Acasă » Actualitate » Șoferul din Ocna Mureș care a condus băut și a provocat accidentul mortal de la Inoc, arestat preventiv

Șoferul din Ocna Mureș care a condus băut și a provocat accidentul mortal de la Inoc, arestat preventiv

Publicat în 28.12.2015 la ora 13:41

masina-de-politie-2015Vineri, 25 decembrie 2015, poliţiştii din Aiud l-au reţinut pe M.A.I., de 27 de ani, din Ocna Mureș (şoferul vinovat de producerea accidentului mortal de la Inoc), pentru o perioadă de 24 de ore, iar ulterior l-au prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Aiud a sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi, care a dispus arestarea preventivă a lui, pentru o perioadă de 30 de zile, sub aspectul comiterii infracțiunilor de ucidere din culpă, conducere cu permisul suspendat şi conducere sub influenţa alcoolului.

Reamintim că în dimineața zilei de 25.12.2015, în jurul orei 4.40, pe Drumul National nr. 1, la kilometrul 418, în timp ce a condus un autoturism în direcţia Aiud-Turda, șoferul nu a adaptat viteza la condiţiile de drum şi într-o curbă a pierdut controlul asupra autoturismului, răsturnându-se în afara carosabilului.

În urma accidentului, un tânăr în vârstă de 27 de ani, din Ocna Mureş, pasager în autoturism, a decedat, iar un altul, în vârstă de 29 de ani, a suferit leziuni corporale uşoare.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, poliţiştii au constatat că avea permisul de conducere reţinut, pentru comiterea unei infracțiuni de vătămare corporală din culpă și conducere sub influenţa alcoolului, fapte comise la data de 13.08.2015.

Cercetările continuă.

Acest articol a fost citit de 200 ori

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Completează termenul lipsă * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.