Acasă » Actualitate » Guvernul Ponta a închis Spitalul din Ocna Mureş pentru… a putea fi redeschis!

Guvernul Ponta a închis Spitalul din Ocna Mureş pentru… a putea fi redeschis!

Publicat în 16.08.2013 la ora 20:00

Spital-Ocna-MuresÎn ultima sa şedinţă, Guvernul a emis o hotărâre privind desfiinţarea Spitalului Orăşenesc Ocna Mureş, ca urmare a Hotărârii nr. 56/2013 a Consiliului Local Ocna Mureş.

Unitatea sanitară şi-a încheiat activitatea din data de 1 aprilie 2011, pe vremea Guvernului Boc, care a decis atunci că 67 de spitale din ţară vor fi închise şi transformate apoi în cămine pentru persoane vârstnice. Însă, Spitalul din Ocna Mureş nu a fost închis respectându-se prevederile HG 212/2011, deoarece lipsesc mai multe acte din dosar. Prin urmare, Ministerul Sănătăţii a trebuit să promoveze acest dosar din nou la Guvern, pentru a putea fi emisă o hotărâre de  închidere a Spitalului din Ocna Mureş. Această hotărâre emisă în ultima şedinţă de Guvern este necesară pentru redeschiderea unităţii spitaliceşti din Ocna Mureş. Din cauza închiderii spitalului fără respectarea prevederilor legale, de mai bine de 2 ani, aproape 30.000 de locuitori din zonă, de la Ocna Mureş şi din comunele Noşlac, Unirea, Lunca Mureşului, Hopârta şi Fărău n-au avut parte de servicii medicale de specialitate. În prezent, la Ocna Mureş funcţionează un centru de permanenţă, unde 16 medici acordă asistenţă medicală de urgenţă pacienţilor. Administraţia locală îşi doreşte pe viitor transformarea spitalului într-un centru medical cu profil balneo-climateric.

Adriana DURIGĂ

Acest articol a fost citit de 454 ori

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Completează termenul lipsă * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.