Acasă » Actualitate » Un erou al războiului, Gheorghe Chiorean, ajuns la venerabila vârstă de 100 de ani, spune: “Dacă nu ţii cu ţara ta, te părăseşte şi Dumnezeu!”

Un erou al războiului, Gheorghe Chiorean, ajuns la venerabila vârstă de 100 de ani, spune: “Dacă nu ţii cu ţara ta, te părăseşte şi Dumnezeu!”

Publicat în 01.09.2014 la ora 14:00

erouUn om a cărui biografie s-a învelit deopotrivă în râu şi ram, în care viaţa şi-a decantat bucuriile şi necazurile precum izvoarele într-o albie nesfârşită, un om pe trupul căruia rănile războiului – al Doilea Mondial, au rămas ca nişte tatuaje adânci, ieri, 25 august 2014, a împlinit o sută de ani!

Una sută de ani! El se numeşte Gheorghe Chiorean şi vine din teritoriul fostei comune Şpălnaca, aşezată precum dorul pe deal şi vale, pe cărări şi coclauri, pe rotaţia anotimpurilor, în care asul din  mânecă erau ţăranii, luminătorii pământului. Se trage dintr-o familie de ţărani cu opt copii. A fost născut la 25 august 1914. A terminat şcoala primară în satul natal, apoi şcoala normală la Blaj în 1934, de pe băncile căreia s-a rostogolit ca învăţător în satele Hăpria (Ciugudu de Sus), Silivaş, apoi la Şcoala generală din Ocna Mureş, de unde a fost pensionat. Avea 39 de ani de învăţământ. Traiectoria vieţii lui a cunoscut brusc sincope neaşteptate. Între 1938-1942, a fost concentrat la Batalionul 8 Vânători de Munte din  Bistriţa, trimis pe frontul de răsărit. În 9 septembrie 1942 a fost rănit grav. Prin plămânii lui au fluierat gloanţe. A urmat un concediu medical de trei luni. În mai 1944 a fost trimis din nou pe frontul de răsărit la partea sedentară a unităţii din Petreşti-Alba, de unde a fost trimis pe frontul de vest, până la sfârşitul războiului, 9 mai 1945. În 1951 se căsătoreşte cu Victoria Lazu (decedată). Drept răsplată pentru nestăvilita-i credinţă şi iubire a patriei primeşte în 26 mai 1943 Ordinul „Steaua României” cu spadă în gradul de cavaler cu panglică „Virtutea Militară” – din partea regelui Mihai.
La 25 septembrie 1942, tot regele Mihai îi dă Ordinul „Coroana României” cu spadă şi panglică clasa a V-a de Virtute Militară. În 1968, Nicolae Ceauşescu îi acordă Ordinul „Steaua Republicii Socialiste România”, clasa a IV-a. În 1995, preşedintele Ion Iliescu îi acordă medalia „Crucea Comemorativă a celui de-al Doilea Război Mondial” (1941-1945).

Din 1995 peste biografia lui s-a aşternut tăcerea, iar el, sub­locotenentul Gheorghe Chiorean (la Batalionul Vânători de Munte) a intrat în anonimat. Un anonimat în aparenţă pentru toţi cei dragi lui, printre care o admirabilă soră, fostă contabilă şefă, Victoria, nepoţi, nepoate, rudenii, îl preţuiesc, îi păstrează amintirea vie, îl vizitează mereu la Ocna Mureş unde îşi duce traiul de pe o zi pe alta, mulţumit, dacă a  „mulţumi” mai înseamnă pe aceste vremuri şi lipsa de respect, de virtuţi, de aprecieri, de solidaritate, de mândrie naţională. Întrebat totuşi ce înseamnă faptele lui de eroism, faptul că a avut mereu în inimă chipul lui Dumnezeu şi chipul Patriei, peste care se va suprapune chipul generaţiei de elevi trimişi în lume să înnobileze numele ţării, omul acesta blajin, precum un snop de spice de pe care s-a adunat aurul boabelor pentru aburii pâinii cea de toate zilele, omul acesta de 100 de ani sprijinit mereu pe umerii semnului Crucii a mărturisit: „Nu te poţi opune chemării patriei tale dacă eşti unul dintre fiii ei adevăraţi, că te bate Cel de Sus, adică bunul Dumnezeu. Toate Ordinele şi Medaliile primite sunt, de fapt, răsplata acestei chemări năvalnice. Dacă nu ţii cu ţara ta, te părăseşte şi Dumnezeu! Mă bucur că toate evenimentele prin care am trecut au rămas ca raze de lumină într-un suflet încercat, rănit, bombardat, dar repus mereu pe picioare de bunul Dumnezeu. Ţara pentru mine este casa părintească, una singură, atotcuprinzătoare pentru toţi românii. În ea trebuie să ştim să locuim, pentru ea să muncim, pentru ea să închidem ochii”. Auziţi, fraţi români? Un român ne spune răspicat acum, la venerabila vârstă de 100 de ani, să fim ai patriei mereu! Câţi dintre noi mai suntem? La Ocna Mureş
i-am strâns mâna eroului Gheorghe Chiorean şi l-am îmbrăţişat cu o aleasă preţuire, ca timp şi răstimp, ca om adevărat. Şi ne-am bucurat de ploaia de vară ce încerca să spele toate necazurile ocnamureşenilor. Autorităţi, îmbrăţişaţi eroul, răsplătiţi-l! Merită!

Gheorghe MĂRGINEAN

Acest articol a fost citit de 641 ori

Un Comentariu la Un erou al războiului, Gheorghe Chiorean, ajuns la venerabila vârstă de 100 de ani, spune: “Dacă nu ţii cu ţara ta, te părăseşte şi Dumnezeu!”

  1. Emilia Răspunde

    01.09.2014 la 14:49

    Poate ca ar trebui facut cetatean de onoare si in plus dat numele unei strazi din Ocna Mures dupa numele lui

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Completează termenul lipsă * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.