Acasă » Știri din zonă » Un consilier local din comuna Noșlac a fost condamnat la închisoare cu suspendare, după ce a obținut în mod ilegal subvenții de la APIA

Un consilier local din comuna Noșlac a fost condamnat la închisoare cu suspendare, după ce a obținut în mod ilegal subvenții de la APIA

Publicat în 15.06.2017 la ora 9:17

Un consilier local din Noşlac care a folosit documente false pentru a obţine subvenții de la APIA a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o perioadă de 4 ani. Decizia a fost pronunțată luni, 12 iunie 2017, la Tribunalul Alba și poate fi contestată cu apel.

Aurel Cristian Ungurean este acuzat de procurori DNA că prin activitățile ilegale a produs un prejudiciu de aproape 44.000 de lei. Pe parcursul judecății la instanța de fond s-a constatat că sumele ilegale de care a beneficiat acesta sunt mult mai mari. Bărbatul este judecat pentru folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri, în formă continuată, respectiv fals material în înscrisuri oficiale.

Potrivit rechizitoriului, în perioada 2009-2013, inculpatul Ungurean Aurel Cristian a depus la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (A.P.I.A.) mai multe documente false (adeverinţe având ca emitent Primăria Noşlac şi contracte de arendare) în vederea acordării sprijinului financiar, în cadrul schemei de plată unică pe suprafaţă, pentru suprafeţe de teren pe care nu le deţinea în realitate. Prin acest demers, inculpatul a obţinut fonduri nerambursabile în valoare totală de 43.977,11 lei, sumă cu APIA ALBA s-a constitut, inițial, parte civilă în procesul penal.

”Constată că inculpatul a achitat prejudiciul iniţial stabilit, respectiv sumele de 26.163 lei şi 17.814 lei în favoarea părţii civile Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură – Centrul Judeţean Alba. Menţine măsurile asiguratorii luate prin ordonanța din data de 09.12.2016 prin care s-a dispus instituirea sechestrului asigurător, până la concurenţa sumei rămase din debitul achitat parţial”, se afirmă în dispozitivul deciziei de la Tribunal. Inculpatul are sechestru pe mai multe terenuri agricole, utilaje și pe un număr de 625 de oi. Potrivit deciziei instanței, acesta ar mai avea de plătit circa 43.000 de lei, subvenții de care a beneficiat în anii 2010 și 2011. Ungurean Aurel Cristian locuiește în satul Căptălan și este consilier local PSD.

Acest articol a fost citit de 265 ori

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Completează termenul lipsă * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.