Acasă » Administrație » Astăzi, sentinţă în procesul daunelor pentru supermarketul „Plus” din Ocna Mureş

Astăzi, sentinţă în procesul daunelor pentru supermarketul „Plus” din Ocna Mureş

Publicat în 10.09.2013 la ora 9:00

Acţionariatul supermarketului cere 2 milioane de euro despăgubiri. Inspectoratul de Stat în Construcţii se joacă de-a „alba-neagra” cu legalitatea „Excepţia puterii de lucru în judecată”, şansa primăriei de a scăpa de plata despăgubirilor.

Plus-Ocna-MuresLa peste doi ani şi jumătate de la eveniment, Primăria oraşului Ocna Mureş încă se mai judecă pentru a scăpa de daunele cerute de concernul german Tengelmann, deţinătorul magazinului Plus înghiţit de apele sărate ale lacului format în urma surpării din 22 decembrie 2010.  Mâine este termenul de judecată la care se va afla dacă Primăria Ocna Mureş are şanse să scape de plata despăgubirilor de două milioane de euro cerute pentru prăbuşirea magazinului „Plus”.
Deşi conducerea Tengelmann a cerut administraţiei locale daune deoarece a eliberat autorizaţie de construcţie pe o suprafaţă de teren care prezenta riscuri, administraţia locală neagă acest fapt şi se judecă de peste doi ani pentru a scăpa de plata sumei respective, sumă care ar pune Primăria în situaţia de risc financiar. Pentru a ne elucida asupra mersului acestui proces, am stat de vorbă cu domnul Nicuşor Simion Pandor, şeful Serviciului Juridic din cadrul Primăriei Ocna Mureş, care ne-a declarat: „Ne judecăm pentru două milioane de euro cu firma care a deţinut magazinul „Plus” din Ocna Mureş. În proces sunt ca părţi reclamante firma acţionară a magazinului (concernul Tengelmann), Primăria şi Consiliul Local Ocna Mureş, primarul şi Societatea Naţională a Sării (Salrom). Obiectul procesului sunt pretenţii de despăgubire, iar motivaţia acestor pretenţii este, zic ei, răspunderea civilă delictuală pentru Primărie deoarece a emis autorizaţia de construcţie într-o zonă cu restricţie fără ca ei să fie înştiinţaţi, iar SN Salrom, recte Salina Ocna Mureş deoarece nu a administrat în condiţii optime câmpul de exploatare, fapt pentru care s-a prăbuşit terenul”.
Acesta ne-a informat că Primăria este târâtă în proces deşi nu are nicio vină, nefiind cea care ar trebui să răspundă pentru surparea terenului respectiv. „Realitatea este că acea prăbuşire s-a produs nu pe terenul administraţiei locale, ci pe terenul deţinut de Salina Ocna Mureş, prăbuşirea antrenând în cădere şi terenul nostru care era limitrof, aşa că…”, a declarat juristul Nicuşor Simion Pandor.
Potrivit declaraţiilor juristului Primăriei Ocna Mureş, procesul pentru pretenţii a fost început la Secţia Civilă a Tribunalului din Bucureşti, petenţii ridicând nelegalitatea excepţiei eliberării autorizaţiei de construire. Fiind vorba despre un act administrativ de autoritate publică, competenţa de soluţionare a trecut în competenţa contenciosului administrativ, instanţa de fond, în speţă Secţia Civilă a Tribunalului Bucureşti, declinându-şi competenţa de soluţionare a excepţiei de nelegalitate în favoarea Secţiei de Contencios a Tribunalului din Bucureşti. Nicuşor Simion Pandor afirmă că la această dată procesul este suspendat şi instanţa de contencios fiind sesizată, are termen de judecată stabilit pentru mâine, 10 septembrie, termenul la care se va discuta legalitatea emiterii acestei autorizaţii.
Şeful biroului juridic spune că după sesizare şi controlul legalităţii autorizaţiilor, Inspecţia în construcţii s-a jucat de-a alba-neagra cu legalitatea autorizaţiei. Potrivit acestuia: „Autorizaţia a fost controlată pentru stabilirea legalităţii de inspecţia în construcţii, care la doar o săptămână de la prăbuşirea magazinului „Plus”, verificând, cu temă specifică, a constatat că nu sunt nereguli, autorizaţia şi certificatul de urbanism fiind eliberate în conformitate cu regulamentul de urbanism şi cu Planul Urbanistic General (PUG), ambele aprobate în anul 1998 şi în vigoare la data la care s-au acordat aprobările. La acea dată inspectorii nu au dat niciun fel de avertisment, nici scris, nici verbal, au plecat lăsând ca indicaţie ca la întocmirea şi aprobarea viitorului PUG să se aibă în vedere restricţiile de construcţie care vor fi stabilite de instituţiile specializate care monitorizează zona de exploatare a sării”.
Nicuşor Simion Pandor spune că la doar două săptămâni inspecţia în construcţii, probabil de teama de a nu fi parte în vreun proces sau alte asemenea motive, a revenit în control şi a întors pe dos concluziile trase înainte. „La doar două săptămâni după controlul amintit, respectiv prin ianuarie 2010, au revenit în control, aceleaşi două persoane de la Inspectoratul de Stat în Construcţii. Probabil, la zvonul că acţionariatul magazinului „Plus” se va îndrepta împotriva cuiva pentru a-şi recupera din pagube, pentru ca domniile lor să-şi pună pielea la adăpost, au luat la controlat aceleaşi dosare şi aceleaşi acte şi… culmea, au constatat că toate sunt pe dos, că trebuia să cerem avizul instituţiei care supraveghea zona de exploatare, fapt pentru care au aplicat o amendă de 15.000 de lei, amendă pe care noi am contestat-o. Instanţa de fond a menţinut ca fiind nelegal procesul verbal de control şi de sancţionare şi la recursul nostru făcut în instanţa de fond de la Alba Iulia, a desfiinţat şi procesul verbal de contravenţie şi plata amenzii pe motiv că atât timp cât din PUG şi regulamentul de urbanism nu exista obligativitatea solicitării unui aviz, ceea ce au invocat dumnealor nu este imputabil administraţiei locale. În această variantă, instanţa pronunţându-se şi pe fondul problemei la eliberarea autorizaţiei de construcţie”.
Potrivit lui Nicuşor Simion Pandor: „Această sentinţă este în avantajul administraţiei locale pentru derularea procesului deoarece, prin avocatul desemnat, primăria va invoca „excepţia puterii de lucru în judecată” deoarece o instanţă de contencios administrativ s-a pronunţat asupra legalităţii autorizaţiei de construcţie, ceea ce ar putea duce la finalizarea procesului. Acum urmează să vedem ce se mai întâmplă, personal cred că ar trebui să fim noi cei care câştigă acest proces”.
Reamintim cititorilor că în data de 22 decembrie 2010, aproximativ la ora 2.00 noaptea, pământul de sub supermarketul „Plus” din localitate a început să se mişte, apărând fisuri şi crăpături. Spre dimineaţă, în spatele supermarketului şi în faţa unei sonde de exploatare s-a format o pâlnie de prăbuşire, care a evoluat foarte rapid, saramura cu păcură sau motorină izbucnind violent la suprafaţă. În cele din urmă, supermarketul a fost înghiţit total, groapa atingând suprafaţa de 10.500 de metri pătraţi, şi o adâncime de circa 17 m, având o formă de con invers, cu baza la suprafaţă, perimetrul fiind de formă circulară. Ca urmare a acestei surpări, pe lângă supermarketul dispărut în adâncuri, alte două case din apropiere au fost grav avariate, alte clădiri fiind afectate de crăpături, iar strada M. Eminescu s-a surpat pe o porţiune de circa 20 m lungime şi s-a fisurat pe aproximativ 150 m. În zilele şi săptămânile care au urmat, procesul de tasare sau taluzare naturală a continuat, la această oră, din cele aflate de noi, procesul fiind oprit, iar administraţia locală a redat circulaţiei porţiunea de stradă avariată.

FOTO: ARHIVĂ

Acest articol a fost citit de 570 ori

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Completează termenul lipsă * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.