Acasă » Administrație » Primăria Ocna Mureș repornește transportul public local

Primăria Ocna Mureș repornește transportul public local

Publicat în 05.01.2013 la ora 21:57

Cetățenii care locuiesc în Ocna Mureș și în localitățile apropiate vor avea din nou la dispoziție un serviciu public de transport local, după o perioadă în care acesta a fost sistat, din cauza unor neînțelegeri financiare între fosta conducere administrativă a orașului și firma care asigura acest serviciu.

Potrivit reprezentanților administrației locale se vor folosi microbuzele aflate în proprietatea Consiliului Local Ocna Mureș iar tarifele au fost stabilite prin Hotărârea Consiliului Local nr.122/30 august 2012, cu precizarea că, pentru următoarele două luni, în care se va testa rentabilitatea serviciului, acestea nu vor fi subvenționate.

Vor exista 3 trasee:
1. Ocna Mureş – Uioara de Sus cu 8 staţii (Ferometal – centru, Monumentul Eroilor – str. N. lorga, Strada Lungă – Parohia 4, Strada Lungă – fam. Corchiş, Strada Lungă nr. 106, Strada Lungă nr. 152 – bufet, Strada Lungă nr. 192, Strada Lungă nr. 224).

2. Ocna Mureş – Uioara de Jos – Cistei – Micoşlaca cu 8 staţii (Ferometal – centru, Str. A. lancu nr. 40, Str. A Mureşanu nr. 42, Str. A. Mureşanu nr. 64, Bufet, Strada Principala – fam. Stoica, Bufet llie – Micoşlaca, Magazin Lin&Ema Micoşlaca – centru).

3. Ocna Mureş – Războieni – Lunca Mureş cu 14 staţii (Ferometal – centru, Strada Cloşca – fam. Maier, Str. M. Viteazu nr. 50, Str. Vadului – Liceul Teoretic, Blocurile ANL, Halta Unirea, Unirea 2 – după intersecţie, Unirea 2 – str. Traian la ieşire spre Războieni, Cetate nr. 8 – fam. Bugnar, Magazin Ferometal, Gara, Fabrica de cărămidă, La Cruce – Lunca Mureş, Centru – Lunca Mureş).

Programul de circulaţie va fi următorul:
Traseul 1 – Plecări Ocna Mureş: 6.50,10.30,13.20,15.10,17.10, 20.00
Traseul 2 – Plecări Ocna Mureş: 5.40, 7.15, 13.40, 15.20, 21.40                              Traseul 3 – Plecări Ocna Mureş: 4.45, 7.15, 9.00, 10.50, 13.30, 14.00, 15.20, 16.25, 17.50, 19.30, 21.00

Tarife:
Tariful interior în aceeaşi localitate este de 1.5 lei/călătorie; Ocna Mureş – Uioara de Sus – 2 lei/călătorie; Ocna Mureş – Unirea Haltă – 2 lei/călătorie; Ocna Mureş – Războieni Cetate – 2,5 lei/călătorie; Ocna Mureş – Războieni Gară – 3 lei/călătorie; Ocna Mureş – Lunca Mureş – 4 lei/călătorie; Ocna Mureş – Uioara de Jos – 2 lei/călătorie; Ocna Mureş – Cistei – 3 lei/călătorie; Ocna Mureş – Micoşlaca – 3,5 lei/călătorie.

Abonamente:
Ocna Mureş – Uioara de Sus 50 lei adulţi, 40 lei elevi; Ocna Mureş – Uioara de Jos 50 lei adulţi, 40 lei elevi; Ocna Mureş – Cistei 80 lei adulţi, 55 lei elevi; Ocna Mureş – Micoşlaca 90 lei adulţi, 65 lei elevi; Ocna Mureş – Războieni 80 lei adulţi, 60 lei elevi; Ocna Mureş – Lunca Mureş 100 lei adulţi, 70 lei elevi; Ocna Mureş – Unirea Haltă 50 lei adulţi, 40 lei elevi.

Acest articol a fost citit de 285 ori

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Completează termenul lipsă * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.