Acasă » Actualitate » Seară de colinde tradiționale românești la Ocna Mureș

Seară de colinde tradiționale românești la Ocna Mureș

Publicat în 22.12.2016 la ora 12:41

Asociația Corală „Doruleț”, din Ocna Mureș, a fost gazda a unei serate de colinde tradiționale, sub genericul „Seară de colinde la fereastra sufletului”.

Prețioșii invitați au fost: Corul Bisericii Ortodoxe din Războieni, dirijor, preot Beregoi Vladimir, Corul “Armonia”, din Turda, dirijor, preot Zahan Sebastian și Corul “Astra”, din Câmpia Turzii, dirijor, prof. Rodica Trandafir. Deschiderea spectacolului a aparținut gazdelor, Corului “Doruleț”, sub bagheta dirijorului, prof. Eva Forika.

Fiecare cor a evoluat scenic timp de 20 de minute, spre încântarea publicului; la finalul concertului, corurile, împreuna cu întreaga sală au colindat “O, ce veste minuntă!”, ca la iesire, cele 200 de persoane, coriști și spectatori, să colinde în centrul orașului câteva colinde, ca o rugă comună, cu speranța de mai bine!

Corurile participante au fost premiate cu plachete omagiale și diplome, oaspeții declarându-se bine primiți, ca într-o mare familie a coriștilor!

Activitatea este inclusă în proiectul intitulat ”Aducem bucurie prin muzică” și este susținută financiar de Primăria și Consiliul Local Ocna Mures, la care se adaugă firma Roxer Group,  Cluj-Napoca și alte persoane fizice din comunitate. Vă mulțumim! Bucurați-vă de Nașterea Mântuitorului Iisus Hristos! (Prof. Elena Carunta, Președinte Asociația Corală “Doruleț”, Ocna Mureș)

Acest articol a fost citit de 184 ori

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Completează termenul lipsă * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.