Acasă » Știri din zonă » Sămânţă de scandal la Lunca Mureş

Sămânţă de scandal la Lunca Mureş

Publicat în 09.09.2014 la ora 11:00

Lunca_MuresuluiSesizaţi prin intermediul unui e-mail de „un grup de cetăţeni” în numele cărora a semnat domnul Nicolae Miriştean, am analizat o situaţie destul de ciudată, dar caracteristică multora dintre localităţile în care pe vremuri au existat IAS-uri care şi-au edificat clădiri cu locuinţe colective destinate specialiştilor pe care-i aveau angajaţi.

Acei „petiţionari” în numele cărora a semnat domnul Miriştean ne-au sesizat faptul că în zona blocului “IAS”, situat în afara localităţii Lunca Mureş, „primarul Rusu Ioan măsoară cu pasul parcele de teren pe care le dă ca locuri de casă apropiaţilor lui”. „Petiţionarii”, prin cele scrise de domnul Nicolae Miriştean, au mai afirmat: „Acest teren este proprietate a comunei Lunca Mureşului şi ar trebui dat pe bază de licitaţie la care să putem participa legal, pentru că avem şi noi copii pe care vrem să-i stabilim lângă noi. Am făcut mai multe sesizări, dar nu s-a rezolvat nimic. Consilierii tac şi nu zic nimic. Am făcut sesizare şi la Prefectură anul trecut, dar tot nu a luat nimeni nicio măsură”.
Plecând de la cele afirmate în e-mailul semnat de domnul Nicolae Miriştean şi cercetând prin mijloace jurnalistice care este situaţia, am aflat că pe teren lucrurile nu prea concordă cu cele reproşate de „petiţionarii” respectivi. În primul rând, domnul Miriştean nu locuieşte în zona cu pricina, adică blocul “IAS”, fosta colonie din afara localităţii în care locuiau familiile angajaţilor la fostul „IAS Lunca Mureşului”, dumnealui locuind într-adevăr pe strada Drumul Ţării, nr. 537, numai că în sat. Mai mult de atât, în blocul respectiv îşi are una dintre cele patru locuinţe, pentru care plăteşte regulat impozit, mama domniei sale, doamna Viorica, care se pare că este principalul nemulţumit.
Administraţia locală afirmă că în zona respectivă, terenurile în cauză aparţin statului român şi de drept consiliului local al comunei şi au fost ocupate abuziv de mai mulţi cetăţeni, care locuiesc în blocul de locuinţe colective din apropiere, însă fără a plăti chirie sau concesiune. Într-adevăr, pe parcursul timpului, locatarii din zonă, cu acordul tacit al administraţiei locale, şi-au construit pe terenuri coteţe în care cresc porci şi păsări, dar şi alte anexe în care îşi depozitează diverse lucruri. „Construcţiile respective nu sunt făcute cu acordul primăriei. Este o acceptare tacită a noastră deoarece deocamdată nu sunt intabulate pe consiliul local, procedurile fiind în curs. Dacă le-am dărâma oamenilor acele coteţe, unii dintre proprietarii lor nu ar mai avea din ce trăi, porcul, cele câteva ouă şi găini fiind pentru mulţi dintre ei vitale, aceştia aflându-se într-o situaţie economică mai mult decât precară”, ne-a declarat primarul Ioan Rusu. Acesta ne-a mai declarat că este mirat de faptul că „un grup de cetăţeni” a făcut această sesizare şi ne-a spus că, după părerea domniei sale, „ideea reclamaţiilor” este aproape sigur a mamei lui Nicolae Miriştean, doamna Viorica, care are dreptate doar parţial. „Niciunul dintre proprietarii coteţelor şi anexelor construite acolo nu este în legalitate. În zona respectivă a apărut o construcţie, o cameră şi nişte anexe edificate de o persoană de etnie romă aflată într-o situaţie economică proastă. În urmă cu câtva timp, noi, administraţia publică şi Direcţia de Sănătate Publică, am înştiinţat toţi locatarii din zonă să-şi restrângă acareturile şi mai ales coteţele de porci şi găini, care au devenit un adevărat focar de infecţie. Deocamdată, până la intabulare, nici nu putem să scoatem la licitaţie parcele din acel teren. În momentul în care vom scoate la licitaţie unele parcele, acestea vor trebui sistematizate, iar multe dintre coteţele respective vor dispărea”,  a mai declarat primarul Rusu.
În concluzie, nu se ştie care este interesul exact al „petiţionarilor” respectivi, însă ceea ce s-a constatat este faptul că niciunul dintre aceştia nu ar avea vreun interes să-şi demoleze acareturile şi chiar să-şi piardă, în cazul unei licitaţii publice, terenul pe care şi le-au edificat. Cert este că, aşa cum spune vorba românească „Tăcerea e de aur”, în momentul în care administraţia locală va proceda „ca la carte”, s-ar putea ca în zona respectivă să dispară nu unul sau două coteţe, ci toate. Aceasta din cauza faptului că în zonă există o captare de apă potabilă de care beneficiază mii de oameni din comuna Lunca Mureş şi localitatea Războieni-Cetate, captare a cărei pânză de apă freatică poate fi compromisă de reziduurile şi dejecţiile provenite de la animalele crescute în acestea.

Dorel LAZĂR

Acest articol a fost citit de 374 ori

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Completează termenul lipsă * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.