Acasă » Administrație » La Ocna Mureş începe modernizarea altor patru străzi

La Ocna Mureş începe modernizarea altor patru străzi

Publicat în 22.07.2017 la ora 10:30

Mai multe străzi din Ocna Mureş vor fi reabilitate în perioada următoare, prin turnarea unui strat nou de asfalt şi amenajarea trotuarelor.

Potrivit lui Silviu Vinţeler, primarul oraşului Ocna Mureş, lucrările de modernizare a infrastructurii rutiere şi pietonale din oraş vor fi continuate, după o scurtă perioadă de întrerupere din cauze care nu ţin de administraţia locală. „Am identificat resursele financiare necesare continuării procesului de modernizare a infrastructurii rutiere şi pietonale a oraşului nostru. Licitaţia de alegere a executantului este finalizată aşa că, în maximum o săptămână, vor începe şi lucrările”, ne-a declarat primarul Vinţeler. Potrivit edilului din Ocna Mureş, în termen de 18 luni de la începerea lucrărilor vor fi finalizate lucrările de modernizare a patru dintre cele mai importante străzi ale oraşului. Este vorba despre străzile: Axente Sever, Vasile Lupu, Ştefan Augustin până la intrarea pe strada Memorandumului. Pentru aceste lucrări, administraţia locală a aprobat cheltuirea din bugetul propriu a nu mai puţin de 1,7 milioane de lei. Primarul Vinţeler ne-a mai informat că administraţia locală lucrează intens la rezolvarea diligenţelor pentru ca alte cinci străzi din oraş să aibă acelaşi tip de tratament. Este vorba despre străzile: Râului, Şt. O. Iosif, Vadului, Mihai Viteazu şi Memorandumului.

Dorel LAZĂR

Acest articol a fost citit de 688 ori

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Completează termenul lipsă * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.