Acasă » Știri din zonă » Lucrări edilitare în Noşlac

Lucrări edilitare în Noşlac

Publicat în 31.03.2014 la ora 11:00

primar-noslacDupă centrul de comună, care arată mai bine decât centrele multora dintre oraşele judeţului, atenţia administraţiei locale din Noşlac se îndreaptă înspre localităţile aparţinătoare.

Astfel, potrivit celor aflate de la Dumitru Pop, primarul comunei Noşlac, în aceste zile au fost demarate studiile de fezabilitate pentru extinderea reţelelor de utilităţi şi modernizarea infrastructurii rutiere în localităţile Căptălan, Copand, Stâna de Mureş şi Găbud. „Avem în plan ca în cel mai scurt timp să terminăm modernizarea acestor localităţi. Vor fi făcute lucrări complexe de modernizare şi extindere, dar şi de amenajare a unor utilităţi necesare ridicării standardului de viaţă a locuitorilor din comună. După ce vom avea toate studiile şi actele necesare, vom depune proiectele spre finanţare pe unul dintre programele care ne oferă această facilitate”, declară primarul Dumitru Pop. Prin primele două proiecte ce vor fi depuse spre finanţare prin GAL „Pe Mureş şi pe Târnave” se vor efectua unele amenajări hidrotehnice şi de scurgere a apelor pluviale, urmând ca prin Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit să se obţină finanţarea asfaltării a 5 kilometri de drumuri interioare şi amenajarea unui parc de joacă pentru copii.

Acest articol a fost citit de 465 ori

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Completează termenul lipsă * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.