Acasă » Actualitate » Reabilitarea cu fonduri europene a Băilor Sărate din Ocna Mureş, singura şansă de dezvoltare a oraşului

Reabilitarea cu fonduri europene a Băilor Sărate din Ocna Mureş, singura şansă de dezvoltare a oraşului

Publicat în 01.10.2014 la ora 10:30

baile sarate ocna muresMarea supărare a ocnamureşenilor, dispariţia renumitelor „Băi Sărate” este pe cale de a… dispărea.

În vremuri de restrişte şi jale financiară, actualul primar Silviu Vinţeler dă de înţeles că acestea vor renaşte aidoma legendarei păsări Phoenix. În şedinţa de consiliu local de astăzi, 25 septembrie 2014, aleşii locali sunt chemaţi să aprobe un proiect de hotărâre prin care se va demara întocmirea unui studiu de fezabilitate pentru înfiinţarea unui „Centru pentru Turism de Sănătate şi Agrement” în localitatea Ocna Mureş. „La această oră Băile Sărate vechi, construite în 1910, au fost demolate, nu mai există. Nu ne interesează acum cum au fost şi de ce au fost demolate. Știm că acestea au fost emblematice pentru oraş şi că au fost vizitate de mii şi mii de turişti şi bolnavi. Acum discutăm despre primii paşi în reclădirea lor. Sperăm să reuşim să refacem aceste băi, este singura şansă de dezvoltare a oraşului. Ne punem speranţe în viitoarea sesiune de fiinanţare a UE, cea din perioada 2014-2020. Bugetul local nu poate suporta aceste lucrări, dar avem speranţa acestor fonduri europene”, a declarat Silviu Vinţeler.
Studiul de fezabilitate pus în discuţia miniparlamentului ocnamureşan este un prim pas necesar care face parte din strategia de „atacare” a fondurilor europene din sesiunea viitoare. „Vrem să fim pregătiţi. Vrem ca în momentul în care se va deschide sesiunea de finanţare să avem toate actele în regulă, inclusiv proiectul viitoarei baze de tratament şi agrement”, a mai declarat primarul Vinţeler. Din calculele făcute reiese că pentru reînvierea băilor sărate din localitatea pe care o gospodăreşte este nevoie de  o sumă de aproximativ 8.000.000 de euro. „Avem trei locaţii la dispoziţie, dar de departe cea mai bună variantă este cea de pe strada Parcului, în spatele hotelului Europa. Acolo primăria are un teren de 2,5 ha, teren care se pretează ridicării construcţiei bazei de tratament şi a amenajării unui bazin de dimensiuni olimpice”, spune primarul. În afară de un bazin de dimensiuni olimpice, cu apă dulce, va fi ridicată clădirea bazei de tratament care va îngloba: bazine cu apă sărată şi dulce pentru copii, bazine pentru tratament şi proceduri speciale de recuperare a bolnavilor, saună, camere pentru odihnă, kinetoterapie şi cabinete medicale.
Aşa cum se ştie, Ocna Mureş este un oraş care dispune de o climă continental-moderată şi prin „Băile Sărate”, iar prin apele minerale clorurate şi sodice din lacurile existente pe locurile vechilor saline, oferă oportunităţi pentru tratarea unor afecţiuni, precum cele reumatismale, articulare şi degenerative (periartrite, tendinoze, artroze, poliartroze), neurologice periferice (sechele după poliomielite, pareze), ginecologice (metroanexită cronică, cervicită cronică, insuficienţă ovariană), posttraumatismale (stări după entorse, luxaţii, fracturi). Ocna Mureş a fost o faimoasă staţiune de tratament dar şi turistică, iar redescoperirea vechilor beneficii ale apelor sărate poate scoate acest oraş la un liman economic demult căutat.

Acest articol a fost citit de 504 ori

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Completează termenul lipsă * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.