină și locuri de joacă pentru copii. Această diversitate conferă societății o complexitate deosebită și o importanță strategică pentru turismul și sănătatea publică din regiune.
Desemnarea noului reprezentant se face în baza prevederilor art. 46^1 din O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, care acordă unităților administrativ-teritoriale competența de a numi reprezentanți în Adunarea Generală a Acționarilor și de a le aproba mandatul. Adunarea Generală a Acționarilor este organul de conducere al societății, iar atribuțiile acesteia sunt stabilite de acționari prin Actul constitutiv.
Totodată, potrivit art. 175 și art. 176 din O.U.G. nr. 57/2019 (Codul administrativ), reprezentarea intereselor unității administrativ-teritoriale în societăți se realizează de către persoana desemnată prin hotărâre a consiliului județean, cu respectarea regimului incompatibilităților.
Rămâne de văzut dacă propunerea va primi votul favorabil al consilierilor județeni în ședința de joi, 26 august 2026, iar noul mandat va intra în vigoare imediat după aprobare.
Administrație
Băile Sărate Ocna Mureș se extind. Peste 500 de vestiare noi vor fi amenajate pentru turiști
Băile Sărate Ocna Mureș trec printr-o nouă etapă de extindere, în contextul creșterii numărului de turiști. La complexul balnear se lucrează la amenajarea unui nou etaj, unde vor fi construite între 500 și 600 de vestiare, dotate cu dușuri și cabine de schimb.

Investiția este finanțată din fondurile Societății Băile Sărate S.A., compania care administrează complexul, și are ca obiectiv creșterea confortului și a capacității pentru clienți. După finalizarea lucrărilor, numărul total de locuri în vestiare ar urma să ajungă la aproximativ 1.500-1.600.
„Avem nevoie de mai multe vestiare”
Primarul orașului Ocna Mureș, Silviu Vințeler, spune că extinderea a devenit necesară ca urmare a numărului ridicat de clienți înregistrat în ultimii ani.
„Având în vedere numărul mare de clienți pe care l-am avut în ultima perioadă, în ultimii trei ani, împreună cu directorul și Consiliul de Administrație al Societății Băilor Sărate, am ajuns la concluzia că avem nevoie de mai multe vestiare”, a declarat edilul pentru ziarulunirea.ro.
Potrivit acestuia, noul etaj va cuprinde între 500 și 600 de locuri de vestiar, precum și spațiile necesare pentru schimb și dușuri.
„În final, vor fi amenajate 500-600 de vestiare, cu dușuri și cabine de schimb, tot ceea ce este necesar pentru confortul clienților. Se va construi încă un etaj, unde vor fi amenajate aceste 500-600 de locuri de vestiar”, a explicat Silviu Vințeler.
Două scări suplimentare și acces direct către plajă
Proiectul prevede și realizarea a două scări suplimentare pentru accesul la noul etaj. Acestea au fost prevăzute în proiect și autorizate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență.
Totodată, va fi amenajată o scară care va asigura accesul direct către zona de „plajă”, destinată utilizării în sezonul cald. În perioada rece, accesul către noile spații va fi realizat prin scările interioare.
Complexul are în prezent aproximativ 1.000 de locuri în vestiare
În prezent, Băile Sărate Ocna Mureș dispun de aproximativ 1.000 de locuri în vestiare. Potrivit administrației, capacitatea existentă devine insuficientă în perioadele cu afluență mare de turiști.
„Vestiarele au undeva în jur de 1.000 de locuri, dar sunt câteodată insuficiente. Și atunci am ajuns la concluzia că încă 500-600 de vestiare sunt necesare. Bazinele sunt generoase, sunt foarte mari și nu dau impresia de aglomerație, însă vestiarele sunt destul de aglomerate”, a precizat primarul.
După finalizarea lucrărilor, capacitatea totală a vestiarelor ar urma să ajungă la aproximativ 1.500-1.600 de locuri.
Investiție finanțată de societatea care administrează complexul
Lucrările sunt finanțate din fondurile Societății Băile Sărate S.A., compania care administrează complexul balnear. Acționarii societății sunt Consiliul Județean Alba și orașul Ocna Mureș, fiecare cu câte 50% din participație.
„Investiția este finanțată de societatea care administrează Băile Sărate, Societatea Băile Sărate S.A., unde parteneri sunt Consiliul Județean Alba, cu 50%, și orașul Ocna Mureș, cu 50%”, a mai declarat Silviu Vințeler.
Termenul estimat pentru finalizarea investiției este noiembrie 2026.
Administrație
Reabilitarea centurii Ocna Mureș: investiție pentru infrastructură și dezvoltarea turismului la Băile Sărate
Lucrările de reabilitare completă a centurii orașului Ocna Mureș au început, într-un context în care dezvoltarea infrastructurii reprezintă unul dintre factorii importanți pentru susținerea turismului și a economiei locale.

Accesul către Băile Sărate Ocna Mureș este asigurat prin mai multe rute județene și naționale. Dinspre județul Cluj, principala legătură este DN1 – Unirea – Ocna Mureș. Dinspre județul Mureș, accesul se poate face pe ruta Fărău – Ocna Mureș, în timp ce dinspre județul Sibiu există traseul Cetatea de Baltă – Jidvei – Sânmiclăuș – Fărău – Ocna Mureș, pe DJ 107V.
Consiliul Județean Alba a decis reabilitarea completă a centurii orașului Ocna Mureș, proiect considerat necesar în perspectiva dezvoltării orașului și a extinderii complexului Băilor Sărate. Investiția vine în contextul proiectelor de dezvoltare derulate la nivel local și al creșterii interesului turistic pentru această zonă.
Băile Sărate Ocna Mureș reprezintă unul dintre obiectivele turistice importante ale județului Alba și au devenit, în ultimii ani, un punct de referință pentru turismul balnear din regiune. Dezvoltarea infrastructurii rutiere este de natură să contribuie la îmbunătățirea accesului și la susținerea activităților economice generate de turism.
Evoluția lucrărilor de pe centura orașului Ocna Mureș va putea fi urmărită pe parcursul desfășurării proiectului, prin informații și imagini de la fața locului.
-
Actualitateacum 2 luniFemeie de 29 de ani din Ocna Mureș, condamnată la închisoare cu excutare pentru trafic de droguri, reținută de polițiști și dusă la Penitenciarul Aiud
-
Din Județacum 4 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | ocnamuresinfo.ro
-
Actualitateacum 2 luniAccident grav, pe strada Lungă din Ocna Mureș: două persoane au ajuns la spital
-
Actualitateacum 2 luniTânăr de 21 de ani din Unirea, condamnat la închisoare cu executare, reținut de polițiști și dus la Penitenciarul Aiud
-
Din Județacum 5 luniMesaje de Florii 2025. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | ocnamuresinfo.ro
-
Știri din zonăacum 2 luniBărbat de 31 de ani din Noșlac, condamnat la închisoare cu executare, reținut de polițiștii din Ocna Mureș și dus la Penitenciarul Aiud
-
Mondenacum 5 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | ocnamuresinfo.ro
-
Actualitateacum 2 luniUn bărbat de 70 de ani a decedat, după ce a căzut de la etajul III al unui bloc din Ocna Mureș

Suciu Dan
02.07.2020 la 22:30
…Cum sã nu avem apã sãratã la Ocna…avem śi-n pivniťe…lacurile sunt pline,sondele nu au de lucru…chiar e o afacere pt Regia Sãrii sã vâre apã chioarã în bazine.
Apa nu e un obstacol aici.
Clienťii…banii lor…îmi dau mie de gândit nu apa.
Adriana Bortos
06.07.2020 la 10:44
Mă bucur din tot sufletul este orașul meu natal,Doresc la toți locuitorii si Orașului Meu Drag,Tot Binele Din Lume… Felicitări…